-Poruncă, Măria Ta!
-Să dai avizele alea pentru Roşia Montană. Grabnic. Iar dacă nu poţi, să-mi dai ştire. Înţelesu-m-ai?
-‘ţeles, Măria Ta! Voi ara ţara!
-Şi voi, boierii mei, aţi fost nişte laşi, n-aţi făcut nimic, făţarnicilor, cu pohta ce-am pohtit, aurul de la Roşia. Voi, cu preacinstiţii scribălăi şi cu preacinstiţii negustori care i-au tocmit. Iar eu mi-am pus obrazul la creştinii aceia de peste marea cea mare. Şi luaţi aminte la vorbele mele, care v-am fost baci, că ţara nu e a scîrbavnicului boier Voiculescu, şi nici a nevolnicului boier Vântu…
Dragilor, eu m-am cam lămurit: „Vodă” e lovit cu leuca. Dus cu pluta. Plecat cu sorcova. Sărit de pe fix. Grav. Dacă televiziunile tot freacă menta incontinent pe subiectul ăsta, ar face bine să cheme nişte specialişti în dileală, să analizeze cazul. Ca să afle şi poporeanul ce smucit avem la butoane.
P.S. Am înţeles eu bine, Korodi a cam făcut mişto de vodă?
Marinarul crede ca a acostat prin Angla si ne vinde pe toti nu doar tara. Din pacate suntem atat de angolez ca il lasam in pace. Oare domnitorii romanilor au fost de alta nationalitate , ca nu prea inteleg de unde vine infuzia de lasitate a acestui popor?? De ce sa ne miram ca altii vor totul de la noi moca?? La noi nu s-a auzit de modelul Hong-Kong.La noi totul se vinde , pamantul , minereul , aurul, oamenii, bancile.De ce, cat castiga in conturi neexpuse cei care mijlocesc aceste vanzar, care ne-au redus la o tara consumatoare de nivelull anilor 1820??
@ari: ce 1820? Eu merg mai încolo, pe vremea lui Bogdan cel Chior! 😆