Home

Evita Peron, aka EU love B, tocmai a trasat liniile directoare ale propagandei partidului, de-acum încolo şi pînă la victoria finală. Sînt cinci puncte mari şi late ale ofensivei portocalii pe frontul de est:

1. PSD şi PNL nu contează. N-au, domle, programe, n-au soluţii, se ceartă ca proastele între ele, iar ăia de le conduc sînt vai şi-amar, nişte chiulăi. Parşivă strategie. Asta se cheamă „minimalizarea adversarului”. Pe cale de consecinţă…

2. Noi ne batem cu televizorul. Că opoziţia o fac alea două televiziuni. Am, aşa, o premoniţie, cam ca baba Vanga, că vor fi nişte atacuri, mai mult sau mai puţin legale, mai mult sau mai puţin murdare, dinspre nişte instituţii foarte democratice, spre televiziunile mogulilor nenorociţi şi trădători de ţară. Vin vremuri grele pentru A3 şi RTv;

3. Guvernul e ţuţ, guvernul e frumos şi deştept, guvernul face şi drege, guvernul e cel mai tare din istorie, dar trebuie să le spunem asta şi românilor, că altfel degeaba ne strofocăm. E, aici va fi al dracului de greu, chiar dacă au mai lansat în mare grabă o televiziune de propagandă, 10 Tv, condusă de pupincuristul labeunist Radu Moraru;

4. PDL nu e clientelar şi corupt. PDL e responsabil, curajos şi nepopulist. Aşadar, ciocu mic, Macovei, Preda şcl, nimeni nu mai cîrteşte în partid!

5. E toată ţara-un şantier. Adică, vedeţi, „aici sînt banii dumneavoastră”. Ăia pe care vi i-am tăiat. E de văzut la cîţi fraieri mai prinde lozinca asta ceauşistă, care le trezeşte celor cu memoria intactă nişte amintiri greţoase. Un lucru e sigur: vom avea o hiperinflaţie de tăieri de panglici. La orice.

20 thoughts on “Opoziţia Tv

  1. Pingback: Tweets that mention Opoziţia Tv « Blogul lui Teacă -- Topsy.com

  2. 1.Parțial Nutzica are dreptate: pesedeii și peneliștii sunt mult mai preocupați să se certe între ei, și o fac cu o sadică plăcere… (mai ales pesedeii sunt de comă: partidul deține a doua funcție în stat, și, în loc să se folosească de acest avantaj pentru niscaiva victorii ale opoziției, fac tot posibilul să o piardă…)
    2. La câte inaugurări vor pedelimbricii, nu va exista suficientă panglică tricoloră…

  3. @arsulici: sigur că are dreptate în acest punct. dar să spui că tu te războieşti cu televizorul, că ăia nu contează, e o mîrşăvie. Bine dirijată, de altfel, o să-i auzi şi pe alţi politruci ieşind cu exact aceleaşi fraze.

  4. Aaaaaaaaaaaaaaa, aici sigur ai dreptate… acuși vor intra în joc și ticăloșii de la Consiliul Cenzurii…. Asta e dacă suntem un popor de moluște și nu reacționăm…

  5. @teaca
    de ce sa fie o marsavie? Pai Opozitia, in loc sa adune nemultumirile populatiei si sa reactioneze, ei fac spectacole -ieftine- de opereta.
    Daca era marlanu´ in Opozitie, Puterea era atacata pe toate fronturile; ca cu populismul, demagogia si oportunismul le are. Da lectii.
    In fine, taratura are dreptate. Lumea are alte asteptari de la Opozitie…

  6. @iordăchel: e o mîrşăvie din pespectiva PSD şi PNL. Ai dreptate, trebuia să fie opoziţia călare pe ei, şi cu mizeriile de la Mintia, şi cu rahaturile pe care le face Falcă… sînt o groază de subiecte suculente. Şi da, televiziunile alea două (plus ceva ziare, plus ceva blogosferă) fac opoziţie mai dură şi mai aplicată.

  7. Si eu astept de la opozitie sa nu mai ignore „Casa Regala” care deja are 2 mil. de simpatizanti ! Le e frica de monarhie?

    FRICA !
    Pentru toti imbogatiti revolutiei !
    Posturile de televiziune, presa, radioul, nu amintesc mai nimic din activitatea, realizarile, intalnirile internationale, conferintele, cartile scrise, vizitele efectuate in tari straine in beneficiul Romaniei, etc.etc., ale membrilor Casei Regale a Romaniei ! Mai nimic despre dezvelirea statui lui Carol I in fata Palatului Regal. Dece? “Stati linistiti tovarasi!” Regele nu va veni in fruntea statului decat chemat de popor! Iar voi sunteti doar “vremelnici chiriasi ai istoriei”!

    Frica de monarhie?! Asi ! Este de fapt:

    -frica de reinstaurarea respectului pentru valori adevarate
    -frica de promovarea idealurilor profund umane si crestine
    -frica de promovarea valorilor democratice si culturale
    -frica de promovarea adevaratelor valori istorice
    -frica de emanciparea romanilor dezorientati, indoctrinati de comunsti,marxisti.
    -frica de trezire a Romaniei Tacute
    -frica de emanciparea tineretului, a noilor generatii.
    -frica de recuperarea-redescoperirea documentelor (500.000) de la Biblioteca Nationala arse la revolutie.
    -frica de raspundere pentru tot ce ati furat si distrus.
    Dar cum a spus un badaran (il stiti?): “De ce va e frica nu veti scapa !”
    NU?! Dumnezeu sa va ierte, eu nu va uit ! S.R.

