Home

Să mă bateţi, dar nu-mi amintesc de nici o femeie din primul parlament postceauşist. Or fi fost, dar naiba le mai ştie. Mai încoace, însă, femeile au prins să acapareze microfoanele din parlament, studiourile tv şi tabloidele. Impresia mea e că partidele le-au împins în faţă premeditat, cînd nu au dat chiar ele din coate şi din alte cele.

Mai la început au dominat mămăiţele. PSD e cel care a lansat pe orbită genul Rodica Stănoiu şi Ecaterina Andronescu, cu alura lor de casnice sfătoase. Olguţa Vasilescu e mai degrabă o excepţie, pentru că s-a format la şcoala de maici gureşe a Tribunului. Au încercat pesediştii şi varianta soft, vezi Ana Birchall, dar experimentul a eşuat lamentabil. Prietenii www ştiu de ce. În criză de idei, au scos în faţă fiice şi nepoate: Daciana Sîrbu, Manuela Mitrea, Oana Mizil.

PNL are şi el o mămăiţă, Norica, dar a încercat să meargă şi pe mîna unor deştepte, Renate Weber şi Mona Muscă. Prima s-a autoexilat la Bruxelles, iar a doua s-a pierdut printre dosarele CNSAS. Pînă la urmă, şi liberalii s-au lăsat fermecaţi de silfidele plăpînde, cu aerul lor de piariste la o multinaţională – Alina Gorghiu, Diana Tuşa, Ramona Mănescu, Cristina Pocora.

PDL, pe de altă parte, a rupt zăgazurile. N-au vrut mămăiţe (Anca Boagiu şi Sulfina Barbu sînt mai degrabă mătuşile de la ţară), ci au scos cîrduri de duduiţe, după gustul fuhrerului: decorative, loiale şi bune de gură: Raluca Turcan, Monica Iacob Ridzi, Mioara Mantale, Andreea Vass, Roberta Anastase, EBa. Plus Udrea, care e „aleasa”. O ştie şi tanti Rozalia. Ea-i zice „ţiitoare”, n-am întrebat-o de ce. A, şi mai e femeia comisar, Monica Macovei, care în ultima vreme pare să fi pierdut contactul cu plutonul.

Ne place au ba, e clar că decorativele au acaparat zona feminină a politicului. Unele sînt isteţe, se vede din momentul în care deschid gura. Altele fac pe deşteptele, dar e numai gura de ele. Şi mai sînt proastele cu clăbuci. Alegeţi!

19 thoughts on “Mămăiţe şi duduiţe

  1. Când ai scris „bune de gură” la ce te gândeai exact? Eu oricât m-aş chinui nu pot să cred că vroiai să zici că acele specimene vorbesc bine, că „le zic” bine. Mai ales că era si EBa în discuţie. Eu unul am înţeles altceva şi te rog să mă scuzi dacă vulgarizez postul pe nedrept.
    EBa e plină de succesuri, Ridzi o abureşte atât de neconvingător că a trebuit să pompeze un plod că să nu o încuie pentru un flecuşteţ (comparat cu tunurile pe care le dau fetele mai deştepte), iar top-modela Anastase citeşte după dictarea şoptită blând de marinar la telefon în şedinţele camerei şamd..

  2. Nu aleg nimic.
    Sa se duca pe pustii.
    Si politica pe care o detest si muierile din politica.
    Bine pusa problema.Nici eu nu imi aduc aminte de prima muiere parlamentar.

    Parca pe lista aceea de camuflaj cu primul fsn erau Doina Cornea si Ana Blandiana.
    Dar in parlament I dont know. si nici prima muiere ministru nu mi-o amintesc. Ca atare nu se exista si nici nu conteaza.
    L-au huiduit pe bostan. O mana de oameni spala rusinea unei natii adormite.
    Azi este Sfanta Maria si va doresc: La multi ani ! Sa fiti iubiti si fericiti.
    Daca nu bas ferciti, dar sa va simtiti bine in corpul vostru, in suflet si pe oriune ati fi, cu cei dragi voua.

    Si pentru ca aici pe blogul tau, suntem prieteni, eu dau de baut. virtual. fiecare alege ce ii place si Domnului sa ne rugam sa scapam de stiti voi bine cine.
    Maria S.(Timisoara)

