Home

Iată-mă şi avocatul diavolului. Am fost, ani buni, vehement şi înverşunat, împotriva acestei formaţiuni care nu mai e demult partid. PD a devenit, după cocoţarea lui Băsescu în jilţul de la Cotroceni, o sectă, un trib, o haită sinistră. Care se destramă cu fiecare zi care trece după dezastrul de la locale.

Scriu obstinat PD, pentru că L-ul din coadă a fost o şmecherie ieftină, dar parşivă, adăugat pe vremea cînd „martorii lui Băsescu” urmăreau demantelarea PNL. Nu uit replica ţîfnoasă şi dispreţuitoare a unui fruntaş pedist, după ce liberalii au refuzat ferm contopirea lor în partidul prezidenţial visat de machitor: „rămîneţi voi cu portretele voastre”. Ca şi cînd ar fi fost de porc să ai în spate portretele Brătienilor.

Dar vin acum şi zic: nu lăsaţi partidul ăsta să moară. PD e un brand, care a fost frumos şi promiţător cîndva. Scăpaţi de personajele penale, toxice, de aventurierii pe care-i uneşte doar spiritul interlop, de ciudaţii adunaţi din cine ştie ce catacombe politice, de slugile cotroceniste.

Dar, înainte de toate, rupeţi-vă de Băsescu. Cîtă vreme va pluti deasupra partidului umbra acestui personaj malefic, PD-ul nu va avea nici o şansă. Şi ar fi chiar păcat ca locul formaţiunii frumoase conduse cîndva de Petre Roman să fie ocupat de creatura otevistă, sau de mai ştie Dumnezeu ce mişcare ungureană de cafenea.

Anunțuri

9 gânduri despre „Nu lăsaţi să moară PD-ul!

  1. Departe PD-ul , acum de a mai avea oamenii buni pe care i-a avut.Si parca s-au contaminat toti.E drept ca s-ar putea schimba , insa dupa cativa ani buni si.. problema este de imagine si credibilitate- eu nu i-as mai crede pe cuvant niciodata – pentru ca nu agresit unul- au actionat ca o haita de lupi flamanzi si care pe timp ce mancau erau mai nesatui si mai rai.

  2. Îmi pare rău dar e dincolo de prea târziu pentru PD. Am încercat să enumăr nişte personaje în afară de cele penale, toxice etc. şi nu rămâne cam nimic, câţiva indivizi răzleţi care nu pot forma un partid. Paleologu de ex. e un tip deştept şi simpatic, care nu s-a murdărit prea mult iar episodul cu pleaşca poate trece drept ironie. Partidul însă a avut un efect extrem de coroziv asupra membrilor şi simpatizanţilor. Sever Voinescu de ex. trecea drept o speranţă tânără, şi uitaţi-vă ce a făcut băsismul din el. Ce să zic de unii ca Patapievici, Cristoiu, Turcescu… bleah.

    N-au cum să se rupă de Băsescu. Cultul personalităţii acestuia nu este doar un atribut al unora din PD, el este chiar PD. Martorii lui Băsescu nu e deloc o exagerare. Tot ce au făcut pediştii – şi nu numai ei – din 2008 încoace s-a datorat credinţei lor că Băsescu controlează tot, ştie tot şi câştigă alegeri în orice condiţii „vrăjind” electoratul. În consecinţă pediştii n-au mai simţit deloc nevoia nici măcar să salveze aparenţele. Credeau că pot scuipa liniştiţi alegătorii în cap, că la alegeri îi vrăjea Băsescu oricum. Dar lui Băsescu şi preferatei Udrea trebuiau să le închine osanale, că dacă se supărau pe ei…

    Interesant şi îngrijorător este că nu numai băsiştii au pus botul la asta, ci şi antibăsiştii. N-avem şanse – auzeai pe la A3 şi aiurea – poporul e idiot şi se va lăsa cumpărat ieftin şi manipulat uşor, Băsescu e atotputernic, iar liderii opoziţiei sunt jalnici. Acum s-a schimbat câte ceva: poporul e tot idiot, dar Băsescu e jalnic şi Ponta cu Antonescu nişte tirani cumpliţi. Astea sunt prostii, dar Băsescu încă e capabil şi dispus să facă mult rău, aşa că ar trebui să scăpăm de el.

