O să mor la bloc

Am citit aici, şi aici, şi aici, despre faptele de arme ale  ziariştilor Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Şi despre şantajul de doi lei la care l-au supus pe bicisnicul şef al unui avorton numit pompos Agenţia Naţională de Integritate. După ce-am terminat, am simţit că mă doare. Că viaţa-i nedreaptă. Pentru o clipă, m-am gîndit că am fost un bou. Că am trecut degeaba prin 37 de ani de gazetărie. Că sînt, într-adevăr, din altă ligă. Liga ziariştilor fraieri. Care merită să moară la bloc. Dar dacă mă înşel? – mi-am zis apoi, cu orgoliu nemăsurat. Dar dacă eu sînt Gazetarul, eu, fraierul care trăieşte de la o zi la alta, care se uită cu groază la lista de întreţinere, care caută pe rafturile magazinelor promoţiile, care citeşte zilnic contorul de curent, care-şi numără ţigările şi dozele de bere şi pentru care e o sărbătoare cînd intră într-un restaurant?  Dar care poate ieşi liniştit în lume, pentru că nu s-a prostituat pentru un pumn de euro şi un ceas de aur? Eu, şi nu SRS, vîrful de ticăloşie al generaţiei mele?

Mă întorc spăşit la finalul editorialului scris de mai tînărul meu confrate Florin Negruţiu, în Gîndul. Pe care-l redau respectuos aici: ” Sună telefonul. “Ce faci?”, mă întreabă. “Scriu”, răspund. La dracu! Iar am ratat răspunsul corect. De-aia o să mor la bloc, vorba d-lui Micky Şp.”

PS Înregistrarea convorbirii celor trei este o barbarie “marca Băsescu”. În rest, rămîne cum am vorbit.

Un pic de masochism

Tot ăia? He, he he! Cred că orice om niţeluş interesat de politică, dacă nu e paramilitar portocaliu sau handicapat la creier, a ridicat măcar o sprînceană văzînd (auzind) “lista lui Negoiţă”. Eu, mărturisesc, m-am bucurat ca un măgar. Că mă distrează de nu se poate povestea asta. Păi, dacă Băsescu l-a desemnat premier cam la mişto pe guristul de la Etno Tv, de ce să nu facă şi candidatul lista la mişto? Că programul de guvernare e ăla al lui Croitoru. Care-l împrumutase de la Pogea. Care-l primise şi el cadou. Şi uite-aşa, iar vor trece pe la comisii Berceanu, Blaga, Videanu, Stănişoară, Sulfina, Pleaşcă… Unde vor mai pica odată… E un pic de masochism aici. Chiar, cît de nesimţit trebuie să fii, să-ţi zică ăia, dom’le, nu te vrem, valea, carramba, şi tu să vii iar şi iar, să baţi la uşă, ca un ţigan?

Pe de altă parte, încep să cred că Prezidentoidul vrea atît de mult să fie respins (şi) guvernul ăsta caraghios (visînd la momentul în care va dizolva el Parlamentul),  că l-a plantat, cu o mîrlănie vecină cu sadismul, pe  “trădătorul”  Oprea (vezi foto mai sus) la interne. Oprea? Uau! Nu cumva din cauza generalului, care avea atunci două stele, dar între timp i-a mai dat Băse două, au făcut criză de nervi şi spume la gură pesediştii, cînd l-au pus  bocii şef peste miliţieni, în primul guvern, peste capul lor? Na, votaţi-l!

Efectul Tăriceanu

Citesc o mulţime de comentarii despre decizia lui Băsescu de a merge mai departe cu “iepurele” Negoiţă. Ignorînd, a doua oară, propunerea majorităţii parlamentare. Cei care analizează fenomenul marşează, de regulă, pe  ideea că ar fi un gest iresponsabil, necugetat, unii mergînd pînă la concluzia că mintea preşedintelui-candidat a intrat în regim de avarie! Iresponsabil, faţă de starea în care se află ţara, sigur că e. Dar nu neapărat necugetat. Mutările, am motive să cred, au fost atent gîndite.

Toate acţiunile preşedintelui în legătură cu guvernul, din iarnă-ncoace,  s-au făcut cu gîndul la “efectul Tăriceanu”. Să rememorăm, succint. În primăvara lui 2005, cînd a simţit că premierul de atunci devine prea influent, şi că nu prea mai răspunde la comenzi, l-a momit cu alegerile anticipate. Primul impuls al lui Tăriceanu a fost să accepte. A revenit repede, cînd şi-a dat seama că Băsescu vrea să scape de el. Atunci şi-a atras porecla de “Răzgîndeanu”. Imediat, au început presiunile, asupra sa şi a Partidului Naţional Liberal. Pe de o parte pediştii din guvern, iar pe de alta “coloana a cincea” din partid, i-au făcut viaţa un iad premierului- şef de partid. Preşedintele a insistat, direct sau prin interpuşi, să se unească PNL cu PD, într-un mare partid popular. Care ar fi devenit partidul prezidenţial! Liberalii n-au “muşcat”.

