Home

Salariile bugetarilor, reduse cu un sfert. Pensiile, amputate cu 15 la sută. Ajutorul de şomaj, ras tot cu 15%. Subvenţiile la căldură: ciuciu. Şi mai urmează. E chiar mai rău decît se scria „pe surse”.

Căpitanul Titanicului valah n-a pierdut ocazia să le tragă o flegmă prezidenţială celor care „vor instabilitate” şi aruncă ştiri alarmiste. Mogulii sînt de vină că e criza prea criză. Şi opoziţia. Şi blogării, presupun. Şi „contextul” din regiune. Grecii, tu-le muma-n pifometru. Şi statul obez.  Ăla care stă în spinarea privatului costeliv.

Aşa că, statul grăsălău trebe pus la slăbit. Cum? Dîndu-le un şut în cur dascălilor şi medicilor. Apoi, rărindu-i pe şomeri, care vor face infarct, desigur. Şi, mai ales, belindu-i pe moşi. Că-s mulţi şi nesătui. Şi se plîng tot timpul. Şi se duc grămadă pe la policlinici şi spitale. Şi umplu farmaciile. Şi stau cu orele prin magazine, cu ochii pe rafturi şi numărîndu-şi biştarii. Şi înjură guvernul. Şi trec prea încet pe zebră.

Bre, bocilor, nu daţi voi mai bine o ordonanţă, ceva, prin care pensionarii să fie obligaţi să treacă strada pe roşu? Iar ălora care l-au votat voios şi inconştient pe Marele Căcănar, o mică urare: să trăiţi şi mai bine, trepanaţilor! Să vă fie ruşine, Dinu Patriciu!

22 thoughts on “Să trăiţi şi mai bine, trepanaţilor!

  1. Eu inca sunt naucita de vesti, asa ca va admir verva. Recunosc ca nu ma asteptam la taierea pensiilor si a ajutoarelor sociale. Cum injur rar, acum am ramas repede fara „repertoriu” si nu m-am racorit inca…

  2. Reminder pentru trepanat :

    Vara trecută îti făceai poze cu telefonu’, cu „el”, la tîrgul de oale. Pe chestia asta, în toamnă, l-ai şi votat. Acum „el” zice că cică… trebuie să te dea afară luna viitoare, îi scade şi pensia lu’ taică-tu’, şi ajutorul de şomaj nevesti-ti.
    Naşpa, aiurea, cam nasol.
    Tu nu dispera!
    Îţi dau o veste bună: se pare că… se întrevede ieşirea din criză! Si asta, din surse sigure, şi încă de anul trecut!

    O să trăieşti bineeee!

  3. @Liliana: trebuie să înveţi să înjuri, aşa nu se mai poate!

    @Lingriesling: ştii ce cred că se va întîmpla? Trepanaţii nu vor învăţa nimic. Şi vor vota cu pedelicii-n 2012, ca proştii. Sper să mă înşel.

  4. I have a dream.
    „happy nightmare” i-aş zice:

    situaţia de la sfîrşitul lui 2010 va fi atît, dar atît de disperată, încît PDL va plonja după traiectoria spre nefiinţă a PNŢCD.
    Să fie mulţumiţi daca n-o să le dea lumea foc.
    Iar manelistu’ chior şi cu sluga-cea-repede-vorbăcioasă o să scrie cărţi din camere răcoroase, securizate.

    trepanaţii se orientează rapid, spre alţi manelişti, nu le port eu mila.

  5. Partea si mai misto va fi ca nici un trepanat nu va protesta, nimeni nu va iesi in strada si nimeni nu ii va lua de guler pe politicieni.

  6. Aveti vin minte vreun plan de a iesi din criza, cu care sa fie de acord toata lumea?
    Sau pur si simplu injuram orice se face?

  7. bai taica, la mine daca mai taie astia ceva din salar ajung sub venitul minim, deci base vrea sa ne omoare. despre asta nici nu am mai scris la mine pe blog, ca vad ca subiectul e epuizat de toti ceilalti. te adaug in blogroll

  8. @Mircea Popescu: „Măsurile sunt judicioase”. Hai, să mori tu?