  3. Scăpaţi de personajele penale, toxice, de aventurierii pe care-i uneşte doar spiritul interlop, de ciudaţii adunaţi din cine ştie ce catacombe politice, de slugile cotroceniste.

    Păi dacă scapă de ăştia toţi nu mai rămâne nici măcar cine să stingă lumina!
    Ducă-se!

  4. Eu vreau sa dispara PD-L
    Atat PDL cat si USL trebuie sa dispara de pe scena POLITICA
    –Cu drag, Felicia

  5. CA SĂ ” JUSTIFICE ” REZULTATELE SLABE LA ALEGERILE LOCALE, PNL CS, PRIN GURIŢA DI-VINĂ A ” ILUMINATULUI ”, ÎN LOC SĂ-ŞI ASUME CEVA, TRECE LA REZBEL ” DUR ”.
    REZBEL ” DUR ”, CATEGORIA …. PANĂ ! ” PUTINŢA ” AYATOLLAHULUI FRUNZĂVERDE E… STRIVITUL FURNICILOR !! LA FEL CA PRIETENUL SĂU BĂSESCU, FRUNZACHE APELEAZĂ LA MILIŢIA POLITICĂ, BOTNIŢĂ, AMENINŢĂRI, etc….
    EU SUNT MÂNDRĂ ŞI DEMNĂ, TU, frunzache, MUCLES, argumentez :
    – AŢI ÎNCĂLCAT PROTOCOLUL NAŢIONAL USL, RESPECTIV art..4.5.2.2.
    – AŢI BĂTUT PALMA CU…. PD-L şi PP-DD, CA SĂ FACEŢI ALTĂ MAJORITATE…. DECI TU FRUNZACHE UMBLI CU FOFÎRLICA PE MODEL… bă-SECU !
    – practici miliţie politică previzibil şi preavizibil…. !!
    – CRIN ANTONESCU ŢI-A TRANSMIS CĂ , CITEZ ” Protocolul USL se respectă, NU se discută ”, INSIŞTI CĂ ŢI SE FIX RUPE DE LIEDERII USL ? EU ŞTIU, CEILALŢI AFLĂ ŞI EI ACUM.

    CONCLUZIONÂND : CONFERINŢA DE PRESĂ LA CARE TE AVÂNTAŞI, MĂI DRAGĂ…. frunzăverde, DEMONSTREAZĂ ÎNCĂ O DATĂ CĂ EŞTI NEPUTINCIOS ŞI… LAŞ ! CHIAR TE LUPŢI CU…. SIBILLA ??? )))) PĂI MAI SUNT CÂTE UNII CARE CRED CĂ TU frunzăverde, cică te lupţi cu bă-SECU&co, cu PD-L… ” liberalule ” care faci de râs PNL !!… ACUM SE LĂMURIRĂ LUCRURILE.
    PENIBIL, REZBEL frunzache – PAMFLETARA Sibilla, adică pretexte, pretexte, texte…. ))))
    ARE CINEVA IDEE DE CE FRUNZĂVERDE AMENINŢĂ CĂ ” SIBILLA VA LUA DRUMUL LUI…. NĂSTASE ” ?? CE VREA SĂ INSINUEZE MASONUL….
    SUPRAVIEŢUIM UNOR VREMURI INTERESANTE!

