Home

Nu vi se pare că ţara noastră seamănă adesea cu lumea lui Jerry Seinfeld? E un tărîm în care încap de toate: obsesii, situaţii absurde, întîmplări tragi-comice, dispreţ faţă de reguli şi norme, mitocănisme, minciuni nevinovate sau grosiere. Aici, hoţii sînt simpatici, proştii muncesc iar deştepţii se descurcă. Ne panicăm teatral, ne revoltăm teatral, plîngem, înjurăm, facem haz de necaz. Ca şi personajele din serial, sîntem dezordonaţi, superficiali, neglijenţi, cinici, nepăsători, bîrfitori, neserioşi, clonţoşi, nesuferiţi, cabotini, grobieni, batjocoritori.

Aici, lucrurile se iau uşor, chiar cînd e nasol. Nu degeaba a zis ambasadorul american, băi, românilor, renunţaţi la „asta-i viaţa”, mergeţi pe „yes, we can”, da, putem! Cîndva, circula un banc, cum ar fi dat replica sa celebră (a fi sau a nu fi), un Hamlet român: ce-o fi, o fi, frate! Am citit cîndva în nişte memorii, am uitat complet ale cui, o întîmplare fabuloasă. Cică regele Carol I adusese un arhitect neamţ la Bucureşti, să-i facă una-alta. După o vreme, omul a venit la palat şi a zis, „majestate, eu nu mai stau, nu mai rezist aici”. „De ce, Friţ”, l-a întrebat intrigat regele. „E prea mult pidomoti aici”, i-a zis neamţul. „Păi cum aşa, Friţ?” „Uitaţi, vin apele, distrug case, omoară oameni, românii zic, pizda mă-sii. Vine un incendiu, la fel. Gata, nu mai pot, eu plec”.

Neamţul a descris perfect felul nostru de a fi. De-aia vin şi zic: nu vi se pare că Traian Băsescu e un fel de Seinfeld cabotin, şmecheraş, gafeur, mincinos, mitocan? Zgubiliticul George e, desigur, Boc. Elaine e, să zicem, Udrea, iar Kramer, cine să fie Kramer? Ei bine, incredibilul, savurosul Kramer e personaj colectiv. Kramer sîntem noi!

12 thoughts on “Lumea lui Seinfeld

  1. Dihotomia se impune: noi si ei.
    Spre final o faci in sfarsit.
    Si e bine ca o faci.
    Exista lumi paralele.
    Si traim in ele.
    Nu ne suprapunem si nu coincidem.

    In replica iti dau, discursul lui Crin Antonescu din 15 iunie 2010.
    Intr-un loc, spune „Separati apele, separati hotii de oamenii cinstiti…, ” in altul spune „nu suntem toti la fel”
    Si Balada lui Ciprian Porumbescu.

    Ai foarte multa dreptate in ce scrii, traim intr-o lume halucinanta impusa.
    Exista insa si refuz si desprindere de ceea ce ni se impune.
    Punctul de pornire, intotdeauna este aceasta desprindere si refuzul de a intra in jocul impus, stii bine de cine.

    Maria s.(Timisoara)

  2. Maestre Teaca, imi amintesc o idee similara de aseara din gura presei. Nu ma intelege gresit, nu acuz de plagiat. Ba chiar vroiam sa admir punctarea (preluarea, daca e cazul) subiectului cu pricina. Din pacate traim intr-adevar intr-un Seinfeld tragic. Ala comic de la TV a durat 9 sezoane (ani).. La noi, asta tragic are programate 10.. Si suntem abia in sezonul 6..

    Bre, Shogune, vezi comentariul de sub tine? Nu ti se pare ca se pupa perfect cu ce discutam noi pe alte bloguri? Parafrazand un mare smecher: „Locatie, locatie, locatie!” (scuze de offtopic)

    Vlad S.(New York si Tokio la un loc)

  3. @Vlade, ai văzut bine. De la Badea am luat ideea. Restul e producţie proprie. Drept pedeapsă, te-am trecut în blogroll🙂

  4. Asa pedeapsa mai zic si eu, dom’ Teaca! Sunt onorat. Hai sa punem umar de la umar si sa le dam iubitilor conducatori ce merita.

    PS: Esti in blogroll la mine de la ale sale (recente) inceputuri. Acolo intra cine merita, nu e pe schimburi si spagi virtuale. Nu te opri din scris.