    @Cristi: categoric, nu. Niciodată un plan de ieşire din criză nu va mulţumi pe toată lumea. Numai să fie plan, ca lumea, bine gîndit, de relansare economică, şi de tăiere a cheltuielilor, corect, dar nu otova, heirupist şi disperat, cu brişca FMI la gît! Nu dezvolt acum subiectul, o să revin.

    @Nanumihai: mulţam fain. O fac şi eu.

    @Cata: eu n-aş băga mîna-n foc!

  9. Pai lui Mircea si lui Cristi le spun… sa se bucure ca se taie 15% si din alocatii si poate ca n-au parinti batrani si bolnavi cu pensii de mizerie.
    Si cum probabil ca au suferit o lobotomie ca si cei care i-au votat pe actualii , imi permit inca niste observatii… si uite asa in timp ce Europa se da peste cap , noi care murim de dragul americanilor nu realizam cum si-au rezolvat ei criza… imprumutand guverne marioneta prin FMI. Sic…
    Da poate o sa aveti si voi o pensie de 240 lei ca tata Foarea de la sat si atunciveti fi si mai de acord cu aceste taieri a cheltuielilor.
    Ce remaniere guvernamentala mai vreti?? A avut loc demult.Doar la guvernare este FMI nimeni altcineva…Cine sunt Boc Si Basescu??
    Planuri de iesire din criza vreti?? Pai si atunci cum sa-si mai revina ailalti daca fraierii nu se mai imprumuta??
    Si daca stam pe un butoi de pulbere si ne vom intoarce la o alta forma de ierarhizare??
    Pana atunci nu ne-a spus nimeni cu ce vom trai si vom plati ratele. Accepta si bancile reduceri ale ratelor?? Se ieftineste gazul si curentul??
    mai investeste cineva , dupa ce am distrus toata industria , in tara asta falimentara??
    mergeti si dati-le votul de incredere inca odata , de parca nu stiati de atunci ce ne asteapta!!!
    momela cu micsorarea pensiilor si a veniturilor fostilor ofiteri si a celor din justitie a functionat bine… toti s-au bucurat ca moare capra alora , ca de… no , acum …

  10. @ari – nu cred ca ai inteles ce am vrut sa spun. si mie mi-ar placea sa vina un presedinte care sa aiba o bagheta magica, si sa rezolve cumva sa ne tripleze la toti salariile, pensiile, sa faca sa nu mai existe oameni nefericiti in tara noastra. Dar de la visele de gradinita si pana in lumea reala e distanta mare. Am inteles, iti trebuie un pretext ca sa injuri pe cine e la guvernare si sa ne arati ca esti frustrat de situatia nasoala. Sunt curios, ce ai fi gandit daca toata lumea vota cu cine vroiai tu? Sau crezi ca ne-ar fi ocolit criza daca ar fi iesit Crin sau Geoana?
    Oricum, e irelevant lucrul asta, intrebarea mea era daca ar fi vreo masura de iesire din criza, luata de oricine (fie si idolul tau) care ti s-ar parea ca o sa multumeasca pe toata lumea.
    Sunt curios, daca esti capul unei familii, si te trezesti ca nu mai ai bani ca sa platesti facturile si mancarea, ce faci? Cheltui mai multi bani pentru jucariile copiilor? Ii cumperi mai multe flori nevestei? Incepi sa mananci la restaurant?