    P.S. FRUNZĂVERDE VREA SĂ FORŢEZE MÂNA PSD CS, SIBILLA E DOAR ” PRE-TEXTUL ”, pretextele sale sunt de toată jena.

    p.p..s !!! de citit comenturile la articolele de mai sus…. păreri ale cărăşenilor, că n-o fi Sibilla Aleodor Manolea şi-a indus hipnoză-n masă să nu fie votat Frunzăverde după cum se vaită în loc să se fi LEPĂDAT DE BUBELE pe care le mentine-n functii inalte ba le si impune si dau exemplu concret : penalul Ionesie Ghiorghioni. Dacă ar fi de bună-credinţă ar renunţa la Ghiorghioni şi NU ar mai stârni-o pe furnica Sibilla, dar, preferă să se distreze cu presa… cu presa loco se distrează iar cu bloggerii se duelează…. halal !!

    http://www.infocs.ro/declaratii-complete-replici-si-contrareplici-la-finele-alegerilor-din-partea-liderului-sorin-frunzaverde/

    Spasmele Ayatollah-ului Frunzăverde
    De când procurorii anticorupţie au început să scuture şpăgarii de pe ramura cărăşeană, tătucul judeţului, Sorin Frunzăverde – pedelist, liberal sau orice ar trebui ca să rămână şef – nu scapă vreo ocazie să vorbească de interceptări. Telefonice sau ambientale. De ultimele a vorbit când a trecut “eroic” în barca USL. De parcă ar fi simţit că urmează ca DNA să-i umfle, în dosarul fraudelor de la APIA, gărzile pretoriene portocalii cu care călărea judeţul – Romică Anculia şi Iancu Simion Simi. Pentru care în timpul guvernării portocalii nu exista decât o lege. A lor. Căci altfel nu ţi-ai fi permis să-i tai pe oameni de la subvenţii doar pentru că erau pesedişti. Cum a făcut Anculia. Care-şi permitea orice pentru că ştia un lucru – Ayatollah-ul Frunzăverde asigură intangibilitatea.

    Arestarea slugilor preacredincioase a fost semnalul de alarmă pentru Frunzăverde, care brusc a pierdut din “greutatea” avută în faţa supuşilor şi care nu se mai duc “la produs” cu lininştea şi tupeul de dinainte. Nici măcar protecţia masonică, invocată conspirativ, nu mai are acelaşi efect. Şi fratele Mihăilă ştie cel mai bine. Spasmele Ayatollah-ului sunt tot mai dese. Pentru că-s tot mai mulţi cei care nu i se mai fac preş în faţă. Au trecut vremurile când Sibilla şi al ei blog acid erau singurele dureri de cap ale lui Frunzăverde. Aşa că a încercat să găsească un antidot spasmelor şi l-a spus – desfiinţarea DNA după o discuţie politică serioasă. Un spasm mental care ar arunca România în vremurile feudale ale democraţiei sale. Dar ce ar conta? Pentru Ayatollah liniştea este de nepreţuit. Pentru restul există Anculia, Mihăilă, Simi şi mulţi alţii
    http://www.pressalert.ro/2012/06/spasmele-ayatollah-ului-frunzaverde/

    EXCLUSIV Cum plănuiau pedelişti să facă bani de campanie din şpăgi : FEUDA CARAS-SEVERINO, IMPARATIA AYATOLLAHULUI FRUNZAVERDE, CEL CARE RECENT A BATUT PALMA CU PD-L SI CU PP-DD INCALCAND PROTOCOLUL USL !!!!!
    Pedeliştii şpăgari nu aveau nici un stres sa discute despre cum îşi vor face bani pentru alegerile locale din această vară.Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulţi primari PD-L din Caraş Severin, pe şeful APIA din judeţ şi un om de afaceri pentru că au fraudat fondurile alocate pentru refacerea pajiştilor, împărţind banii în trei, uneori lucrările fiind efectuate doar pe hârtie. Într-o discuţie ambientală purtată de directorul Romică Anculia, omul de încredere al lui Sorin Frunzăverde, şi primarul PD-L de Socol, Ghiţă Valentin în sediul APIA Caraş Severin s-a detaliat planul prin care în urma “investiţiilor” urmau să-şi umfle buzunarele cu bani publici.
    Ghiţă Valentin: Mi se judecă…exact. Preşedinte mi-o spus că rezolvăm tot. P…! N-o rezolvat nimica. Că-i băgat…că proiectantul meu …în spatele … îi umflatu. Şi preşedintele peste el nu trece. Şi cu asta basta! Şi m-o f…! Mă judec cu ăia. Udroiu mi-o spus: „Bă îţi dau banii în mână” Mai îmi dă p…, că nu mai îmi dă nimic. Eu am de plătit…am făcut acuma pentru 322 am luat alt proiectant şi lu ăsta trebe să-i plătesc iar. Vine Curtea de Conturi, mă leagă în minutul doi. Eu dacă anul viitor n-am luat mandatul, am belit p…! Îs ratat. Care vine după mine îmi aduce Curtea de Conturi.
    Anculia Romică: Şi mie trebuia să-mi deie. Păi banii care-s de la APIAîi iei. Câţi bani trebe să dai ca să câştigi mandatul în continuare?

