Home

Pleacă Nokia. Nasol, veţi zice. Că suferă pibul, exportul, bugetul, alea-alea. Ei, aş! E o veselie, de nu se poate. Creierul mic al premierului, madam Voş, a dat tonul. Avem 10 investitori care abia aşteaptă să vină, să ia locul Nokiei, zise dumneaei. Firme babane, din Occident! Care-s alea, întrebă un jurnalist otrăvit, de la mogul. Nu pot pentru ca să vă spun, că nu e bine, ripostă sictirită madama.

Opa şi Boc: se rezolvă, vin alţii, o să vedeţi! Şi tot aşa, că au preluat căţăii vorba, prin tocşoaie. I-a mai întristat niţel preşul, aflat într-una din zilele alea, cică nokienii ar fi plecat din cauză de birocraţie, şi că o vor mai şterge şi alţii, dar în rest, e soare şi cald. Numai bine să ne apucăm de săpat după aur, pe la Roşia Montană.

Eu zic aşa: să şedem blînd, să nu ne crească tensiunea şi colesterolul dacă mîine-poimîine se duce la dracu-n praznic şi Renault. Pen’că şi deoarece îşi dau la gioale, pe la uşa guvernoiului, haite de capitalişti avizi, care-s în stare să dea de la ei şi să renunţe la profit, numai să facă afaceri aicişa, în grădina maicii domnului, slăvită-i fie frunza.

P.S. Prea Fericitul tocmai a sfinţit un car de reportaj. E veselie, sau ce? În numele taatăluuuui…

10 gânduri despre „Veselie în grădina maicii domnului

  1. „La Vosh qui rit” mai avea putin si-i dadea un cap in gura jurnalistului de la mogul! :)) N-am inteles in numele cui vorbea, ca Guvernul o are pe lesinata aia de la Pro(s)TV ca purtator de vorbe, dar aia e vita. :))

  2. Pingback: Gordon Matthew Thomas Sumner… | Ţara vorbelor în vânt


  3. Aurul de la Rosia Montana e sau nu in Tara motilor ?
    Atunci vino vara, vino iute sa ne imbulzim sa-l dam altora si noi sa ne alegem cu Nokia care pleaca.
    Sa fii iubit mult mai mult decat acum.
    Ce face Maya ?
    Si-a revenit ?
    Cocul nostru dus este.
    Iar noi ?
    In asteptarea lui si sa-i vedem cazand pe bostani.
    Scuze pentru tacerea prelungita.

  4. @Shogunu: căţălul rîde şi el de proşti

    @Maria: bine-ai (re)venit pe blog! Maya e bine, dar trebuie s-o sterilizez şi mi-e tare milă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s