  3. La Mulţi Ani, tuturor Sărbătoriţilor purtători ai Sfântului Nume al Maicii Domnului, Maica Marie !
    RUGACIUNE:
    Prea Binecuvantata Stapana, Pururea Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce ai anscut pe Dumnezeu Cuvantul mai presus de fire, pentru mantuirea noastra si Te-ai aratat ca o mare a darurilor Dumnezeiesti si rau pururea curgator al minunilor si reversi bunatati celor ce cu credinta alearga catre Tine!
    Cazand inaintea Chipului Tau cel Minunat, ne rugam Tie prea buna Maica a Iubitorului de oameni Stapana! Revarsa asupra noastra milele Tale cele bogate si grabeste a implini rugamintile noastre pe care le aducem Tie Grabnica ajutatoare care ne sunt de folos, mangaiere si mantuire pentru fiecare randuindu-le.
    Cerceteaza cu harul Tau Prea Milostiva Stapana pe robii Tai si daruieste celor inviforati liniste, celor legati slobozire si pe toti mangaie, care sunt intristati de felurite necazuri!
    Izabaveste, Prea Milostiva Stapana, toate orasele si satele de foamete, de boale, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, si de orice alta nenorocire sau pedeapsa vremelnica sau vesnica, indepartand, prin indrazneala Ta de Maica, toata mania lui Dumnezeu!
    Slobozeste pe robii Tai de slabanogire sufleteasca, de tulburarea patimilor si a caderilor in pacat, ca fara impiedicare, vietuind in veacul acesta, intru toata buna cinstire a Ta, sa ne invrednicim de vrednicile bunatati prin Harul si iubirea de oameni ale Fiului Tau si Dumnezeului nostru, caruia sa cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de Inceput al sau Parinte si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor! Amin!

    Doamne Ajută !

  4. Vlad mi-o luat-o-nainte. Bune de gura?!?!?! De gura plina, eventual. Cu…
    De proaste, nu-s destepte… Da-s cuminti! ‘zau lor de curve!
    Banzai!

  5. Pingback: Tweets that mention Mămăiţe şi duduiţe « Blogul lui Teacă -- Topsy.com

  6. Eu o aleg pe a cea de a cincea din stanga. Daca este ocupata, atunci sa fie prima. Daca nici asta, atunci dau o raita pe la PDL.

  7. @sicti: vezi că astea din poză sînt englezoaice. Poza e din Guardian. Aşa că-s mai greu de abordat. Te mulţumeşti cu pedelicele?

  8. Tanti Dana „doamna” udrea-i o „competentă”. Vrea să atragă turiştii cu curvele de pe litoral. Fetelooor, luaţi exemplul duduii si puneţi-vă fofoloanca la produs! Veţi avea succesuri multe. De vă mai şi vopsiţi blonde…
    Banzai!

  9. Sunt uimita sa gasesc postari adeseori in aceasta maniera la adresa femeilor din politica uitand sa mentionati ca barbatii din politica nu sunt cu absolut nimic mai prejos. De fapt ei sunt cei alesi de noi si de nimeni altcineva. Ei si ele sunt oglinda noastra.

    Revenind la corecta asezare a lucrurilor, mi-e clar ca le aruncam in aceeasi oala pe toate doamnele, fara a avea capacitatea de a discerne bobul de grau de neghina, doar pentru ca sunt femei si, nu?, toate mamele noastre sunt niste curve si mai sunt si proaste…cam asa gandesc romanii despre femeile lor! In realitate, Musca, Weber, Vass sau Macovei sunt de departe figuri marcante, foarte bune profesioniste (au dovedit asta cu mult inainte de a face pasul spre politica), dar care politic au fost ori mazilite fiind mult prea periculoasa pentru lideri – prima, ori exilate in UE, ori marginalizate in cazul ultimelor doua.

    Analizele serioase nu ne plac, dar ce bine e sa aruncam cu noroi in toate la un loc. Ce bine, in schimb, ca avem politicieni precum Vanghelie, Chiuraiu, Adomnitei, Agathon, Ialomiteanu sau Hoara si lista poate continua mult si bine.

  10. @ Misoginism feroce: dacă ai urmări atentă ce am scris aici despre bărbaţii din politică, te-ai cruci. Pe de altă parte, nu pot să nu văd că multe femei avansează în politică altfel decît prin calităţile lor profesionale. Nu e cazul să detaliez. Aşadar, sînt observator, nu misogin!

  11. Brava nene Teaca! Cele mai multe prin calitaţi altele decît profesionale. Şi de mă-njura „ferocea misogină” îi amintesc numa’ de Eba. Aia-i monument închinat profesionalismului. Chiar aşa, aia ce ştie să facă?
    Banzai!

  12. Pingback: Piarizdele din politica carpatiangardenistică. « shogunu'

  13. daca nu te-ai prins asta este politica bosilor peste tot. n-ai vazut ca acolo unde le trebuie pe cineva lipsit de constiinta se pune o femeie si imediat se da cu barada? la elvetieni sit mai multe femei decit barbati iar le nemti merkel a facut totul praf. nu se mai ridica nemtii 100 de ani! au ajuns sa emigreze in tari africane pt ca acasa nu mai au ce minca. acolo deschid ba o brutarue ba un atelier si merge. nevelul de trai e ca-n ferentari asa ca poti realiza ce este in germania daca se multumesc cu africa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s