Home

Preşedintele a avut încă odată dreptate: şcoala românească scoate tîmpiţi. De ce-ar fi o tragedie? Sînt tîmpiţi, dar sînt ai noştri. De-aia cred că Funeriu a greşit cînd a citit la tv numele celor 65 de elevi de 10. Ăia nu contează, băi, aburitule. Ăia nu vor ajunge niciodată să conducă o ţară, un guvern, un parlament, un minister, o primărie. Ăia nu vor fi aleşi în Parlamentul european. Ăia se vor pierde în peisajul occidental.

Elitele politice ale patriei se vor alege peste ani dintre cei 130.000 care tocmai au picat  bacul. Mediocrii boşi de azi, care urăsc şcoala, îi urăsc visceral pe dascăli, dar iubesc băutura, femeile, manelele, chefurile, banii, pupincuriştii, parandărătul, ţăţismele, bîrfa, miştocăreala joasă şi pe Nuţica, sînt pe cale să facă pui. Care pui vor putea spune cîndva, precum duduia: ne tragem din Traian…

3 thoughts on “Ţară, ţară, vrem tîmpiţi!

  1. Adi, cand ai inceput cu „presedintele a avut inca o data dreptate” am crezut ca te-ai basit la cap.

    Adevarul e ca chiar ne trebuie scoala si astia vor s-o termine (s-o rada) iar ce s-a intamplat la Bac-ul de anul asta, dincolo de tragedia reala din educatie (ca produs si nu ca sistem), are menirea de a da dreptate lui papura voda alias Traian cel Javra Ordinara, individul care – in primitivismul lui infantil – stie numai sa strice, nu sa construiasca, confundand de la nivelul intelectului sau tara asta cu putinele – probabil – jucarii ale copilariei lui frustrante.

    http://jos-cu-basescu.blogspot.com/2011/07/basedintele-romaniei-este-un-pleonasm.html

  2. Pingback: legea-n piuă pân’ la ziuă « freestyler

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s