Home

Nu ştiu cît de mîndri sînt cei care au lucrat la National Arena, dar eu nu pot să uit cu cîtă bucurie îmi povestea tata că a pus umărul la ridicarea Stadionului 23 August. Unde, ca student în Bucureşti, a făcut muncă voluntar-patriotică. Cu roaba şi cazmaua.

Nu-i de mirare că au venit atîţia oameni să vadă noul „templu al fotbalului”. 100.000, după unii, 1 milion, după alţii. Românii vor să vadă că se face ceva. Pentru că au nevoie de repere. De speranţe. Nimeni nu mai pune botul la inaugurări de doi lei – gen feliuţe de autostradă făcute pe jumătate, sau telegondole care nu duc nicăieri.

National Arena e cu-adevărat spectaculosă. Şi foarte modernă, după cîte aud. Seamănă ea foarte bine cu Commerzbank Arena din Frankfurt, dar e a noastră. Uite că în interval de cîteva luni bucureştenii au avut ocazia să vadă terminate două „ctitorii” ale doctorului. Or fi mai scumpe decît era prevăzut, dar sînt! Iar mesajul nu poate fi decît unul: furaţi mai puţin, dar terminaţi, dracului, măcar ce-aţi început.

Credeţi că ar fi foarte supăraţi românii dacă ar putea circula pe blestemata aia de autostradă Transilvania, chiar construită la un preţ piperat? Problema e alta: după ce că se fură în draci, şi sînt umflate conturile firmelor de partid, se şi face treabă în bătaie de joc. Cazul asfaltangiilor băştinaşi, atît de dragi preşedintelui, scoşi cu scandal ipocrit de la „tortul” autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, pentru a fi reprimiţi pe şest, e de toată jena.

Commerzbank Arena din Frankfurt, modelul noului stadion bucureştean.

P.S. Are dreptate Marieta, de ce naiba i-om spune Neişănăl Arina? Băgăm engleza de baltă în totşi în toate.

14 thoughts on “Stadionul

  1. Doctorul are asigurat al doilea mandat la capitală. Ar putea fi un înlocuitor al chiorului exact pe acelaşi model. Popular ca limbaj, la al doilea mandat de primar general… „Decît” că doctorul poate pune deştiu pe ceva şi poate spune cu fruntea sus „aici sînt banii dumneavoastră”!
    Banzai!
    Pîsîu: Pentru mine unu’,sibian fiind, n-o ăcut nica’ (nici pentru dumneata, braşovean). D’aia m-oi gîndi bine înainte să-l „ştampulez” în caz că va candida.
    Orişicît, îmi inspiră mai multă încredere decît actualii „prezidenţiabili”.

  2. @shogunu: eu cred că-i mai bine să stea acolo, la Capitală, că face treabă bună. Şi nu doar pentru bucureşteni, cum te plîngi, că doar arena aia e „naţională”!

  3. 😆 pai dupa „aviara gripa” sau „sulaina chanel” mere si neisenal arina 😆
    uite asa un primar imi doresc si eu 😆
    ♥♥♥ astea-s pentru Sorinel (io l-am votat la presh in primul tur :mrgreen: )

  4. Eu vad aceasta arena doar moderna, nu si spectaculoasa. Nu pic in cioc privind-o. Sunt arene cu adevarat spectaculoase in Europa. Ca sa nu mai vorbim ce-i pe lumea asta larga.
    Spectaculos ar putea fi doar pentru faptul ca s-a reusit finalizarea ei si nu s-a furat betonul armat…
    In plus l-am vazut pe doctor umflandu-si pieptul si raspunzand cu dispret suveran la toate intrebarile, de parca arena asta a construt-o ma-sa si tac-su folosind pamantul galben din fundul curtii, mostenire de familie.

  5. Stadionul arată superb, am fost aseară târziu să-l văd. Deși nu sunt microbist, chiar a ieșit o treabă mișto.
    Firește, unele finisaje nu-s perfecte. Firește, mai sunt unele de făcut. Dar e un bun început. Sunt curios să-l văd gata și pe cel din orașul din buletin – Cluj-Napoca…
    I-am auzit vorbind, pe unii și pe alții, că e un rahat, că dacă lucrau nemții ieșea mai bine și alte de-astea, spuse de unii care preferă să vadă, la televizor, realizările curvei lui Moise… Asta e, crapă inima și ficatu-n pedelimbrici că ei n-au realizat decât blocarea unor proiecte, în vreme ce Doctorul a construit….
    Îi dau dreptate și lui Sicti… Doctorul vorbește mult prea arogant. Iar arena într-adevăr nu e „spectaculoasă”. Dar e cu muuuuult peste ceea ce merită fotbalul românesc, căci echipa de imbecili plini de ifose distrusă de lucescu nu merită să joace pe un asemenea stadion modern…