A produs apoi ruptura PNL, din care s-a desprins grupul lui Stolojan. Nici asta n-a mers, disoluţia PNL nu s-a produs, dimpotrivă! N-a reuşit decît să-i îndîrjească pe liberali, şi să-l determine pe Tăriceanu să caute soluţii “pe piaţă”. Abil, acesta a ştiut să-i ţină aproape pe udemerişti, apoi să ejecteze PD, devenit între timp PDL, din guvern, în momentul în care a fost sigur de susţinerea greilor din PSD. Cărora le convenea de minune să se poziţioneze astfel: nu erau în guvern, dar profitau de actul guvernării! Nu mai insist, cunoaşteţi “epopeea” legii pensiilor, ca să dau un singur exemplu. Astfel, Băsescu a fost pus în situaţia de a ataca fără succes un guvern minoritar, fără să-l poată demite pe primul ministru, deoarece Constituţia fusese modificată ( şi) sub acest aspect, mai ales prin insistenţele parlamentarilor pedişti, în frunte cu Emil Boc!

După alegeri, Preşedintele a încercat să refacă Alianţa DA, cele două partide fiind, doctrinar,  compatibile. N-a reuşit, miza fiind, din nou, premierul! PNL, păţit, ar fi intrat în combinaţie, doar dacă ar fi numit şeful cabinetului. Tot Tăriceanu! Ceea ce Traian Băsescu nu mai putea accepta. Aşa că, a mers pe soluţia B: i-a “adormit” pe pesedişti. Care, flămînzi, după 4 ani de opoziţie, au intrat într-un guvern făcut de Băsescu şi cu premier pedelist. Mare greşeală. A ieşit ceea ce ştie toată lumea: PSD a plecat, forţat, din guvern, apoi au picat cabinetul Boc 2 şi “soluţia” Croitoru.

Ce putea face Băsescu în aceste condiţii? Să-l accepte pe candidatul noii coaliţii, Johannis, era exclus. Dacă se realege ( posibilitate care trebuie admisă, oricît de fani Crin sau Geoană am fi), rămîne în braţe cu un alt guvern… Tăriceanu! Cum să scapi de un premier sas, susţinut de o coaliţie? Nici o şansă!  Aşa că a venit, la cacealma, cu soluţia Negoiţă. Parcă anume făcută spre a fi respinsă, mai abitir decît Croitoru. Dar, repet, Traian Băsescu nu avea loc de întors. Lui nu-i place să fie la mîna altora, să nu poată butona cînd are chef. Chiar dacă va cîştiga, posibilitate, se zice ( analişti, sondaje etc) tot mai redusă, ar fi o victorie a la Pyrrhus. Va avea de gestionat, cu cine ştie ce guvern (chiar dacă ar forţa alegeri anticipate), o ţară prăbuşită. De el însuşi, în primul rînd. Mai ales datorită coşmarului pe care i l-a provocat ani la rînd Tăriceanu!

Top 3 postări pe bloguri: Teoria scuipatului la români

Feţele urîte ale României

3. dulce-mahala.tapirul.net: “În partea de nord a citadelei se ridică un fel de staul de vite, numit Aeroportul Băneasa. Acolo, îngrămădiţi unii peste alţii, oamenii par să se rupă în două categorii. Unii sunt burghezii săraci dar spălaţi, oameni cu facultate, văzându-şi de treburile lor europene cu ajutorul companiilor low cost. Mai ales tineri, frumos îmbrăcaţi în culori tomnatice, cu un soi de inocenţă pe chipurile catifelate, au în cap burse Erasmus, stagii de tot felul, călătorii frumoase şi ipoduri. Şi apoi sunt românii şi ţiganii care merg la muncă. În haine ponosite, cu lanţuri grele la gât, cu nesfârşite paporniţe, fete tinere şi puternic machiate şi slabe ca vai de ele, băieţi cu spatele lat, bătrâni pletoşi, femei cu câte un prunc la fiecare ţâţă, căruţe de nenoroc, nădejde şi curaj, ferocitate, priviri piezişe, miros de fum.”

2.www.petreanu.ro, despre “trenurile jegului”: “Întârzierile sunt atât de comune în ultima vreme, încât poţi separa fără greş pasagerii ocazionali de cei obişnuiţi. Aceştia din urmă au acele priviri albe, resemnate, de victime inevitabile ale unui nenorocit destin feroviar românesc. Primii, în schimb, se agită, întreabă, privesc ceasul şi ţistuie neîncrezător pe măsură ce trece timpul degeaba. Obişnuiţii îşi conservă energia, întâmplătorii încă se mai revoltă fără ţintă.

În sala de aşteptare a gării, grupul a glumit cât a putut, ignorând cu eroism decrepitudinea încăperii – colţul inundat al tavanului, ţevăraia strâmbă, la vedere, cele 5 neoane chioare şi cele 3 arse, vopseaua îngălbenită de pe uşi, care, acum vreo 10 ani, s-a scurs pe geam la a doua mână, caloriferele lustruite la negru de un milion de dosuri înfrigurate, mozaicul crăpat de pe jos. Au alergat după tren, pentru că nimeni n-a anunţat cu ce vagon începe garnitura. Au fugit prin beznă, pentru că lumini sunt doar în dreptul intrării în clădirea gării – mai încolo, Dumnezeu cu mila. În compartiment, tapiseria bate în maro cleios, şi nimeni nu vrea să-şi închipuie care era, de fapt, culoarea iniţială. Cu uşa închisă, înăuntru se face prea cald, prea repede, dar nici unul nu încearcă robinetul caloriferului – deja şi-au adus aminte că astfel de subtilităţi tehnice, precum reglajul temperaturii, nu sunt proprii CFR-ului.”

