”Unul dintre foştii colaboratori ai preşedintelui îmi povestea că era sunat adesea de Traian Băsescu la ora două sau trei dimineaţa şi era întrebat: „Ce se mai întâmplă în ţară?“. „Ţara doarme, domnule preşedinte“, i se spunea, dar răspunsul nu era mulţumitor pentru cineva ca el, care are nevoie doar de trei-patru ore de somn în fiecare noapte şi se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 7.”
Nu-mi amintesc să mai fi citit în presa postdecembristă o asemenea mostră de pupincurism grețos pînă la vomă. Și încă din partea unei femei. Citatul e dintr-un editorial apărut zilele astea în ”România liberă”. Cine are chef, n-are decît să-l caute, eu nu mă mai obosesc să dau link.
Așadar: Băsescu n-are somn, n-are cu cine schimba un pahar de vorbă și sună noaptea pe naiba știe ce consilier, sau șef de serviciu, sau boc, să-l întrebe ce mai e prin țară?? Iar ăla îi răspunde, cu mîna la vipușcă: țara doarme, domnule președinte? Firește că la faza asta preș-ul e nemulțumit. Adică, de ce dracu doarme țara, dacă el n-are somn?
Cineva ar putea crede că respectiva a vrut să fie ironică. Stați liniștiți, n-are de unde. Propagandista chiar a vrut să dea o limbă lungă și umedă. Și a reușit! Păi, Băsescu e în viziunea duduii un fel de Napoleon, care nu doarme decît 3-4 ore pe noapte, de grija țărișoarei, mă înțelegeți? Demențial!
Pai trebuia sa spuna ceva la motivul telefonului dat in toiul noptii, doar nu putea sa spuna ca il suna ca sa-l trimita dupa inca o naveta de bere, ce naiba? (Am ghicit, Lazaroiule? Asa-i ca nu puteai sa-i zici asa ceva Sabinutei, sa scrie la gazeta?)
Am sesizat insa o alta problema: al treilea alineat, ultima fraza. „Primul test pe care l-a dat în această direcţie a fost la alegerile din PDL, când, nemulţumit de rezultatul scrutinului, şi-a luat adio de la partidul care l-a susţinut şi a trecut la dezmembrarea lui.” WHAAAT? Cu subiect si predicat, din partea unei limbiste basiste, despre imixtiunea presedelului intr-un partid politic? Ca pe asta o stiam doar noi, astia care nu pica de admiratie la auzul numelui bautorului national.
@Sabinelu: Ce te mai miri? Chestia cu încălcarea Constituției a devenit la fel de banală ca mahmureala de dimineață a ipochimenului.
Aide, bre, păi Sabina asta se compară la lungimea şi hărnicia limbii doar cu Pora! Ş-acu’ ce dacă s-a băgat într-un partid. Cu constituţia nu se mai miră nimeni, acu’ nici cu bani negri în campanie nu-i nicio chestie. Ce-ar mai lipsi? Păi să omoare pe cineva, că de tâlhărit tâlhăreşte mai toată ziua.
@Cârcotașu: ăsta poate să facă tot ce vrea fierea lui. Poate să pișe și canapeaua, după ce se machește ca un porc. Are ok de la Biden, nu? 😆
Și Stalin lăsa lumina aprinsă toată noaptea în birou ca să știe poporu’ că muncește pentru el.
Parcă s-a găsit și un vadim (sau păunesc) de-al lor să scrie o poezie despre fereastra luminată de la Kremlin. Sabinuța nu știe să versifice?
@Adrian: asta cu Stalin n-o știam. Să le dăm idei țucălarilor.