Home

Am devenit un fan al astrologiei. Mai ales de cînd am aflat că meseria de astrolog e o treabă calumea. Am găsit-o pe Lista ocupaţiilor din Ro, la grupa 5, cod 514902. Alături de îmbălsămători, tatuatori, montatori de bijuterii pe corp (piercingari), valeţi, ciocli, rangeri, gipsari şi nămolari. Ce fascinant! Nu e zi în care să nu aflu chestii uluitoare.

Uite, o astroloagă explică, la o televiziune, cum e cu ţara. În general, e ok, dar vom avea trei cumpene anul ăsta: una cu intrarea lui Jupiter retrograd pe axa patriei, apoi cu Luna Neagră şi la urmă cu nişte eclipse. Iar Traian Băsescu, dacă vă interesează, va fi pe karma ţării. De-aia, explică astroloaga, a prins un nou mandat. Nu cu furăciuni, cum îşi închipuie unii. Dar staţi aşa, că harta astrală a lui Băselu arată nişte hopuri urîte. Uranus fiind de vină pentru nenorocirile astea, nu retrogradu ăla de Jupiter. Cică se vede o conjuncţie nasoală rău. Pericol mare de moarte. Sau boală, sau ceva violent. Atentat? Doamne feri.

Un alt astrolog, mai firoscos, mă linişteşte: răspîntie va fi pentru preşedinte, dar nici chiar aşa. Totuşi, să fim atenţi, că ăia care-l iubesc pe TB îl vor iubi şi mai tare, iar ăia care nu-l iubesc, îl vor urî maxim. Şi, mai zice astrologul, anul ăsta Băse va deveni bunic sau socru. Asta să fie cumpăna? Nu, că nu-i cu violenţă. Sînt cam în ceaţă. Apelez la Revista de parapsihologie şi astrologie. Aici ni se spune că Luna în Capricorn îl va face pe TB responsabil, serios, practic. Serios? Dar cel mai super e că, într-o altă viaţă, dumnealui a fost şaman al unui vechi trib indian din America. Şaman, adică vrăjitor? Asta explică multe. Ca şi aura sa, 80% albastră, 20% galbenă. Nimic portocaliu, curios.

Ce ne mai spun astrele? Că vor fi mari mutări în PSD. Care a făcut o greşeală capitală, atunci cînd a decis să schimbe culoarea partidului, din albastru în roşu. N-au mai avut protecţie, nenorociţii! Nuţi Udrea va avea şi ea oarece probleme. Necazurile îi vor veni de la Luna Neagră, care va scoate la iveală niscaiva secrete despre duduie. Cred că paparazzi sînt în alertă.

Şi cu zodiacul chinezesc astrologii se cam contrazic. Ăia din China spun că în „anul tigrului de metal”  trebuie să ne aşteptăm la ce e mai rău. Astrologii europeni, din contră, susţin că va fi un an al romantismului, pentru că Jupiter intră în constelaţia peştilor! Aşa că, pentru peşti va fi mişto. Perfect pentru mine! Bate un vînt proaspăt, de înnoire şi aventură! Mă voi dezlănţui! Am energia sexuală la maxim! Pe bune, scrie la horoscop. Dacă mă gîndesc bine, ar fi cazul să profit de conjuncţia asta cu Jupiter şi să-mi schimb meseria. Mă fac gigolo şi plec în Baleare. Ce ziceţi?

4 gânduri despre „Mă fac gigolo!

  1. Ce frumos ar fi fost sa se fi aliniat toate planetele astea retrograde din politichia romaneasca si sa fi intersectat cu orbita DNA.

  2. pai, inteleg ca tu esti cel mai castigat. in timp ce tara arde, presedintele trece prin raspantii si planetele fac conjunctii dubioase tit iti creste libidoul!!! F. tare!

  3. Mariana, fac şi eu haz de necaz. Ce bine-ar fi să se îndeplinească ce scrie în horoscoape! Din păcate, astrele sînt şi ele supuse mai-marilor zilei. Nu vezi că Băsescu are pile la Jupiter?

Lasă un comentariu