1. teaca.wordpress.com face o scurtă teorie a scuipatului la români: “Pe străzi, în parcuri, pe stadioane, în grădini, la birt sau în politică, românul scuipă voios. Chestie de civilizaţie, vor spune unii. Scuipatul, ca şi înjuratul, face parte însă din fibra noastră naţională. Babele scuipă-n sîn, de deochi. Sau blestemă uşurel, «stuchite-ar mîţele». Bărbaţii scuipă-n palme, ca să aibă spor la lucru. Credincioşii se apără de cel rău cum pot: «ptiu, ucigă-l toaca».

Altfel, înţelepciunea populară e un izvor nesecat de splendide expectoraţii metaforice: unde-ai scuipat odată, a doua oară să nu te mai întorci; să nu scuipi contra vîntului; să nu scuipi în farfuria din care mănânci; să nu lingi unde-ai scuipat; săracul, nu mai are nici scuipat în gură; nu merită nici un scuipat de bufniţă; e prost de-i curge scuipat din gură; mănâncă sfinţi şi scuipă draci”.

Publicat joi, 5 noiembrie, în Cotidianul, sub semnătura lui Radu Pircă

Secuii lui Crin

Tocmai ce-am închis  Pidgin-ul, c-am stat la o şuetă cu cineva din Sfîntu Gheorghe. Cică în cel mai tare cotidian maghiar, Haromszek ( Trei Scaune), care vinde, pe bune, vreo 30.000 de bucăţi în secuime, un ideolog de-al lor, şi formator de opinie, nu am reţinut cum îl cheamă, dar e big, ar fi scris că maghiarii tre să-l voteze musai pe Crin, că-i băiat fain! Treaba e că buldogul Blaga le-a făcut ălora prin Har-Cov o curte îndrăcită, dublată de mormane de bănet, pentru străzi, şosele, şcoli şi alte alea. Doar-doar vor pune reformaţii ştampiluţa pe Băse. Păi cum rămîne? I-o trag ungurii Bezmeticului? Şi făcut, şi cu banii luaţi?

Poezia salvează România!

“Fără poezie/viaţa e pustiu”. Nătînga replică a lui Ştefan Mihăilescu-Brăila, în rolul celebrului falsificator de vinuri Ştefănescu ( Secretul lui Bachus), îi vine mănuşă lui nea ăsta, Croitoru. Omul ne-a dat soluţia, ce orbi am fost:  nu FMI, nu UE, nu Marele Licurici, nici măcar Virusologul naţiei nu ne mai poate salva. Doar poezia, bre! Cînd a interpretat Băselu, la Divertişi, “Moartea mamei vii”, strecurînd şi-o lacrimă, poate nu l-aţi crezut. Pentru că n-aveţi naturelul simţitor, mazetelor!

“Eu cînt Conducătorul” – recita, tunător, Păunescu, în Cenaclul Flacăra. “Pelerin prin Indii sînt” – ne-a transmis, cu o voce firavă, croitoraşul, acest Costăchel Gudurău, în cenaclul “Urmaşii lui Traian” din Parlament. Ce ţară mişto avem! Ce distracţie, ce aia! Cum naiba să emigrezi?

Stuchitul la români

Pe străzi, în parcuri, pe stadioane, în grădini, la birt sau în politică, românul scuipă voios. Chestie de civilizaţie, vor spune unii. Scuipatul, ca şi înjuratul, face parte însă din fibra noastră naţională. Babele scuipă-n sîn, de deochi. Sau blestemă uşurel, “stuchite-ar mîţele”. Bărbaţii scuipă-n palme, ca să aibă spor la lucru. Credincioşii se apără de cel rău cum pot: “ptiu, ucigă-l toaca”.

 

Altfel, înţelepciunea populară e un izvor nesecat de splendide expectoraţii metaforice: unde-ai scuipat odată, a doua oară să nu te mai întorci; să nu scuipi contra vîntului; să nu scuipi în farfuria din care mănînci; să nu lingi unde-ai scuipat; săracul, nu mai are nici scuipat în gură; nu merită nici un scuipat de bufniţă; e prost de-i curge scuipat din gură; mănîncă sfinţi şi scuipă draci.

 

În politică, sputa e parcă şi mai savuroasă. Îi vezi pe la tocşouri, salivînd abundent şi pregătindu-şi  “argumentul”. Cînd adversarul te-a încolţit şi nu mai ai de ales, îi “dedici” o expectoraţie bine ţintită. Stuchirea adversarilor e arma supremă în politica românească. Expert în această artă, preşedintele expectorează portocaliu, împroşcînd tot ce prinde: parlamentari, moguli, ziarişti, dar şi, vai, pe bietul moş Iliescu… Boc se stucheşte cu Badea, miza fiind nişte pene lipite de fund. Şi 42 de kilometri de autostradă, care nu duc nicăieri. Crin îşi trimite, delicat, sputa spre “caricatura lui Ceauşescu”, ştiţi dvs, stuchitorul suprem, da-l atinge şi pe Geoană. Doctorul fleoşcăie spre partide, sursa tuturor relelor. Mircea G. face şi el ce poate, dar nu prea are salivă-n instalaţie.

 

În stucheala asta generală, uite că vine o iniţiativă super, de unde nu te aşteptai: Liga lui Mitică vrea să interzică scuipatul pe gazon! Bravos! Uite cum frica de virusul ăla ticălos te împinge să laşi naibii tradiţia. Vă daţi seama cum va fi, să urci în tribună şi să nu poţi scuipa nici măcar seminţe? Dar ce mi-a plăcut mai mult şi mai mult e că au găsit ăia de la ligă Vinovatul : odiosul Dorinel Munteanu! Îl ştiţi, scuipătorul de pe banca Oţelului. “Nu faceţi ca el. Sau, puneţi-vă mască”. Bună idee, nea Mitică. Să le-o spui şi prezidenţiabililor. N-ar fi o scenă mişto, să-i vezi pe ăştia la confruntarea finală, cu mască pe scuipătoare?