  8. @Arsulici
    Inlocuiesc panglica tricolora cu portocalie, panglica sa fie!
    @teaca
    Aci in Cluj se renoveaza buda publica de langa Teatrul National.
    Se face de-o panglica?
    Ar putea servi si un bufet suedez, in parcul de langa buda!

  9. @Stelian R
    Care casă regală, bre? Radu Duda întâiul???? Ha ha ha, bună glumă

    @ErRon
    Lasă, bre. că e bună și una din alea…. Prin octombrie eram disperat după o budă în centru… N-aș fi ajuns până la vreun mall, n-aș fi ajuns nici până acasă (că eu și la Cluj sunt tot acasă, deși locuiesc în Arad…)…. Noroc că mi-am adus aminte de buda din spatene catedralei catolice, și noroc că era deschisă….😀 Așa că, oricât i-aș urâ pe pedelimbrici, apreciez orice inițiativă de a se renova o budă… :))))))

  10. @teaca
    Simplu fapt ca cu toate mizeriile pe care le fac, pedistii au luat 30% la Hunedoara, ne arata ca populatia ii imbecila. De aia si Opozitia se face la A3 si Realitatea. Si pe bloguri.
    Incetul cu incetul cred ca suntem cei 2-3% din sondaje; nu stiu sau nu raspund. Sau si mai rau, suntem marja de eroare din sondajele alora…

  11. @teaca
    Si ti se pare normal? La viitoarele „alegeri” daca tot asa se intampla (si se va intampla) incepe sa nu mai deranjeze pe nimeni, si aia vor fi pe vecie la butoane…
    Mi-e imi vine sa strig; dar nu depinde de mine ci de voi…

  12. @ teaca-cel mai rau este ca se lasa cumparati oamenii in varsta , pensionari care de abia isi duc viata si pe care ii plimba cu autocarele prin statiuni si pe litoral, iar opozitia care stie tace.Boala veche la noi, tacutul asta.Toti ati mizat in vara ca se va iesi in strada , ca vor fi demonstratii, iata ca nu.
    Mita Baston si acolitii sai, trepadusi din fire ,sunt fericiti ca pot guverna tara lui Oz-marele vrajitor fmi este de fapt guvernul , ceilalti fiind doar niste oameni de paie , care in clipa cand va sosi cesul schimbari ptr ca nu vor mai corespunde cerintelor lui Oz- lor vor disparea intr-un foc de paie
    .Noi vom ramane mai departe tratati ca si pana acum, drept sclavii pe plantatiile de bumbac.Nu suntem obisnuiti sa fim tratati asa , dar din 90 incoace ni se spune ca asta este democratia. Daca asa este democratia noastra romaneasca… voturi cumparate , tot felul de Mite al caror loc ar fi prin baruri si cabarete sau in servicii de escorta in loc de guvern , „politicieni” din diverse partide ajunsi acolo doar din interese si dupa marimea darului pe care l-au dat ca sa deschida usa, mai bine lipsa. O cloaca si o mizerie care intrece tot ce a fost intre cele 2 razboaie , iar lipsa de gandire in perspectiva este dureroasa.Aceasta criza daca se va acutiza va duce la schimbari la care multi nici nu se gandesc…
    Cat despre Casa Regala?? Sa fie regala in Austria de unde au venit, ptr ca noua romanilor austriecii de-a lungul anilor nu ne-au adus nimic bun , doar au luat de la noi. Nu isis merita aceasta tara si ei stiu asta mai bine ca oricine. Lumea a ramas impartita la fel, , ei cu caratul noi cu munca de pomana si datul.Acum nu mai este tributul de platit , ci dobanda bancilor , imperiile au ramas la fel, exact ca in vorba romanului „Aceeasi Marie , cu alta palarie”.

  13. @ ari
    o singura remarca.
    Casa regala nu vine din Austria. Vine din Germania. Din Sigmarinen. Si este din Casa de Hohenzollern.
    In rest, absolut de acord cu domnia ta!

  14. @Arsulici
    Ai fost student in Cluj, da’ nu la UBB, presupun?
    Ca ai fi stiut ca acolo se merge, in caz de urgenta in centru!
    Portaru nu te intreaba nimic, toaleta curata, in plin centru!

  15. Nene Teacă, la Hunedoara or greşit socoteala! Au crezut că le ajung 7000 de voturi cumpărate. Numa’ că prezenţa la vot a fost mai mare decît au anticipat ei. Ghinion, măria-ta!🙂
    Banzai! ca morcovu’ pentru toate pedeleprele!

  16. Puntu’
    2. „afară…ninge” (băselu’ zicea că plouă), „cu televizoru’ aţi minţit poporu’ ” etc.
    5.Exemplu clar, la mine în faţa blocului. Unu’ mătură zăpada, altu’ taie drumu’ de-a curmezişu’ ca să-i fută un şanţ să îngroape cablurile de pe stilpi. Pînă acuma n-or avut vreme. Strada abia-i făcută… O să aibe o mare surpriză cînd or să dea de stratul de beton de dedesubt (de vreo 30 de cm). Şi uite aşa cartierul meu va fi (din nou) parţial izolat de centru! Din garaj, oricum mu mai putem scoate maşina, că aştia pun căcatul fix în faţa intrării în parcaj.
    Românieee, Româââniiiiiieeeeee!

  17. @ ei acum si tu… SCUZE. Tot un drac .Am o pb cu zonele lor de influenta .Asta nu scuza greseala, dar speri sa o accepti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s