    G.V.: 20 000 de euro uşor.

    A.R.: Ăia-i faci aşa la fanfar! Ăia-i faci la fanfar! Înţelegi? Şi-l f…în gură şi pe Omer şi-i f…în gură şi pe alţii!

    G.V.: Bun, că…deci în momentul. În momentul doi eu…că se pare că Băsescu nu…nu favorizează alegerile-n iarnă. Că o să rămână la termenul stabilit acolo. Deci eu în momentul doi am…am divorţat şi am plecat. Îmi bag p… în neamul lor şi-n tot! Mi-s…mi-s…mi-s mâncat ROMICĂ cu ei. Am slăbit ca un câine.

    A.P.: Nu te mai gândi că avem sponsori aici.
    http://www.pressalert.ro/2012/06/exclusiv-cum-planuiau-pedelisti-sa-faca-bani-de-campanie-din-spagi/
    ***************************************************************************************************************************************

    Spasmele Ayatollah-ului Frunzăverde
    De când procurorii anticorupţie au început să scuture şpăgarii de pe ramura cărăşeană, tătucul judeţului, Sorin Frunzăverde – pedelist, liberal sau orice ar trebui ca să rămână şef – nu scapă vreo ocazie să vorbească de interceptări. Telefonice sau ambientale. De ultimele a vorbit când a trecut “eroic” în barca USL. De parcă ar fi simţit că urmează ca DNA să-i umfle, în dosarul fraudelor de la APIA, gărzile pretoriene portocalii cu care călărea judeţul – Romică Anculia şi Iancu Simion Simi. Pentru care în timpul guvernării portocalii nu exista decât o lege. A lor. Căci altfel nu ţi-ai fi permis să-i tai pe oameni de la subvenţii doar pentru că erau pesedişti. Cum a făcut Anculia. Care-şi permitea orice pentru că ştia un lucru – Ayatollah-ul Frunzăverde asigură intangibilitatea.

    Arestarea slugilor preacredincioase a fost semnalul de alarmă pentru Frunzăverde, care brusc a pierdut din “greutatea” avută în faţa supuşilor şi care nu se mai duc “la produs” cu lininştea şi tupeul de dinainte. Nici măcar protecţia masonică, invocată conspirativ, nu mai are acelaşi efect. Şi fratele Mihăilă ştie cel mai bine. Spasmele Ayatollah-ului sunt tot mai dese. Pentru că-s tot mai mulţi cei care nu i se mai fac preş în faţă. Au trecut vremurile când Sibilla şi al ei blog acid erau singurele dureri de cap ale lui Frunzăverde. Aşa că a încercat să găsească un antidot spasmelor şi l-a spus – desfiinţarea DNA după o discuţie politică serioasă. Un spasm mental care ar arunca România în vremurile feudale ale democraţiei sale. Dar ce ar conta? Pentru Ayatollah liniştea este de nepreţuit. Pentru restul există Anculia, Mihăilă, Simi şi mulţi alţii
    http://www.pressalert.ro/2012/06/spasmele-ayatollah-ului-frunzaverde/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s