Hai cu legea marţială!

Ministrul sănătăţii (!), Adriean Videanu (!!), zice că ministerul pe care-l conduce (!!!) analizează posibilitatea de a interzice întrunirile publice, pentru a limita răspîndirea “gripei porcine”. Frate, cred că s-a spăriat rău Bezmeticu ieri, la răzmeriţa oierilor, că l-au cam mototolit peizanii în faţă la Cotroceni. Şi uite ce-a fătat pisica! Mă întreb ce i-o mai trăzni prin creier Disperatului. Poate să interzică folosirea cuvintelor “Hayssam”, “Profesorul” şi “Udrea” în media. Sau, ce s-o mai lungim, să decreteze Legea marţială.

Nesimţitul Berceanu

Butonînd în dimineaţa asta, dau peste un comentariu la un articol postat pe blogul lui Dan Şelaru. O chestie care m-a scîrbit în aşa măsură, încît am fost nevoit să beau ultimul strop de Glenmorangie, vechi de 15 ani, pe care-l ţineam pentru ocazii speciale. Zice unul, Lars, cam aşa: că l-a văzut duminică seara, la Realitatea, pe Berceanu. Mă rog, eu am început să-i cam sar pe unii, că nu-i mai suport. Şi că, la respectiva emisiune, R.B. l-a acuzat pe fostul ministru pesedist Dan Ioan Popescu, mai pe scurt DIP, că i-ar fi dat de pomană Petromidia lui Patriciu. Chestii de campanie.

Intră pe fir şi DIP, care ţipă că dimpotrivă, privatizarea Petromidia s-a făcut de către guvernul Isărescu, iar semnătura pe actul de privatizare aparţine ministrului Industriilor de atunci, Raduuu Berceanuuu! Sună imediat şi Patriciu, care confirmă: da, domle, Berceanu mi-a dat-o!  Omului de care vorbim, Lars, nu-i vine să creadă, şi caută pe net: ei da, Berceanu a fost “donatorul”

Păi ce mama dracului să mai spui despre eternul fost/actual/viitor ministru Berceanu? Decît că e un munte de nesimţire şi tupeu greţos, care minte aşa cum bea alcoolicul său şef Chivas.

Făcut ca să moară

“Guvernul Croitoru” e oarecum în situaţia în care se afla cabinetul Boc 2 înainte de votul din Parlament, la moţiunea de cenzură. Atunci, pedeliştii îşi puneau problema cam aşa: demisionăm, ca să ieşim elegant, sau încercăm marea cu degetul, poate-poate? Croitoru putea să-şi depună mandatul. Nu l-ar fi acuzat nimeni. Şi ar fi ieşit cu demnitate din situaţia asta ingrată. N-a făcut-o. Sau n-a fost lăsat s-o facă?

“Am primit asigurări de la preşedintele Traian Băsescu şi PDL că voi avea susţinere parlamentară” – zicea dumnealui după anunţarea listei. Să fie doar naivitate? Pentru că, şi la o privire sumară, guvernul “său” pare încropit, făcut cumva “la plesneală”. Şi, acum e o certitudine, peste capul celui care va rămîne, cel mai probabil, în istoria post-decembristă, drept singurul premier desemnat să cadă. Unde-s economiştii pe care-i consulta Croitoru, şi pe care-i anunţa drept potenţiali ministeriabili? Unde-s Valentin Lazea, Lucian Albu, Aurel Dochia şi ceilalţi nominalizaţi în primă instanţă?

“Acest guvern va avea oameni de foarte mare valoare”, zicea acelaşi. Cine, maestre? Acelaşi alunecos Berceanu, cel uns cu toate alifiile şi băgat în toate combinaţiile dubioase? Sau mereu transpiratul şi încruntatul Blaga, cu trecutul lui neguros de vameş şi cu afacerile sale niciodată lămurite?  Sau Videanu, oh, acest munte de incompetenţă? Contabilul celui de mai sus, agitatul Pogea? Aşa, ca o paranteză, cum să fii tu, Croitoru, un finanţist de prima mînă, cum zice lumea că eşti, şi să-l preferi la finanţe pe un inginer care număra vagoanele cu marmură la firma lui Adriean? Ce să mai zicem de păcăliciul Toader, al cărui singur merit pare să fie că e fiul boierului Paleologu.

E aproape un truism ideea că acest guvern a fost zămislit pe colţul mesei, în biroul nr 1 de la Cotroceni. Cum facem să cadă? – par să-şi fi spus trepăduşii preşedintelui. Păi, odată că-l lăsăm pe Croitoru să se facă de băcănie. Îi dăm plocon programul de guvernare pedelist, altoit cu indicaţiile FMI. Apoi, îl punem să negocieze pe faţă cu Boc şi ai lui, că ceilalţi precis o să-l trimită la plimbare. În sfîrşit, o să-i băgăm pe gît nişte miniştri. Cam tot guvernul Boc 2, să turbeze “alianţa Grivco”! Mai punem, de hoha, 2-3 specialişti. Dar o scoatem pe Udrea, să n-o expunem inutil la atacurile din Parlament. Că-i sensibilă, drăguţa.

