Home

Acum nişte ani, cînd un urs turbat a omorît doi braşoveni, nişte minţi înfierbîntate de la vîrful primăriei susţineau că singura soluţie e să-i extermine. N-au prea avut loc de întors din cauza legislaţiei (ursul e ocrotit) şi a asociaţiilor de protecţie a animalelor. Altfel, fiţi siguri, dădeau iama-n ei cu puşca. Simplu, fără complicaţii, fără garduri electrice şi alte cheltuieli „inutile”.

Acum văd că altora, de prin Deltă, li s-a pus pata pe caii sălbatici din pădurea Letea. Unici în Europa. Cică trebuie să-i „abatorizeze”, că distrug pădurea. N-are a face că superbele cabaline sînt o atracţie turistică şi pentru străini, o adevărată minune. Să-i omorîm, că rod nişte plopi! Mîine-poimîine ne vom trezi că şi pelicanii s-au înmulţit excesiv, halesc o grămadă de peşte, şi se mai şi găinăţează. Ia hai să-i rărim. Cu puşca.

Parcă ne tîmpim, din timp în timp. Parcă ne loveşte o boală, ceva, la creier. Ne chinuim să aducem nişte zimbri, să-i înmulţim, ca să nu dispară. Sau castori. Sau rîşi. Dar facem viloaie de neam prost în rezervaţii, cum se întîmplă pe la Zărneşti. Azi-mîine o să le vedem şi pe Tîmpa.

Mai avem pe ici pe colo nişte pîlcuri de pădure virgină. Să le dăm pe laba vereştoilor. Mai sînt nişte bălţi incredibile pe la Dumbrăviţa. Să le desecăm şi să facem un parc de distracţii. Să distrugem, ca să aflăm mai tîrziu că am fost nişte idioţi.

5 thoughts on “Să-i omorîm!

  1. Ar trebui distrusi cretinii care iau astfel de decizii. Ca sa nu ne para rau mai tirziu. Legea pentru protectia animalelor nu mai functioneaza? Dar ce ma mai mir dupa ce s-a intimplat cu ciinii aia in Botosani.

  2. Am văzut caii (nu chiar) ăia, fix în pădurea Letea (în zonă e Crişan, Mila 23, Rosetti…) în ’84, în Sulina (fără glumă, între blocuri, unde se ascundeau de ţînţari) in ’96-’99, la Sfîntu Gheorghe (în zonă) în 2000, 2001, 2005 Sînt semisălbatici, nu mai mari decît un măgar mai de Doamne-ajută de prin Ardeal, slabi vai de mama lor, lăsaţi de capul lor de localnicii care n-au cu ce să-i hrănească. Cînd au nevoie de cîte un cal, îl prind cu arcanul (am văzut asta cu ochii mei), după o bătaie bună şi după ce îşi fac treaba cu el, îi dau drumul înapoi. Nu-i vina cailor că s-au înmulţit. În parte e şi vina localnicilor, dar îs convins că nu i-ar fi lăsat liberi dacă aveau ce să le dea să mănînce. Aici e vina altcuiva. Ghici a cui? Numa’ că nu trebuie omoriţi!!!
    Banzai!

  3. off,da’ madam Base ,care e ,cica,iubitoare de cai,de ce nu se implica ? :mrgreen:
    pana atunci ,sa ascultam frumoasa melodie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s