Home

După discuțiile dintre cei doi colideri ai USL de luni, întrezărim cum va arăta Constituția în cîteva puncte esențiale. Dacă au bătut într-adevăr palma Crin și Victor, atunci cel mai important aspect este cel legat de relația președinte-premier.

Concret, partidul care are cel mai mare număr de mandate face propunerea pentru postul de premier, iar preşedintele nu are dreptul să o refuze! De ce e important? Pentru că tranșează clar problema guvernării în 2016. Cînd se presupune că președinte va fi Antonescu.

PSD a avut de-a lungul anilor, cu o singură excepție, în 2008, cel mai mare număr de mandate. E greu de crezut că peste 3 ani, la alegerile parlamentare, nu va propune premierul. Și, iarăși, e aproape imposibil să nu reușească premierul desemnat să formeze o majoritate. UDMR și alții mai mici abia așteaptă ocazia.

În plus, s-a clarificat și ce-l durea foarte tare pe orgoliosul Ponta: reprezentarea la Consiliul European. Premierul va reprezenta țara la CE, cu excepția cazurilor în care se vor discuta acolo chestiuni de securitate sau de politică externă.

De ce cred că e un troc? Liderul liberal e la mîna PSD, e clar. Dacă le-a dat pesediștilor siguranța că vor avea premierul, cedînd din prerogativele prezidențiale, atunci devine evident că a vrut să aibă o minimă garanție: că va fi candidatul susținut de alianță în 2014.

Sigur, totul e, deocamdată, doar pe hîrtie. Odată văzut cu sacii (Constituția) în căruță, Ponta l-ar putea trage-n piept pe Crin, sub presiunea baronilor și a socrului mic. Și să iasă-n față anul viitor cu un alt candidat. Poate chiar el. E un risc asumat. Crin Antonescu nu are alte opțiuni. Vom vedea dacă trocul va funcționa.

Anunțuri

5 gânduri despre „Marele troc

  1. Am serioase indoieli ca Ponta s-ar lasa pe post de mana moarta, adica ar candida la prezidentiale, in conditiile impuse de noua Constitutie. Asa incat cred ca scenariul intuit de tine tinde sa devina foarte realizabil.

  2. @Puiu: logic, așa ar fi. Ai bătut palma, e de-ajuns. Dar politicianul român e atît de imprevizibil! Ca să nu zic neam prost.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s