De ce-au acceptat tehnocraţii să intre în această combinaţie jenantă? Să ascultăm declaraţia lui Bogdan Aurescu, diplomat de diplomat:” Ministerul Afacerilor Externe avea nevoie de un semnal, chiar dacă e vorba de două zile pentru o listă care nu o să treacă ” ( vineri, intervenţie telefonică la Realitatea Tv)!! Ce mai e de spus? Se mai îndoieşte cineva de faptul că varianta Croitoru, acest “Văcăroiu mai spălat”, cum zice un blogger, e gîndită doar pentru a se cîştiga timp, pînă după alegeri?  Iar dacă, prin absurd, va trece, ok, rămîn tot “ai noştri” la butoane. Că doar n-o să-l lase pe Croitoru cei trei baştani,  Berceanu-Blaga-Bideanu, să pună mîna  pe cîrmă!

Cei mai iubiţi dintre trădători

“Iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători”. Vorbe atribuite de Plutarh lui Cezar. Şi de Caragiale lui Farfuridi!! Traian al nostru îi adoră pe trădători.  Pe care i-a “decorat”, în cadru festiv, făcîndu-i supergenerali. “Bravo, băieţi, le-o fi zis el, hăhăind, generalilor  rezervişti Gabriel Oprea, Anghel Iordănescu ( caşchetă) şi Neculai Onţanu, care au sărit repede din barja  pesedistă în torpilorul prezidenţial. Acu, nu ştiu de ce ne-am mira. Lui TB îi plac la nebunie uniformele. Şi mai ales gradele mari. Nu vă gîndiţi la prostii ( Chivas, Glenmorangie…). Dacă ar fi să socotim cîţi generali a făcut şi pe cîţi i-a înaintat în grad, fie ei şi rezervişti, am umple sala Parlamentului. Cred că, în secret, Băselu îi iubeşte şi pe Geoană, şi pe Oprescu. Fii de generali, bre!

Votaţi Potârcă!

Mă sună unul, simpatic dar cam diliu. Ai văzut, zice, ce de semnături au strîns prezidenţiabilii? Da, zic, milioane. Ei, zice omul, eu am semnat şi pentru Băse, şi pentru Geoană, şi pentru Crin, şi pentru doctor, şi pentru Vadim, şi pentru Gigi. Nu l-am prins pe ungur, cred că n-a ieşit cu listele din secuime. Da ştii de ce-mi pare rău? Că n-am apucat să semnez pentru Ninel Potârcă. Ştii de el? Nu ştiam. Delicios, ăsta, să vezi, cică-i om de afaceri, sanchi, e dubios rău, niţel interlop şi cam ţigan. Exact ce ne trebuie. Eu îl votez!

Bine mă, hai cu Potârcă.

Mai încolo, îl văd pe prezidentoid, înconjurat de paramilitarii portocalii, la BEC. Zice una-alta, apoi se laudă că va face o campanie “elegantă”. Şi, ca să fie mai convingător, a tras, elegant, o flegmă spre Geoană, Voiculescu, Vîntu, Crin, Patriciu şi spre cine s-a mai nimerit în zonă. Băse, hai să-ţi dau o bere. Fără alcool!

Unde scuipă mogulii, linge Sîrbu

Ia nu vă mai holbaţi la canalele de ştiri – Realitatea, Antene – că-s de tot rahatul. Ascultaţi la mine, vă strică la bibilică mogulii. Cam aşa ne-a zis-o, de la obraz, omul strîmb din Cotroceni. Bine, bre, şi unde să mă uit? Ei, unde. Urmăriţi programul bibicului, că vă daţi pronto seama.

A fost el la Divertis, la ProTv? A fost. Cine-a uitat faza aia greţos- macabră, cu poezioara dedicată mamei moarte, care mamă încă trăieşte, uh! A fost el la Pro Motor? A fost. A fost el la “După 20 de ani”? A fost. A fost el la Sport.ro, unde ne-a explicat cum e cu Mutu, cu tactica? A fost. Ei, fix la momentul ăsta ( marţi, ora 18,40) îl văd la Măruţă,  la  Happy Hour! Habar n-am ce găvăreşte  Bezmeticu la şuşa lui Măruţă. Aud neşte hăhăieli şi mi-e de-ajuns.

Concluzia, de bun simţ ( sic!), e că televiziunile mogulilor răi ( Voiculescu, Vîntu) sînt cîh, bleah, puah, nu te lasă, băi popor, să vezi viaţa aia adevărată! Pe cînd televiziunile mogulului bun ( Sîrbu, deh) sînt mişto, cool, marfă, că vă arată chestii: glumiţe, fotbal, gagici, ţîţe, telenovele…

Unde credeţi că-l vom mai vedea pe Strîmbu? La MTV? La Taraf TV?, La Fashion, Animax, Cartoon?  Oare mai are Ianţu emisiunea aia cu plozii care spun tîmpiţenii?

Luaţi, mă internele!

Am rîs ca mutul care şi-a văzut fundul auzindu-l pe nea ăsta, Croitoru, ieşind de la întîlnirea cu pedeliştii şi anunţînd, cu o privire de maidanez bătut, că le propune el pesediştilor postul de ministru la interne! Waw! Cred că s-au scremut îngrozitor muşii căutînd o ieşire din rahatul în care s-au băgat singuri. Hai să le dăm înapoi internele, o fi sunat telefonul de la palat, poate pun botu. Ştiţi ce-ar trebui să facă ai lu Geoană? Să zică, bine bă, îl vrem pe Nica şef peste poliţai! N-ar fi de rîsul machitorilor din cîrciumile patriei? Numai că gaşca marinarului ar fi în stare să înghită “broasca”  şi să-l accepte pe Nica! Vă daţi seama ce disperare turbată e între portocalii?