  6. @sicti: aşa e, doctorul se dă cocoş, dar a făcut-o, fir-ar să fie. Şi de ce să nu fie spectaculoasă? Trebuie neapărat să ne comparăm cu noul Wembley, sau cu aia grozavă din China? Pe o rază de 1000 de km în jur, e cea mai tare!

  7. @arsulici: a venit cu 20 de ani după generaţia de aur, dar nu mi se pare că ar fi inutilă. Poate se trezeşte şi generaţia asta de căcat.

  8. nenea doctorul ăsta de la Bucureşti măcar poate zice că în mandatul lui s-a făcut ceva şi poate să îţi şi arate acel ceva, că o fi vorba de pasaj, că o fi vorba de stadion. în ce măsură merită fotbaliatorii noştri un aşa stadion, nu-i treaba mea, oricum ăştia din ultimii vreo 10 ani au reuşit performanţa să mă facă să mă mai uit doar la meciuri din Champons League, europene sau mondiale; că ar putea să îi mi trezească ceva, să îi aducă cu picioarele pe pămînt, m-aş mira. da’ măcar are şi România un stadion mai de Doamne-ajută.

  9. Oprescu a facut cel mai misto pod pentru bucuresteni si cel mai misto stadion pentru romani.
    Basescu a facut cel mai basedential clopot, la Cotarceni, pentru el.

    Abia astept sa-l aud batand!
    Sa-i fie lui si samantei lui, in vecii vecilor!
    Amin!

  10. este infiorator sa vezi ca romanii nu stiu efectiv pe ce lume sint!!! este groaznic sa-i vezi ca le pute tot desi nu stint in stare nici macar sa-si aleaga termenele de comparatie iar apoi sint singurii indivizi din lume carora le place efectiv sa se prezinte ca handicapati si incapabili. pai o sa va mearga voua bine cind o face plopul mere!!! apoi cine vreti voi sa va respecte cind voi nu va respectati?! a costat mult?! s-a construit dupa metoda clasica specifica vestului civilizat si ma intreb de ce nu va convine? nu sinteti voi aia care ati cerut vest? intrebarea este de ce nu stiti voi ca absolut tot ce se construieste in vest pina la urma costa dublu? de ce credeti voi ca nu vor oamenii aia din stuttgart noua gara? de ce nu stiti ca toate cladirile guvernamentale ale berlinului au costat pina la urma intre 200-400% peste pretul anterior? de ce nu stiti ca nimeni absolut nici macar justitia nu are dreptul sa controleze contractele? de ce nu stiti voi ca aeroportul din viena prevazut sa coste 400 milioane a ajuns la 800 si nu s-a terminat? de ce nu stiti ca nu se termina nimic la timp? ceausescu a gresit cind v-a scos din satele vostre si v-a trimis la scoala pe gratis! dupa cum se vede cu exceptia fumurilor si a mindriei absurde specifice taranului romanul nu prea mai are loc si pt altceva in mintea lui. de exemplu toti urlati de nebuni ca bucurestiul arata rau! romanii care s-au dus acolo dupa 10 sau mai multi ani spun ca este f bine. voi traiti din vise si inchipuiri si nu mai terminati oadata cu vestul vostru civilizat care traieste numai in mintea vostra!!! teaca renunta sa crezi ca vei cunoste tu ce este cu adevarat in anglia. retine ca nu are cine sa-ti spuna iar cind fac afirmatia asta stiu ce spun. trebuie doar sa te gindesti la ea 5 minute si sa-ti reamintesti ca tu ai facut scoala adevarata si nu aia de pervertit si prostit oameni pe banda rulanta. stadionul din bucuresti este peste cel al nemtilor pt ca este mai nou. este si o diferenta tehnologica si deci de calitate. la mintea unora ar trebui sa vina martienii sa faca ceva care nu se mai gaseste pe pamint ca se le placa si lor.

  11. Pingback: versuri şi muzichii de început de săptămînă | Ţara vorbelor în vânt

  12. @paporniţa, incognito: ff corect.

    @fed: mi se rupe mie de corupţii austrieci. Noi avem aici faliţii noştri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s