  11. Cristi- daca nu stiai iti spun eu ca nu am nici o functie pe nicaieri,asa ca de ce as da eu sau altu idei pentru rezolvarea crizei??Iar de propus oameni la candidaturi nu pot, dar poate ca te simti mai mult decat atacat ca este criticat iubitul tau partid.Spre informare: oricine altul ar fi facut asa, tot de critici ar fi avut parte.
    E unii care si-au asumat raspunderea si s-au batut cu pumnul in piept ca se va rezolva totul.Ba , daca stau bine si imi aduc aminte ne spuneau anul trecut ca nu prea este criza, ba mai spuneau si de ceva cresteri la PIB, ba scadea si rata somajului.
    Hai sa nu fim copii!! Aceste masuri dictate de FMI se stiau demult , doar ca nu ni le-au comunicat ai nostri! Eu nu am injurat pe nimeni si daca as face-o sa sti ca nu am nevoie de pretexte ptr ca sunt fapte ineptice de mi se face greata.
    Mi-e scarba de un guvern marioneta , mi-e mila de cei care nu cunosc istorie si care nu stiu cine a distrus America Latina, nu acel faimos Apus , ci acel faimos FMI!
    Tu vrei de la mine solutii?? Sa le dea cei alesi!Traies din banii nostri si ne reprezinta!Doar ca nu sunt in stare si nici ca ii intereseazasa dea solutii. Nu am vazut nici o reducere a cheltuielilor guvernantilor, nu i-am vazut sa fie coerenti , nu am auzit un plan de iesire din aceasta situatie.Or fi avand planuri pe care le tin in sferele lor.
    Parerea mea… SUNT AERIENI!!!!Ce se intampla acum este o iobagie in sec nostru, iar daca tie iti convine f ok.
    „Fericiti cei saraci cu duhul” nu ni se potriveste tuturor.Dupa ce am platit odata datoriile acestei tari si ne-am revoltat apoi si i-am impuscat pe aia care ne-au pus sa o facem vrei sa ma bucur ca trebuie sa ne sacrificam iar??Tu de cate ori ai facut parte din” generatia de sacrificiu”??
    Esti un greenhorn si daca nu stiai iti spun eu ca pe vremea de trista amintire nu erau someri.Acum nu e canal, e autostrada si nu e de lucru. Ne ceri sa ne bucuram ca trebuie sa ne mai punem o haina pe noi la iarna si sa rabdam??( Noi am mai trecut prin asta.)Sa nu mai pot de fericire ca trebuie sa ma uit cum parintii nostri nu au bani pentru medicamente??
    Te-ai uitat la ochii unui copil sarman care priveste la vitrina??Trebuie sa se bucure ca din cei 40 lei i se vor lua 15% , nu-i asa??Si tu crezi ca pentru asta a exista 1987 si 1989?? Tu crezi ca pentru a se da unii in Lexus au murit altii in 89 si am rabdat atatea pana atunci??
    Da , nu am inteles bine , si am frustrari ca nu avem Oameni la guvern ci niste ciocoi supusi si slugarnici care isi vad de interesele lor.

  12. Ciocoi nu sunt de azi de ieri, au fost intotdeanua si vor fi intotdeauna. Nu mai poza atat in victima (clisee: batranii care mor de foame, copilul care se uita cu ochii mari in vitrina – la fel eram si pe vremea lui ceausescu, imi curgeau balele cand ma uitam in neckerman sau la ce bomboane mancau cei cu rude prin afara), in toata lumea exista oameni care dau vina pe altii pentru greutatile prin care trec. Ma gandesc ca si dinozaurii, daca ar fi avut un presedinte, ar fi dat vina pe el pentru meteoritul ala.
    Este plina tara de oameni care se plang de cat de greu le este, dar cu toate astea nu este roman care sa nu aiba minim 1 telefon mobil (preferabil smartphone), suntem pe locul 4 in europa la numarul de masini pe cap de locuitor. Noi inca asteptam sa vina statul sau biserica sa ne rezolve problemele, credem ca singurul lucru pe care trebuie sa il facem este sa dam din gura si cineva ne scoate din mizerie.
    Crezi ca injurandu-i, o sa schimbi lucrurile?
    Vrei sa iti fie mai bine (nu ma refer la tine, vorbesc la modul general)? Fa ceva, ce sta in puterea ta. Cand sunt alegeri mergi la vot (avem tara plina de frustrati care spun ca nu are rost/le e scarba sa voteze, in schimb stau pe margine si se plang de cei care ajung sa ne conduca). Munceste mai mult, mai eficient (dintre sutele de mii de oameni care nu lucreaza, foarte multi sunt oameni care prefera sa traiasca din asigurari sociale/somaj, doar nu sunt prosti sa munceasca). Nu iti gasesti de munca? Perfectioneaza-te, invata sa faci ceva care se cere, mergi la scoala, chiar daca ai 50 ani (cine e de vina ca tu te-ai specializat in ceva ce nu mai are cautare? Sau ca nu stii sa faci nimic?). Fa economii – daca vrei sa ai mai mult, cheltuie mai putin si mai eficient (noi avem tendinta sa ne raportam la cei rasfatati de soarta, sau la mafiotii care au bani de ii intorc cu lopata si isi permit sa fie excentrici – pai ce, ala de ce are si eu nu? facem dom’le un credit, si cumparam telefon cu GPS si MP3).
    Dar nu, romanul (ala care sta si isi plange de mila) a fost invatat ca trebuie sa aiba de toate. Nu conteaza ca nu merita, nu conteaza ca nu face nimic pentru a avea mai mult. Stam si ne plangem, si cand vedem ca altii in jurul nostru au mai multe, ii injuram si pe ei, e clar ca si ei fura, si ei sunt mafioti. Nu ne putem imagina ca unii au mai multe pentru ca fac o gramada de scrificii, pentru ca muncesc de le sar capacele.