Şi să vă mai zic una: pedeleii sînt cei mai speriaţi de anticipate. Încă-un rînd de alegeri costă, frate. Iar lor abia le ajung  ca să-l susţină pe Băselu banii pe care-i mulg de la asfaltatori, pentru care Berceanu tocmai a împrumutat 200 de milioane de euroi, ca să-i îndestuleze. Şi dacă nu se alege muzul lui Udrea? Ai? De-aia a început Bezmeticu să dea înapoi, că să vedeţi, că n-ar fi bune anticipatele, că mai bine ar rămîne bocii pînă după alegeri, chestii, socoteli. E că ne distrăm?

Opriţi-l!

Iniţial, am vrut să încep acest editorial cam aşa:”Încă 5 ani cu acest bezmetic beţiv, mahalagiu, paranoic, şantajist, fascistoid şi incult, care se pişă cînd are chef pe Costituţie, Parlament, presă, opinie publică, ba chiar şi pe lingăii săi oranjulii, care e în stare să arunce ţara-n haos doar-doar va fi reales, şi ne-am dus dracului cu toţii”. Apoi m-am răzgîndit. Sînt ziarist serios, ce naiba! Aşa că revin.

Încerc să înţeleg ce e în mintea preşedintelui ţării mele în aceste zile. E limpede acum că a premeditat scandalul, că a vrut să împingă PSD să iasă de la guvernare, provocîndu-i şi umilindu-i pe oamenii lui Geoană, pînă cînd s-a produs inevitabilul. Problema e că nu i-au ieşit socotelile. N-a mizat pe moţiunea de cenzură. Sau, dacă a luat-o totuşi în calcul, nu s-a gîndit că ar putea trece. Omul nu e şahist, să gîndească trei-patru mutări înainte. E mai degrabă un pokerist, care joacă adesea la cacealma.

Avea în buzunar varianta guvernului Boc 3, cu sprijin de la PDL, UDMR, deputaţii minorităţilor şi o cohortă de trădători, cumpăraţi sau “convinşi”. UDMR şi minorităţile s-au sucit, iar trădătorii au fost prea puţini. Nu degeaba s-a răţoit el la liderii PDL, care-i garantaseră că totul e aranjat în Parlament. Peste toate, a văzut cu oroare cum renaşte coaliţia care l-a suspendat. Şi care-i vîră sub nas un potenţial premier pe care el, marele manipulator, nu-l va putea manevra.

Şi-atunci, şi-o fi zis, gata, ori eu, ori ei. L-a aruncat în groapa cu lei pe un nimeni, un funcţionar “de casă”. Ştiind bine că nu va avea nici o şansă. Apoi a început cu ameninţările: dacă nu-l votaţi, nu vom avea bani de salarii şi pensii. Iar dacă pică ăsta, vin cu omul meu din PDL ( se vehiculează numele  Monicăi Macovei, o indezirabilă pentru majoritatea covîrşitoare a parlamentarilor). Ei, şi dacă pică şi varianta cu femeia comisar, dizolv Parlamentul! Anticipatele vă mănîncă! Şantaj ordinar. Ba, a mai şi gafat îngrozitor, anunţînd ritos că va dizolva legislativul pe 7 decembrie, a doua zi după turul doi, chiar dacă nu va mai ieşi preşedinte! Evident că nu putea, a şi retractat ulterior, dar asta arată cît de bramburit şi de disperat poate fi. Omul e, uşor de constatat, în stare de orice. O să mai vedem/auzim în campanie grozăvii şi murdării, fiţi sigur.

Cum-necum, Băsescu trebuie oprit. Pînă nu dă foc la casă. Iar pentru viitor, cred cu tărie că e musai să amendăm Legea fundamentală, în mai multe puncte care sînt aiurea, confuze, interpretabile. Poate ne gîndim, de ce nu, la o formă de republică parlamentară, cu un preşedinte care să nu fie mai mult decît un monarh constituţional. În orice caz, un nou articol n-ar trebui să lipsească din noua Constituţie. Unul care să sune cam aşa: “X a. Orice candidat la funcţia de preşedinte trebuie să treacă un test la poligraf. Ca să se constate dacă respectivul a fost (este) implicat în acţiuni ilegale, sau în măsură să pună în pericol siguranţa statului; Xb. Orice candidat trebuie să fie supus unui control psihiatric”. Trebuie să fim siguri că vom avea un preşedinte întreg la cap. Căruia nu i se va năzări într-o bună zi să-şi pună calul senator, sau să dea foc Romei.

Un sas pentru neliniştea lui Băse

Ceea ce a urmat votului “istoric” din Parlament m-a uluit, lucru al naibii de greu în vremurile astea greţoase. Pentru că, miraculos, în numai 24 de ore, majoritatea care a trîntit guvernul s-a mobilizat în jurul unei idei lansate, să recunoaştem, inspirat, de  Crin Antonescu: guvern de specialişti condus de Klaus Johannis, primaru lu Hermannstadt! A fost o carte jucată magistral de Crin, pentru că imediat au aderat la propunere, ca să nu piardă trenu,  PSD-PC, UDMR şi grupul minorităţilor.

