Home

Unii îşi vor mai aduce aminte, presupun, că în anii 90 făcea vîlvă în politica dîmboviţeană un personaj bizar şi colorat, pe numele său Iosipescu-Zambra. Autointitulat conte. Bref, „contele” Iosipescu-Zambra a candidat la preşedinţie. Omul era complet dus cu pluta, bolînd, zărghit, ţăcănit, dilimac, sonat, uşchit, şi cum mai vreţi să-i ziceţi. Nimeni şi nimic nu l-a oprit să-şi depună candidatura. Deşii s-a propus de pe atunci să fie căutaţi la creier candidaţii, treaba nu s-a finalizat niciodată. Or fi fost şi ceva temeri pentru unii, dacă ne găsesc medicii şi pe noi cu oarece păsărici?

Mai zilele trecute, cinci senatori au venit cu o propunere legislativă, pentru examinarea psihologică şi psihiatrică obligatorie a tuturor candidaţilor la demnităţi publice, de sus şi pînă jos. O propunere de bun simţ, mi se pare. Guvernul s-a şi grăbit să transmită un punct de vedere negativ. Cică ar fi o încălcare a caracterului confidenţial al informaţiilor privind sănătatea persoanei! Poftim? Sînt pus să aleg un potenţial schizoid, care aleargă după fluturi, şi n-am voie să ştiu ce are individul în tărtăcuţă?

Dar dacă apare iar un Don Costel, pedelicul ăla care-şi lega victimele, în pielea goală, cu pancarte de gît? Dar dacă se strecoară un Iosipescu-Zambra, şi-l alegem undeva, consilier, deputat? Dar dacă ne procopsim iar cu unul ca El Lider Maximo, căruia îi filează clar o lampă? Aşa că, dragilor, trebuie să punem picioru-n prag. Să-i ducem pe politicieni la psihiatru, pînă nu ne trezim cu nişte Nero, Napoleon, Stalin, Ceauşescu şi alte personaje din stabilimentele cu gratii la ferestre. Că un Zeus avem deja.

9 thoughts on “Zambra preşedinte!

  1. Pingback: Tweets that mention Zambra preşedinte! « Blogul lui Teacă -- Topsy.com

  2. Pai nene Teaca, eu spun ca daca s-ar aplica o astfel de lege in momentul de fata am ramine si fara ” cirmaci” si fara clasa politica !

  3. Fain pui problema.
    Analiza psihiatrica obligatorie, pentru alesi.
    Achiesez.
    Si subscriu tovaraseste.
    O putem alege si pe Maya presedinta, in mod sigur ea nu este schizoida.
    Te rog s-o mangai si pentru mine. Sa-i spui ca mangaierile sunt din Timisoara.
    Avem de ier, zile cu soare si de la -5 grade noaptea, urca termometrul pana la +9 ziua.
    Boala curata.
    Dar avem soare si nu pe zeus betivanul pe aici. Si nici pe boarfa, cu telegondola cu tot.
    Avem insa, douazeci de milioane de euro topite voiniceste la zidul cetatii, din care au luat si dus departe, si portile grele si aratoase, care fiind scoase lasa vantul sa suiere in nestire pe acolo.
    Batjocura pedelista, desigur.
    Bon, bah, sa fii iubit si sa ne fericesti cu zambre, zilnic.

  4. @arsulici: vot cenzitar, frate! Dar nu după avere, ci după sănătatea mintală. Să nu mai pună ştampila orice retardat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s