    In momentul in care da de greu, solutia evidenta ar fi ca omul sa se zbata sa isi rezolve problemele. Dar este foarte tentant sa nu faci nimic, si sa iti plangi de mila, in speranta ca cineva o sa se simta miscat de durerea ta si o sa te scoata din rahat. Este ca o regresie in stadiul de bebelus, in care (din cauza ca suntem neajutorati) plangem si mama vine si ne rezolva problemele. Asa am fost invatati sa ne comportam in comunism, si va mai dura pana ne vom maturiza si vom deveni mai responsabili. Asta am vrut sa spun prin tot comentariul meu lung. Si daca stau sa ma gandesc, nici nu stiu de ce m-am bagat in discutie si in capcana de a interfera cu propaganda politica a unora de aici. Daca vreti, deranjati-va sa ma puneti la punct, dar acum, ca mi-am explicat punctul de vedere, nu mai mai intereseaza.

  13. @cristi – da bah avem! achizitiile publice ale alde udrea, energiile lui videanu, contrabanda cu tigari a sefului de clan Blagas si pana in maruntaiele administrativ locale ale clientilor pedelisti. sa jupuim iobagul de pe mosie care schelet si transpirat trage la jug nu ma incanta. Pe tine vad ca da! gretos!

  14. cristi-imi cer scuze .nu stiam ca stau de vorba cu Boc.
    Scuze ca nu te-am recunoscut!!!
    Propaganda politica au facut si cei care n-au fost de acord cu nazismul si cei care au afirmat ca exista holocaustul.
    Esti mai mult decat un infatuat infantil daca imi spui ca in Romania se poate trai din din somaj si ajutoare sociale , ca sunt locuri de munca si oamenii nu vor sa munceasca. Aiu trait prea mult prin Germania si ne-ai confundat!
    De aia se pleaca afara la lucru ca nu vrem sa muncim aici!! DE bune conditii ce sunt.
    Ce n-as da sa te vad la 50 ani cum accepti bucuros un loc de necalificat in constructii cand tu ai studii superiaore si datorita crizei in domeniul tau mai e o activitate de 15 %.Copile nu te mai angajeaza nimeni , decat cu mare greu peste 35 ani.
    Din cauza celor ca tine sunt atatia analfabeti si muritori de foame in tara asta!! Din cauza acestei gandiri peste 3 milioane de romani muncesc afara!!
    La credite ai uitat ca romanii au fost manipulati ca de obicei de publicitatea”dansez pentru mine” Ca de, sunt salariile atat de mari ca trebuie credit pentru masina de spalat si frigider. Da ,este atat de bine ca traim in una din cele mai scumpe tari din Europa , ca ne intreaba italienii si suedezii cu ce bani se cumpara masinile alea de sunt aspiratoare.
    Traieste mai departe in lumea ta pentru ca esti mic la suflet si gandire ca toti cei ajunsi.
    Esti gretos de partinic si ma gandesc cu groaza ca noi ne-am sacrificat pentru unii ca voi care ne mai si condamna.Tu te uitai la neckermann si astia nu au bani sa mearga la scoala si habar nu au sa citeasca.Astia sunt aia care traiesc din ajutoare asa e?? E prea mult sa iti cer sa iti fie rusine nu-i asa?? Halal roman!!!

  15. cristi -Cat despre clisee , ai face bine sa nu imi mai servesti fime de propaganda electorala , nu de alta, dar s-au terminat alegerile si ne-am ales cu voi fine-ar de cap.Sau ati intrat deja in cursa pentru viitoarele ??
    si nu pozez in victima mai mult decat cei aprox 20 milioane de romani nemultumiti, dar in cercul vostru stramt cum ai putea tu” chip de lut sa intelegi ” nemultumirile si ofurile muritorului de rand?? Ma scuzi inca odata domnule Boc ca mi-am permis sa spun adevarul ce ne doare pe noi cei multi dar nu prosti.