Liderii partidelor au ieşit repejor  anunţînd, triumfători: avem o majoritate de 65 la sută pentru Johannis! Jocurile păreau făcute miercuri după-amiază, înainte de a fi invitaţi cu toţii la Cotroceni. În această atmosferă brusc detensionată, de cvasi -consens, doar pedeliştii au făcut o figură de mortăciuni în porumb (vorbă populară). L-am văzut pe Flutur, flancat de cele două dudui – Udrea şi Anastase, anunţînd, spre stupefacţia celor mai mulţi purtători de creier, că îl propun pe Boc premier!! Parcă erau din alt film oamenii ăştia. Unul horror.

Şi a venit întîlnirea cu Băselu. Care, ce surpriză, nu?, a respins, mîrlăneşte, propunerea de a se întîlni separat cu cei din coaliţia pentru Johannis, înfigîndu-i însă în peisaj  pe boci! S-a văzut mai tîrziu de ce. A început prin a spune răspicat: nu vreau tehnocraţi, nu-l vreau pe Johannis, vreau guvern politic! Băi, aceştia, vreau guvern de uniune naţională! Ia să vă mai gîndiţi. Cînd i s-a explicat că există o majoritate care vrea altceva, a replicat, şmechereşte, că e una pe hîrtie! I-auzi brîul! Da ce, el nu văzuse cu o zi mai devreme cum aceeaşi majoritate dăduse de pămînt cu guvernul său de rahat? Ei, altceva dorea omul: le-a şi spus-o pe şleau liderilor, că, cică, să se înţeleagă cu PDL-ul, c-au rămas copiii pe dinafară, vai de capul lor! Evident, în acel moment totul s-a blocat.

Vă daţi seama cum stau lucrurile, dacă nici măcar UDMR nu suportă în acest moment ideea de a guverna alături de partidul lui Băsescu? Pentru majoritatea politicienilor români, PDL e, la această oră, un partid nefrecventabil. Pentru că mulţi s-au ars, şi asta nu se uită.
Soluţia  “guvern de uniune naţională” e, clar, o iluzie. Sau mai degrabă un joc de glezne. O găselniţă, un motiv inventat pentru a obstrucţiona proiectul, foarte atrăgător pentru opinia publică,  numit generic “Guvernul Johannis”. În care eu cred şi nu cred, din motivele pe care le-am explicat tot aici. Un mod parşiv de a pune tălpi cu orice preţ. Băsescu e supărat că nu poate face el guvernul, cum îl taie capul. Şi simte că pierde teren. Cum s-ar înţelege, întreb şi eu, de la peluză, cinci partide, dacă nu s-au înţeles două? Chiar dacă astea erau precum Steaua şi Dinamo!

Ne aflăm, se vede bine, într-o criză politică prelungită artificial. Cei din coaliţia pentru Johannis nu vor ceda ( părerea mea), pentru că sînt pe cai mari. Iar lui Băsescu îi e şi mai greu să cedeze, pentru că ar pierde guvernul din mînă. Ceea ce i-ar putea fi fatal, în preajma alegerilor prezidenţiale.

Nişte zombi

Am fost azi la emisiunea lui Cornelius Popa de pe Antena 1 Braşov, “Pulsul zilei”. O emisiune făcută pe picior,  la cald: tocmai picase guvernul bocilor. În paranteză fie spus, n-o să-l plîng, dar nici n-o să joc tontoroiul pe mormîntul său, cum văd că fac unii, pe bloguri sau pe diverse forumuri. Zic doar, bine că s-a dus, şi gata. Am avansat însă în emisiune ideea  că un guvern de tehnocraţi, cum propun PSD şi PNL, e o chestie a naibii de periculoasă.

Ia imaginaţi-vă hoardele de activişti portocalii care au luat ţara cu asalt în ultimele săptămîni. Ce vor face cu ei tehnocraţii? Îi vor lăsa în scaune? Nţ!. Odată că le vor sări în cap pesediştii şi liberalii: păi cum, bre, d-aia ne-am scuipat noi plămînii, d-aia am făcut pe dracu-n patru să-l buşim pe Boc, să rămînă boculeţii  prin ţară, să-şi facă ăştia mendrele pînă la alegeri? Apoi, ia gîndiţi-vă, cum vor guverna tehnocraţii cu aceşti activişti înfipţi peste tot, de la prefecturi pînă la directorii de şcoli? Cine dracu o să-i bage-n seamă?

Ei, dar acum vine partea a treia: cu cine să-i schimbi? Cu alţi tehnocraţi? Hm! Va fi distractiv. Bine, să presupunem că Băselu îi face pe plac lui Crin ( vă rog să rîdeţi, nu vă sfiiţi!), şi-l desemnează pe primarul Sibiului,  Johannis, premier. Şi trece guvernul lui Herr Klaus prin Parlament. După care vine fostul burgermeister, acu primul dintre miniştri, şi le cere prefecţilor, care nu mai sînt, sanchi, pedelişti,  nu ştiu ce, şi le dă dispoziţie deconcentraţilor portocalii să facă habar n-am ce. O să-i zică ăia în faţă, natürlich, mein Herr, după care o să rîdă-n pumni şi o să înjure, dă-l în seine mutter pe sas, noi facem ce vrea partidu’! E clar?

Ei, şi dacă am ajuns aici nu mă pot abţine să nu vă spun că am fost (iar, şi iar, şi iar…) şocat peste măsură de comportamentul pedeliştilor în parlament. Oameni serioşi (destui), cu capul pe umeri, taţi sau mame, cu prunci pe la şcoli, cu meserii onorabile- medici, jurişti, dascăli, agronomi, afacerişti …, în momentul în care au fost puşi să vorbească, au spus toţi, dar toţi, exact acelaşi lucru! Nu tu o fentă, o figură de stil, o idee niţeluş altfel, nimic. E uluitor, parcă li s-ar fi implantat un cip, ceva, ăştia sînt ca nişte zombi, repetă în neştire aceleaşi lozinci morfolite în prealabil de portavocea marelui tarabostes. Aşa vă place? Masochiştilor!