  5. Cea mai calda vara din toate timpurile, ne pune iar de o ploaie.
    Uf ca ne-a fost prea cald.
    Viiturile asta ne trebuiau.
    Ne lipseau.
    Era pamantul sec.
    Bocna.
    Si tot ce ploua aici, ajunge in Dunare.
    N-ar mai ajunge, na.

    De cateva ore se pregateste, dar bubuielile si rapaielile inca n-au inceput.
    Maria S.(TM)
    Am ignorat in postare adverbul „adesea” si era foarte important.
    adesea, ne asemanam lumii lui Seinfeld, in rest suntem la portile orientului, si totul se face dupa voia zurbagiului sef.
    Iarasi si-a tras o tura de galceava cu amaratii de inundati (auzi „discutau sarmanii” inundati politica si nu era voie, nu-i lasa Satana s-o faca, si mai si „minteau”, ca intratul la apa – l-ati vazut cat a mai ramas din Nichipercea? – e portdrapelul „adevarului in Romania) de data aceasta, au iesit aburii alcoolului din el, si s-a intors in cusca sa mai maraie singur.
    Pe cand urmatoarea iesire?
    Atat cat sa se vada ca e in activitate si nu trebuie inlocuit cu al doilea om din stat.

    Da vineeee vremea….

    E timpul sa va spun cu cine tin si eu la fotbal, desigur.
    Ei bine, am tinut si tin cu spaniolii din start si la europene acum doi ani tot cu ei am tinut.
    Daca va fi sa ia nemtii cupa in Africa de Sud, fie e teritoriul lor, nu uitati ca acolo ei sunt in fosta lor colonie, deci sunt acasa.
    De-o fi una de-o fi alta, tricolorul romanesc, acolo nu va flutura de data aceasta si cine stie cand il vom vedea, sus, la fotbal, asa ca ….
    Mi-a venit in gand in secunda noastra, ca urmeaza 2012, 2014, 2016…
    Si mai intai avem alte socoteli de incheiat.

    Zi cu har pentru spanioli, dar si pentru romani.
    Ziua noastra cu har este cand mai pocneste cate un tiran.
    Adicatelea cand dau romanii cu el, de pamant, de bubuie omenirea.

    Chirvai nu alta:fotbal, nichipercea, masti, inundatii……..
    Adesea.

  6. @ teaca-toate ca toate , dar cate sezoane dureaza ?? sa nu fie ca in „Tanar si nelinistit” ptr ca noi oricum suntem nelinistiti ca nu se intrevede finalul sau… luminita de la capatul tunelului.Nu !!! Nici asta ca nu prea mai sunt mine si atunci… luminite si tuneluri nici atat

  7. Expresia tipic romaneasca: merge si asa, este imposibil de tradus in limba germana. Gemanul nu va intelege niciodata cum un lucru poate sa mearga SI ASA, din moment ce a fost proiectat sa mearga untr-un anume fel. De asemenea, pentru un german expresia: hot de buzunare nu exista. Pentru el hotul este hot si punct. Si o ultima chestiune. Este firesc sa fie hotul simpatic in Romania. Invatam copiii de mici sa fie simpatici. Cand un copil face ceva, imediat mama, tata sau bunicii zic: otzule, uita-te la el ce otz este. Azi asa, maine asa, copilul creste si ajunge din otz simpatic in hot simpatic. In ce tara mai vedem copil alinta cu: otzule!

  8. @sictireli-in toate tarile crestine . I se spune ca este smecher si ca promite , ca are simtul dezvoltat ptr afaceri … nici macar roata despre si ptr hoti nu s-a inventat in Romania. Nu te gandi ca tot ce este mai rau e la noi.E meteahna noastra sa tot spunem… vai ce nesimtiti, oropsiti si alte alea suntem.Si ailalti sunt … atat doar ca ei nu spun coipiilor ca sunt otzi … spun multe altele.Ai putea sa citesti multe disertatii ale lumii burgheze britanice vechi dar si noi despre… hoti si categoriile in care se impart acestia. Suntem totusi apartinand tarilor crestine.Ceea ce spui tu se intalneste la popoarele musulmane si o parte dintre cele asiatice… alte culturi , alt mod de a vedea viata

  9. la Seinfeild ne „simtem” bine si „ne radem” 😆

    la seinfelzii mioritici iti vine sa zici”: bine taie cutitu’ ca l-am ascutit amu’!!! :mrgreen:
    bocul samana cu George,zici ca -s frati,parol!!! 🙄

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s