Home

Profitînd de faptul că Dna Ministru Elena Gabriela Udrea a primit titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Târgovişte (după distincţiile similare din Bradu, Drobeta Turnu Severin, Sânnicolau Mare, Călăraşi şi Coloneşti), şi bucurîndu-ne că Măreţul Conducător vrea să o transforme în Fecioara de Oţel a politicii româneşti, o Margaret Thatcher dîmboviţeană, am adaptat această vibrantă poezie a lui CV Tudor (Săptămâna, 1984), dăruindu-i astfel Preaiubitei modestul nostru prinos de recunoştinţă veşnică pentru ceea ce gîndeşte şi face întru  binele şi prosperitatea noastră, a tuturor, şi urîndu-i bucurii (politice) nemăsurate alături de Omul-doctrină, Comandantul, Providenţialul, acest Moshe Carpaticus, care-şi călăuzeşte poporul prin deşertul crizei.

Cîntare

Este fiica prea iubită
A acestui brav popor
De luceferi străjuită
Şi de steagul Tricolor.
Este ea, Elena Udrea,
Suflet nobil si vibrant
Mama bună, om politic
Şi prestigios savant.
Înţeleaptă-i este fapta
Năzuind spre viitor
Tot cu cinste stă în dreapta
Marelui conducător.

Anunțuri

9 gânduri despre „Cîntare Fecioarei de Oţel

  1. Cit de penibil acest servilism ! Merita pusa la zidul unde au fost impuscati Ceausestii si tratata la fel ! Borfeta dracului !

  2. @anca: …şi ţîţe de bronz?

    @Beranger: ei, am plagiat-o! Am adaptat-o la noile condiţii social-politice!

    @Mircea: pardon, „borfeta” e porecla Robertei, să nu încurcăm trebile…

  3. Pingback: Paporniţa cu “vechituri” (3) | Ţara vorbelor în vânt

  4. Pingback: Ovidiu Eftimie » Mori Marcel Pavel, mori!

  5. PS Ar fi bine sa fie si inoxidabil otelul feciorelnic al domnisoarei de otel fiindca am impresia ca, daca nu va ajunge in cuand plosca in vreun azil de batrani, va ajunge sigur oala de noapta tot la niste pensionari. Eu chiar imi doresc sa ma c.. si sa ma p.. in pi.da ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s