Home

Există o iritare aproape palpabilă în zona puterii. O ţîfnă cotidiană. Un vaiet incontinent. Pare că toate batalioanele puterii, de sus şi pînă jos, plus instituţiile din dotare, tremură de indignare. Şi de spaimă. Ai zice că nici nu mai pot lucra pentru binele poporului, pentru că cineva le pune rahat pe clanţă.

Lideri cu ştaif, miniştri greuceni, intelectuali şi ziarişti de casă, analişti şi gurişti cu normă-ntreagă, dezbat, analizează, despică firu-n patru: ce facem cu Antena 3? Aşa nu se mai poate! Să luăm atitudine! Să acţionăm! Să luăm măsuri! Dar ce s-a-ntîmplat, păcatele mele? Ce fac ăia de la A3?

Păi, sînt pro-opoziţie. Pe faţă. Deci, nu sînt echidistanţi. Am înţeles. Cum ar spune centuristele, toate sîntem curve, dar e o nenorocită care a îndrăznit să recunoască asta. Nu e bine să fii „pe faţă”. Căci noi sîntem deontologi. Noi sîntem fete mari. E o ipocrizie cît casa.

Şi-acum ajungem la miezul problemei. Antena 3 face politica opoziţiei. Asumat. Celelalte posturi de ştiri care contează – B1, Realitatea şi România Tv, o dau cotită. Sînt băsiste cît cuprinde, mai ales B1, dar se dau virgine. Bref, Antena 3 trebuie plesnită. Amendată. Sancţionată. Unii nu se sfiesc să ceară oprirea transmisiei postului.

Şi totuşi, de ce se tem aşa de tare batalioanele puterii de A3? E un singur post. Băsiste, mai mult sau mai puţin, sînt o droaie. Nu-ţi place? Ai telecomandă, mută pe altceva. Păi, se tem pentru că Antena 3 le bate la curul gol pe toate celelalte „ştiriste”. Are audienţă cît B1, Realitatea şi RTv, la un loc. Iar asta nu e bine. Deloc. De aici spaima şi ura asta aproape viscerală…

One thought on “Cui i-e teamă de Antena 3?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s