Home

Lumea lui Băsescu e populată, în bună parte, de personaje bizare, multe extrase parcă din proza fantastică sud-americană. Exaltaţi, slugi, lăudători de conjunctură, fundamentalişti, căpuşe, magicieni, saltimbanci politici, mesaline oficiale, manelişti soioşi, filozofi expiraţi, scribălăi năimiţi, mahalagii, afacerişti veroşi, sfertodocţi violenţi, oportunişti de duzină, lombrozieni, borfete, lingăi, prooroci. Uşor de ghicit.

Dan Diaconescu e mai nou în această lume. Dar a intrat pe uşa din faţă, pentru că televiziunea lui a devenit repede o platformă de promovare a „băsismului”. Premierul, o juma de cabinet, apoi însuşi căpetenia şi-au dat poalele peste cap în Cloaca poporului, printre spălători de cadavre, cititori în zaţ şi ţoape de unică folosinţă. A mers o vreme. Pînă cînd DD a devenit victimă, ba chiar „deţinut politic”.

„M-a arestat tabăra opusă lui Traian Băsescu din PDL”. Vedeţi ce frumos se leagă lucrurile? „Traian Băsescu s-a jurat că nu are nici o legătură cu arestarea mea”. Fireşte că s-a jurat. N-o face mereu? „Traian Băsescu îmi e prieten”. Eu nu mă îndoiesc. Şi cu Gigi era. Apoi, în calitate de deţinut politic, DD s-a dus  la Congresul PNŢCD. Mă rog, la una din aripile defunctului. Unde, primit ca altădată Coposu, a fost poftit în prezidiu, a dat autografe ţărăniştilor şi a ţinut spiciuri. Ce mai e de zis. Pare comic, dar e grotesc.

Lumea lui Băsescu a început să capete forme monstruoase.

19 thoughts on “Lumea lui Băsescu

  1. phidas din care tabara a PDL-ului o fi? il vad cam derutat… o fi de la „pro” sau de la „contra”?

    hai, un banzai si de la mine, ca nu s-o supara shogunu din atata copyright infringement🙂

  2. Pingback: Tweets that mention Lumea lui Băsescu « Blogul lui Teacă -- Topsy.com

  3. Pe tine cine te plateste, nemuricule. Tu cine esti ?
    Nu-ti scriu pseudonimul ca nu meriti. Tireaza-te cat e vreme.
    Ca iti zic de n-ai sa le porti duce in spate.
    Banzai.

    Adrian, dai liber la sudalmi, suduieli. imprecatii blesteme etc.. Am luat nota la pozitia apartamentului meu de suma pe care ma obliga lumea basinosului s-o dau pe luna iunie si am sarit pana in inaltul cerului.
    Nu mai merge asa!
    Am scris-o de cateva zile, dar acum trebuie sa fac ceva.
    Am multe idei, am nevoie de consultanta juridica, ca sa fiu sigura ca nu gresesc.
    La update va dau una idee pentru consultanta juridica, sa-mi spuneti, oare ar tine.

    E super lumea (tipologia creata de tine)cancerosului generalizat, care uraste poporul roman-ruman, mai mult decat pe soarta care l-a generat.
    Si care l-a facut tampit si bestial-feroce de rau. Si grobian.
    Mi-ar placea recitind articolul, sa-i identific pe fiecare in ce tipologie intra ?
    Pe slow-white ai trecut-o ?
    Voi vedea.

    Inutil sa-ti mai spun ca iarasi ai facut niste sicofanti….. sa iasa din conduri si sa-i ia cu calduri, altele decat ale celei mai calduroase veri din toate timpurile.
    Asta ar cam fi.
    Maria S.
    Am spus una idee, dau doua, pentru una nu trebuie consultanta juridica sau mai stii.
    1. Un site special sa-i injuram suduim, blestemam etc. in toate limbile pamantului si pe categorii, sicofant, mesalina oficiala (asta imi place mult), betivan…
    Se posteaza fotografia si fiecare din cei care trec, daca vor, da cum ii sta pe inima si de suparare, pooooooooooc.
    2. Poporul suveran, are dreptul sa ceara individual (adica fiecare individ in parte) sau colectiv (prin liste) suspendarea dementului, prigonitor de romani-rumani ?`
    Merg din casa in casa si adun semnaturi pentru suspendare, stau in piata operei, sau la usa primariei, prefecturii etc si adun semnaturi pentru suspendarea geniului carpatin nr.2.
    Apoi trimitem lista la curtea constitutionala, la parlament, la guvern la parlamentul european la cine vreti, numai sa scapam odata si odata de satana.
    Cine imi da aprobare si cu ce efect scontat ?

  4. Eu zic că dacă a jurat Chiorul, e ok… Păi a minţit el vreodată? El nu minte! Nuuuuuuuu, el doar vorbeşte sub influenţa băuturilor alcoolice!

    (PS ca să nu se înţeleagă greşit: acesta nu este un comentariu probăşist. Dimpotrivă)

  5. Eu zic ca nu-i de gluma cu DDD (di, di. di. murgule, diii). Mai ales ca mai mul de jumatate din populimea acestei tari sunt phi(z)das. Vorba neamtului: „Vas ist das? Vas ist das? Phi(z)das!” (hashul „h” e mut – surdomut – probabil de uimire).

  6. Coana Uda si Rea este in vizita oficiala in Ungaria, 19 – 20. 07 a.c.(de pe situl ministerului pe care il pastoreste = jefuieste).O primeste si primul ministru Orban.
    Asa ca de la prim-ministru la prim-ministru (a treia functie in guvern pe care o indeplineste, sub indrumarea directa a lui nichipercea ot Cotroceni).
    Despre tipologii ne-am lamurit: sigur era si slow-wihte acolo si sicofantii.
    Celelalte enumerate sunt de colectie.

    Ma opresc in goana calului si la ddd.
    Se te bage la zu haus, sa te faca martir al neamului si dupa aceea sa-ti declari apartenenta, obedienta si sa le numesti cum vrei tu.
    Se numeste tupeu asta, sau imbecilitate.
    Parca ar mai avea o minima importanta.
    Astia nu inteleg ca sunt sinucigasi, ca ei sunt adevaratii sinucigasi ai neamului ?
    Toti cei care se apropie de reprezentantii regimului bostanilor se imbogatesc, dar sunt terminati si vor disparea din politica, in cel mai scurt timp.
    cu tot cu bostani.
    Crin Antonescu a dat o sansa tuturor(aproape tuturor), cerandu-le sa schimbe macazul si sa se apropie de cine trebuie, dar… ce vor face ei, se va vedea.
    In privinta, celor ce urmeaza a se face pentru Romania, sunt de partea lui Antonescu.
    Trebuie inlaturat guvernul si imediat uzurpatorul (prin frauda si toate mijloacele cunoscute si discutate deja) prin motiuni si toate celelalte mijloace, aflate la dispozitia indrituitilor.
    Si Ponta si PSD au dreptate, insa alegerile anticipate sunt mai sigure si mai transante.
    Numai sa le faca odata.
    „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi, bucurosi le-om duce toate…”
    Bucurosi, vorba vine.

    Maria S.(Timisoara)

  7. noi acceptam aceste personaje grotesti dandu-le mai multa importanta decat trebuie. daca nu l-am baga in seama pe DD ar fi mult mai bine, cat despre prieteniile marinelului vesel -sa te fereasca al de sus de ele , mai bine sa ai dusmani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s