Home

Din momentul în care a luat fiinţă, Uniunii Social Liberale i s-a „prezis” că se va rupe. Inşi serioşi, comentatori politici, analişti sau băgători de seamă, „argumentau” că nu se există să reziste USL, că e o alianţă contra naturii şi cîte altele.

Culmea, chiar au dreptate într-un punct, USL este o alianţă contra naturii. A unei naturi descreierate. Pentru că USL este o alianţă contra lui Băsescu. Au întrezărit unii, înainte de referendum, că demiterea lui Băsescu ar fi mană cerească pentru PDL. Nu s-ar fi destrămat USL, dar PDL ar fi avut şansa să se revigoreze, cît de cît, pînă la alegeri.

Acum, cu Băse întors viforos la Cotroceni, otrăvit şi pus pe dat la gioale, nici o şansă! Ştiu asta şi liderii USL, indiferent cîte ghionturi se împart în culise, ştiu şi susţinătorii aproape demisului. Dacă s-ar rupe alianţa acum, i-ar înghiţi preşedintele parchetelor şi al serviciilor, cu fulgi cu tot. Iar argumentul suprem stă chiar în legea electorală, aia veche, cu sistemul mixt, pe care s-a mers şi în 2008.

Agenţia de Rating Politic vine cu o simulare extrem de interesantă, în care vedem cum ar arăta rezultatul alegerilor parlamentare după scorul obţinut recent la locale. Mai exact, la votul politic, pentru consiliile judeţene. Dacă în decembrie vor vota pentru USL, ca la locale, 5,1 milioane de electori, perfect posibil, alianţa ar obţine 52,9%. Cel mai important aspect, USL ar avea cu 82 de mandate în plus faţă de cele cîştigate separat, în 2008, de partidele alianţei!

Mai mult, imensa majoritate a colegiilor (293) ar fi cîştigate, atenţie, cu peste 50% din voturi! Ceea ce i-ar aduce un plus consistent, datorită primei majoritare. Aşa că USL ar avea în final 62% din numărul total de parlamentari! Interesat e că, dacă CCR n-ar fi respins legea votului uninominal într-un singur tur, scorul USL ar fi ajuns la un monstruos 85%!!

În concluzie, un sfat pentru băsişti sau pentru pescuitorii în ape tulburi: nu vă mai amăgiţi cu vise umede, USL nu se va rupe pînă la alegerile din decembrie! Ba chiar plusez şi zic, vor rămîne uniţi pînă vor scăpa de Băse! Pe la anul, prin martie-aprilie…

2 thoughts on “Lăsaţi visele umede, USL nu se va rupe!

  1. dacă CCR n-ar fi respins legea votului uninominal într-un singur tur…

    Păi CCR n-a respins legea-n sine, a obiectat că aşa cum a fost prezentată măreşte numărul de parlamentari, care în constituţie depinde de numărul de alegători (reprezentativitate) şi nu de legea electorală. Dacă se vrea se poate corecta şi, o ordonanţă, la vremea ei face cât…

  2. Iar visati cu ochii deschisi si subestimati –
    CEI 52,9% SUNT PREA PUTIN!!!!!!
    Putem vorbi cand se va trece de 62% , pana atunci se va intampla ca in vara la referendum- din 2004 stim toti asta si totusi nu ne invatam minte?? De asta ne meritam soarta pentru ca tot timpul l-ati subestimat si s-a mizat pe procente la mustata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s