Home

Dacă sînteți pasionați de tenis, sigur știți bilanțul de la US Open 2013. Au cîștigat, la simplu, Serena Williams și Rafa Nadal. Aproape fără drept de apel, deși în fața lor erau niște super-jucători, Vica Azarenka și Nole Djokovici.

Ceva nu se leagă. Ceva nu merge. Serena bate fără efort o jucătoare din top 20 cu 6-0, 6-0. Iar pe Azarenka, nr 2 mondial, o atletă desăvîrșită, o zdrobește în ultimul set. Rafa, la fel, a cam zburdat pînă în finală, cînd i-a luat Djokovici, cu greu, un set. După care spaniolul l-a răvășit pe super Nole, numărul unu în lume, în ultimele două seturi. Repet, ceva nu e cușer.

serena-williamsAmbii cîștigători, Serena și Rafael, par niște roboți musculoși, sau mai degrabă niște androizi programați. Lovesc pînă și ultimele mingi din meciuri cu o forță inumană. Fără oboseală. Ambii, foarte buni tenismani, veți spune. Desigur. Și totuși, ceva nu-mi miroase bine. Ba chiar pute a stimulente interzise! O să spuneți că fantazez.

nadalAșa li se spunea și celor care îl contestau cîndva pe Lance Armstrong. Ce fabulos, ce fenomen, ce exemplu pentru copiii din toată lumea, cel mai bun ciclist din toate timpurile, de 7 ori Turul Franței, primit și decorat de președinții americani… pînă s-a descoperit că super-atletul a fost tot timpul super-drogat. Iar Lance a devenit o rușine mondială. Un paria.

Tare mi-e teamă că peste niște ani vom afla ce anabolizante, încă nedetectabile la testele de azi, au luat, ca să fie Ms. and Mr. Muscolo, Serena și Rafa. Deja socotiți de către unii comentatori cei mai mari tenismani din toate timpurile…

9 thoughts on “Ms. & Mr. Muscolo

  1. He, he… Dar in tenis cica se fac serioase controale anti-doping…
    Oricum, Nadal pe langa Federer e ca Ben Johnson pe langa Carl Lewis…

  2. @Dragoș: lasă că și în ciclism se făceau teste draconice. Dar ”știința pilulelor” e mereu înaintea testelor. Îți trebuie doar un medic foarte bun, să știe ce și cum…

  3. Nu cred ca stiinta e chiar asa depasita de smecheri. Dar primeaza banul gros, asa ca ni se arunca praf in ochi. Pacat ca mai si mor, cum a murit panarama aia simpatica de Pantani…😦

  4. În mod CERT sunt îndopaţi. Trăiesc cu senzaţia că am privit nişte androizi. Mă refer la finale. Măcar la cea feminină nu m-am uitat. Câtă vreme Serena mai joacă tenis şi nu se apucă de sumo, lupte sau ceva de genul ăsta, numă mai interesează turneele la care participă şi dulapul ăsta umflat cu droguri.

  5. @Marieta: numai la sumo nu m-am gîndit! Dar de ce nu? Băieții noștri de pe twitter îi spun deja muieroiului ”Serenu”!😆

  6. Serenu, cică are 31 de ani. Nu ştiu dacă voi mai apuca zilele în care nu-i voi mai auzi numele. Poza pe care i-ai pus-o e pur şi simplu de groază!

  7. @Cârcotașu: 32, săptămîna viitoare. Cu pilule, mai stă 3 ani. După care mere la dezintoxicare. Și se va buhăi, ca Schwarzenegger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s