Home

Bulversantă ziua asta de marţi, 3 iulie. Şi parcă de nimic anunţată. Cînd păreau căzuţi sub loviturile băsesciene, useliştii au găsit formula unei „lovituri de stat”, cum ţipă Blaga & comp. Sesiune extraordinară a parlamentului, ca să-i de jos pe şefii camerelor. Cumva tangent la Constituţie, ca să nu spunem pe lîngă.

Ce mai contează? Dacă tot e s-o facă lată, să fie. Curat neconstituţional, da umflaţi-i, cum zicea haiosul de Ghiţă Pristanda. E deja o gherilă totală, în care nu se mai iau prizonieri. Odată schimbaţi Blaga şi Roberta, urmează debarcarea unor judecători „incompatibili” de la Curtea Constituţională, apoi legea referendumului, şi, în sfîrşit, suspendarea preşedintelui.

Partidul ăsta culege exact ce-a semănat Băsescu timp de atîţia ani. Dispreţ, desconsiderare, interpretarea abuzivă a Constituţiei, hărţuirea opoziţiei, politica dictatului etc. Pedeliştii au mers necondiţionat pe mâna Jucătorului, din oportunism sau din impotenţă, iar acum sînt pe cale să moară cu el de gît.  Ştiu, nu e frumos, nu e cuşer, nu e elegant, nu e „revoluţia bunului simţ”. E „care pe care”. E jihad.

One thought on “Pedeule, ia de la Băsescu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s