Adrian Sîrbu (primul din stînga), la revoluție. Încă nu albise.
Într-o zi din vara lui 77, nea Ghiță Sîrbu, corector la Drum Nou Brașov, ne-a întrebat dacă nu vrem să mergem la Întreprinderea cinematografică locală, să vedem un film al lui fiu-său. Adrian era student la IATC – regie. Ne-am adunat cîțiva, 7-8, și ne-am dus, curioși să vedem ce a filmat junele la cutremur.
Filmul, firește, alb-negru, s-a dovedit a fi o înșiruire de cadre filmate brut, fără nici o selecție, fără prelucrare și fără sonor. Băiatul ne-a povestit că în primele minute după cutremur s-a dus glonț la IATC, a ”subtilizat” un aparat și cîteva role și a ieșit pe stradă. A ”tras”, zile-n șir, tot ce i s-a părut lui interesant, în locurile groazei din București – Scala, Dunărea, Casata, Nestor, Lizeanu, Continental…
Ei, vă spun că au fost cele mai cumplite secvențe filmate pe care le-am văzut în viața mea. Imaginile brute, necenzurate, erau înfiorătoare. Aveam senzația că simt duhoarea cadavrelor intrate în putrefacție, praful omniprezent, că aud urletele rudelor și prietenilor care-și găseau pe cineva, sub dărîmături. Bieții soldați, cu cîrpe legate la gură, adunau în foi de cort capete, mîini, picioare… Ici-colo cîte un abecedar, o jucărie, un ursuleț de pluș…
La un moment dat, l-au găsit pe Toma Caragiu, care stătea în blocul prăbușit Continental-Colonadelor. Erau adunați zeci de actori, nevastă-sa, Elena Caragiu, și ea actriță, Ștefan Bănică senior, hohotind, cu batista la gură, și cîți alții. Plus o grămadă de gură-cască. Cînd l-au scos din ruine, trupul actorului s-a rupt în două, de la mijloc.
Nu mai insist, pelicula aceea plină de imagini coșmarești m-a marcat definitiv. Junele Sîrbu ne zicea atunci, cred că era în anul terminal, că vrea să prelucreze filmul și să-și facă pe baza lui lucrarea de diplomă. Nu mai știu dacă a făcut-o. Dacă l-or fi lăsat s-o facă. Nici nu l-am mai întîlnit de atunci. Mă întreb dacă mai există filmul lui pe undeva. Deși, nu cred că aș mai avea puterea să-l revăd…
Pfuu, ce amintire!
Mda, am început să trăiesc din amintiri…
… your words are graphic – harsh images to view … I often say „… for some things in life – once is enough …” … why would you want to see the film a 2nd time … FX have evolved …
Da, mama ce cosmar, sper sa nu se mai repete.