Home

De ce nu ieşim în stradă, fie anarhic, aşa cum o fac grecii, fie organizat, cum se întîmplă la spanioli? De ce nu protestăm, cînd ne sînt călcate în picioare drepturile? N-am să vă ofer explicaţia aceea rahitică şi ultrafumată cu mămăliga care nu explodează. Sigur, poate fi în discuţie şi firea noastră în general contemplativă şi cel mai adesea băşcălioasă, care ne face să luăm în răspăr tot ce vine de la stăpînire. La un pahar! Dar asta nu explică nici pe departe starea de lehamite generalizată şi lipsa de acţiune. Ce cred eu, într-o ordine aleatorie:

Frica. Îi auzi pe mulţi spunînd, în discuţii private, că e rău, că trebuie făcut ceva, dar atît. Mai toţi se tem că-şi vor pierde jobul şi lefşoara, cîtă e. Fapt de care profită porceşte şi patronii, dar mai ales directorii de instituţii şi firme de stat, activişti politici. După principiul cinic – nu-ţi convine, pleci. Avem de unde alege.

Sindicatele. E o glumă proastă să comparăm organizaţiile sindicale de la noi cu marile centrale din vest. Sindicate cît de cît organizate sînt doar la bugetari. Şi acelea măcinate de interese divergente. La privat, cu rare excepţii, sidicatele sînt prohibite. Să mai punem la socoteală şi nesimţirea celor mai mulţi lideri, care au preferat să se îmbogăţească, eventual sărind în barca puterii, oricare a fost ea.

Societatea civilă. E ceva ce nu există. Cea din anii 90, gen Alianţa Civică, foarte vocală şi, uneori, eficientă, a dispărut. Unii „civici” au îmbătrînit şi s-au „predat”, alţii, majoritatea, s-au lăsat cumpăraţi cu voioşie. Exemple avem, cu duiumul.

Emigraţia. Să ne gîndim doar că, aşa cum s-a întîmplat cu goana spre America din secolul 19, au plecat în vest (exceptînd leprele) oameni în putere, curajoşi, întreprinzători, tineri calificaţi, aşadar, partea cea mai activă şi mai dinamică a populaţiei. Milioanele de români care s-au stabilit şi muncesc afară nu sînt „doar” 10 la sută (să zicem) din populaţie. Sînt, poate, 50 la sută dintre cei care ar fi fost vîrf de lance într-o ţară „normală”. În orice domeniu.

Poate că de vină sînt toate la un loc. Poate ceva din fiecare. Ce se mai poate face? Aproape nimic, cel puţin în viitorul apropiat. Teamă mi-e că lehamitea de care vorbeam ne face nesimţitori. Şi ne rupe total de ce se întîmplă cu ţara. Să facă ei (politicienii) ce-or vrea, să-şi scoată ochii, noi ne vedem de-ale noastre. Vom supravieţui, cumva. Aşa cum am făcut-o de atîtea ori. Ce-o fi, o fi…

Anunțuri

8 gânduri despre „De ce nu protestăm

  1. Dreptate ai, nene Teacă.
    Care „societete civilă”? Toţi merg pe prinipiul „mie să-mi fie bine”, restul… Dumnezeu cu mila.
    În privat, unde am MUNCIT ani de zile, sindicate nu există. Un fel de spoială cu un reprezentant al angajaţilor la unele şedinţe ale comitetului director, înainte de „negocieri”. Am fost şi în Romtelecom, şi înainte, şi după preluarea de către greci. Sidicatele (trei !!!) se ţineau de chefuri şi „decît” că dădeau căcaturi pe post de cadou de sărbători.
    Cu emigraţia, iară ai dreptate. Mie mi-o fost frică să plec. Acuma-mi dau cu tesla în coaie, că deja-s prea bătrîn.
    De frică… Mie unu’ nu mi-e frică să casc gura. Aş ieşi primul în stradă, dar penibil nu vreau să par. Sigur că voi fi singurul care-ar striga, restul fiind pe margine, făcînd mişto de mine.
    Ce-mi rămîne? Să „dau din clanţă” pe net. Ceea ce n-am mai făcut în ultima vreme din lipsă de timp şi de posibilităţi tehnice. Abia de cîteva zile am net şi IP-TV la noua reşedinţă. Cu antena de cameră prindeam numai programe „oficiale” deci am cam post pe lîngă cu scandalurile.
    Banzai!
    No hai c-am tras un comentariu aproape la fel de mare ca şi postu’ lu’ matele 😀

  2. Si atunci ce? Poporul acesta este un popor de sclavi (fără exagerări) unde este nevoie de conducatori cu un alt fel de sânge? Poate da!
    1. Frica. Corect, natia este una fricoasă, gena este proastă, întotdeauna în istorie a fost nevoie de „altcineva” ca să urnească ceva bun.
    2. Sindicatele. Tin de pct.1, o natie fricoasă şi laşă nu are cum să aibă sindicate puternice. Sindicatul înseamnă putere prin membrii săi, membrii care trebuie să aibă sânge în …(nu în vene).
    3. Sociatatea civilă. Tine de pct.1, o natie fricoasă şi laşă nu are cum să aibă societate civilă responsabilă şi curajoasă. Este un pleonasm!
    4. Scapă cine poate…
    De ce nu protestăm? Nu mai e cine, cei ce puteu se regăsesc în pct.4!

  3. @shogunu: hai că ţi-am cam simţit lipsa 😆 Bine-ar fi să fie mai mulţi ca tine…

    @Pekatonix: eu nu cred că sîntem un popor de sclavi. Doar o populaţie divizată şi parţial îndobitocită

  4. Iti dau doar doua exemple:
    1. cand a fost marele miting sindical in 2010, desi au fost destul de multi, au dansat pinguinul. Aveau autorizatie pana la 14 si la 12 au taiat-o ca se plictisisera. Din partea mea… sa moara de foame. Ca sunt aceiasi care au pus botul la vrajeala portocalie.
    2. cand a facut Badea protestul la CNA. Am trecut pe acolo. N-am scandat, dar am fost. Cat sa ma bage la index baietii cu ochi albastri.

    Ce am vrut sa spun prin cele 2 exemple? Ca romanii se strang un pic mai multi cand e vorba de mancarica si nici macar atunci nu sunt in stare sa faca ceva. Cand e vorba de principii… putini. La faza cu Roberta, in orice tara cat de cat civilizata se lasa cu revolutie.

  5. Pingback: De ce nu protestam (Blogul lui Teaca) : Regiunea Centru : Brasov Alba Mures Sibiu Covasna Harghita Fagaras Medias Csíkszereda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s