Dor de Titulescu

Maniu, Brătianu, Barbu Ştirbei, Kogălniceanu, Gafencu, Tache Ionescu, Vaida Voievod, Madgearu, Tătărăscu, Marghiloman, Averescu, Argetoianu, Sturdza, Lahovari, Titulescu… Unde-s marii noştri bărbaţi politici? Păi, unde să fie, pe Wikipedia! Unii şi-n cărţile de istorie, atunci cînd nu sînt preferate nişte starlete de ocazie.

Politicienii noştri de azi sînt, cu dezamăgitor de puţine excepţii, nişte histrioni. Poate nici atît, nişte circari. Am ajuns să-i apreciem pentru vorba bolovănoasă, gluma groasă şi cuvintele buruienoase pe care le slobozesc incontinent. Am ajuns să-i iubim pentru că sînt ca noi, majoritatea electoare: uşor agramaţi, niţel rasişti, cam inculţi, misogini, dar cu naturelul simţitor, iubitori de muieri şi de chefuri.

Cei cîţiva mai civilizaţi, care se străduiesc să se menţină măcar în limitele decenţei, nu ne plac. Sînt plictisitori, scorţoşi, cu nasul pe sus. În Parlament, cînd nu se spun platitudini, se aruncă măscări. Legislativul, în care nu mai încap academicienii, marii oameni de cultură, marii savanţi, alunecă uşor-uşor spre mahala. Avem un premier constituţionalist care  dă ordonanţe şi-şi asumă legi anticonstituţionale, pe bandă. Un Boc tot mai iritat şi mai ţîfnos, pe măsură ce nu mai pricepe ce vrea şeful şi dumnezeul său. Avem minştri care, într-o lume normală, n-ar ajunge nici măcar şefi de cabinet. Şi care au început să-şi pună tovarăşii de învîrteli, unii interlopi notorii,  în posturi guvernamentale. Vezi presa.

Şi avem în sfîrşit, prezidenţiabili. Cu cine să începem? Geoană e ca brînza tofu. Nu e brînză! Vrea să pară dur, dar devine caraghios. Vrea să se arate lăcrimos,  dar e penibil. Vrea să fie “din popor”, dar e din alt film. Aud că are un nou slogan: “venim, venim, venim/ în forţă să clădim”. Chestie care sună ca la Bumbeşti-Livezeni, sau Agnita – Botorca. Băsescu e Băsescu. Un populist cinic, fără Dumnezeu. Chiar dacă şi-a pus numele pe clopotul bisericii din Cotroceni. Rîde, plînge, minte, jigneşte, pupă, dansează, hăhăie oriunde, la Divertis sau la congresul ţiganilor. El e histrionul perfect.

Oprescu e un soi de Băsescu reşapat. Un gargarist cu ştaif. Un populist găunos. Nu mai insist, urmăriţi-i cu atenţie “spiciurile”. Singurul mai ok pare Antonescu, deşi am şi la el oarece dubii. Excelent orator, încearcă să fugă de populisme, dar nu-i văd încă snaga. Îl mai aştept.
În rest, mi-e dor de un Titulescu.

Cum ne batem joc de noi

Spre ruşinea mea de gazetar bătrîn, n-am auzit  de medicul Ioan Morar. Şi nu mă consolează defel gîndul că imensa majoritate a românilor e în aceeaşi penibilă situaţie. Aflu  din Evenimentul zilei că în 1985 un român, trăitor în România ( şi nu în SUA, ca Palade, sau în Germania, ca Herta Muller), a primit Premiul Nobel pentru pace!!

De ce n-am aflat pînă acum? Hai, înţeleg că în 85 Ceauşescu n-a suportat să se ştie că un oarecare medic (chiar dacă omul era directorul prestigiosului institut Victor Babeş), a luat premiul suprem, pe care megalomanul şi-l dorea pentru el. Fapt e că profesorul a murit, anonim, în 20 decembrie 1989, într-un moment în care revoluţia/revolta/răscoala sau ce-a fost, abea începuse, la Timişoara. Bine, şi după 90?

Omul a fost primit, la insistenţele unor colegi şi consăteni, postmortem, în Academie, i s-a dat numele unei şcoli din satul natal, unde i s-a ridicat şi un bust…şi cam atît. Să ai un Nobel aici, în bătătură, şi să-l îngropi în uitare! Ce fel de popor sîntem? Păi sîntem poporul care nu-l amintim pe laureatul Nobel Ioan Morar în cărţile de istorie, din care nu lipseşte, să zicem, Andreea Esca! Bravos, naţiune!

În rahat

Iarnă. Ger. O vrăbiuţă zace, aproape degerată, în mijlocul uliţei. Trece o vacă şi, fleoşc, o acoperă cu un băligoi cald şi aburind . Vrăbiuţa îşi revine şi începe să piuie. O vulpe o aude, o scoate din baligă, o curăţă şi o mănîncă.

Morala, în trei puncte. 1. Nu întotdeauna cel care te bagă în rahat îţi vrea răul. 2. Nu întotdeauna cel care te scoate din rahat îţi vrea binele. 3. Dacă eşti în rahat, tacă-ţi pliscul.