Home

„Emil Boc este elevul model al austerităţii prescrise de FMI”, conchide Reuters. Cei de la celebra agenţie de presă nu ştiu că Boc este de fapt doar o slugă. Dar îi iertăm. Uneori ne e greu şi nouă să înţelegem exact raporturile dintre dascăl, loaze, paraşute şi şeful clasei. Lingăul care ridică mîna şi cînd nu ştie, care se repede umil să şteargă tabla şi care-i pîrăşte dirigului pe nenorociţii din ultima bancă. Ăla pe care-l uram profund la şcoală, îl pişcam cu ţichi, îi băgam broaşte în buzunare şi-i lipeam filele caietelor cu clei.

Păi vedeţi? Cum să-l schimbe jupînul pe ăsta? Cum v-a trecut prin scăfîrlie aşa ceva? E ascultător? E. E silitor? E. E linguşitor? E. Îl urăşte toată lumea? Îl. Se duce după ţigări fără să crîcnească? Se duce. Se poartă frumos cu Nuţi? Se. No, atunci mucles. Să nu vă mai aud cu idei d-astea fitiliste, că Patriciu, că Isărescu şi alte prostii. Altul ca Boc nu se există. Clar?

10 thoughts on “Iaca modelul

  1. Vaaai, Shogunule! Ţichi erau fire subţiri scoase din elasticul de chiloţi (!!) cu care trăgeam (mergea şi fără crăcan de praştieI) cu bucăţele de hîrtie, sau chiar cu bolduri îndoite.

  2. no, nici io nu ştiam ce înseamnă „ţichi”, bag de seamă că am şi io lipsuri; în altă dezordine de idei, de acord cu ce se zice pe aici, da’ am şi io o întrebare. retorică. de ce mama hingherilor nu s-o putut naşte elevu’ ăsta silitoriu în Somalia? sau Afghanistan; sau Vietnam; sau…

  3. @paporniatacu vorbe
    … sau.. in ta-su… sau mai bine intre. …eventual in carpe (sa nu manjasca ceasaful) desi… sa ma cac in cearsaful lor ca ei au manjit o tara-ntreaga.

  4. Pingback: Paporniţa cu “vechituri” | Ţara vorbelor în vânt

  5. Păi ţichi d’ăla am folosit şi io, da’ n-am ştiut că-i zice aşa. Îi ziceam praştie sau prăştiuţă. La aia cu pietre (ori cu bile de rulment), cu crăcan şi cu „gumă de lapte”, de aia lată din chiloţii chinezeşti, îi ziceam „părechi”.
    Banzai!

  6. da draga,nu se egzista altu’ ca boc 👿 nu i-ar muri multi inainte :mrgreen:
    vorba aia: draga boc,noi te iubim ,CA CA Tine nu gasim :mrgreen:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s