  16. Pun pariu ca esti fan Mircea Badea. Asa s-ar explica obsesia cu boc, cred ca si cand te certi cu nevasta il proiectezi pe boc in fata ochilor. De fapt cred ca vezi un boc de fiecare data cand cineva nu e de acord cu tine. Si noroc ca sunt in fata calculatorului, ca daca as fi in fata ta si ti-as servi un alt punct de vedere, sigur ai sari la bataie. Dansezi pentru tine, exact cum te invata televizorul, traiasca libertatea de expresie.

  17. Masurile nu sunt judicioase.
    Adancesc criza.
    Rezolvarea crizei nu se face printr-o Curba de sacrificii si pe spinarea celor mintiti si pacaliti in campania electorala(de fapt astia, pacalicii si pacalitii ar trebui sa plateasca, pentru ca ei l-au „botat”, pe ticalos, noi ceilalti vom fi obligati – eu sper ca nu va fi asa, desi este o iluzie – in solidar cu imbecilii natiunii, la orice vor canaliile.
    Taie din salarii,, cresc preturile, TVA-ul, cota unica(asta urmeaza, in etapa a doua), fura in folos personal, jecmanesc, jefuie fonduri interne si externe, fac orice le trece prin teasta dementa , experimenteaza, jubileaza. Cu nerusinare.
    Vezi situl de cinci sute de milioane de euro al tarfei de la dezvoltare, risipiti in ale cui(?) buzunare sau mai degraba salvari, in plina criza.
    Romanii sunt buni de plata, buni de cobai.
    Restul urmeaza sa vina.
    Pana acum a fost genocid, cu bostanii, vine Holocaustul.
    Masurile de criza sunt altele.
    S-o spuna politicienii si tehnocratii.
    Prima masura de iesire din criza era schimbarea guvernului.Cu tehnocrati.
    A doua, era alegeri anticipate.
    Nu mai continuu, nu eu scot tara din criza si in niciun caz nu voi permite sa se faca asta (iesirea din criza) pe pielea mea si a familiei mele.
    Traiasca grecii, cel putin ei lupta si sunt un model de urmat.
    Si in niciun caz nu ma voi supune bostanilor.
    Asa ca mucles voi, probostanii, la treaba voastra.
    Nici macar „criza” si modalitatea in care vor s-o „rezolve” ei bostanii nu v-a trezit ?
    Asta este cel mai grav, ca ni se arunca spray in ochi sa nu vedem realiatea,ca suntem trimisi spre piste false sa avem ce discuta ca ni se cer lucruri si supunere totala si inadmisibila, ca suntem tinuti si umiliti in gernunchi si pupinc….ristii ne indeamna la treaba, la munca.
    Ce vor face cu sumele imense pe care ni le jecuiesc astfel ?
    Vor scoate tara din criza ?
    Nicidecum.
    Experimenteaza si tampitii se supun.
    Auzi, domnule : „mucles si la treaba”.
    Mucles si la treaba voastra, voi.
    Noi trebuie sa ne impotrivim inteligent si total,pana scapam de talharii si trepanatii care au pus mana pe putere si ne tarasc cu tavalugul, in infern odata cu ei si inaintea lor, pentru ca ei au resurse de a supravietui, noi nu.
    Dar se inseala, daca spera ca vor supravietui ei si nu noi.
    Suntem indestructibili, sa-si bage bine asta in cap, mizerabilii.

    Maria S.(Timisoara)

    Cand am citit postarea am avut o reactie inversa(datorita unei sintagme), am ras in loc sa ma sperii, de ceea ce urmeaza, socul a venit putin mai tarziu, cand am auzit ca vor fi afectati si copiii, si bolnavii, si persoanele cu handicap. Noi toti, cei fara aparare.
    Odata cu socul a venit si furia salvatoare a impotrivirii.
    Ar trebui sa-i blestem.
    Nu injur, ii blestem.
    Sa se prinda.
    O fac, dar nu aici.

  18. cristi-nu ma impresionezi cu ce spui pentru ca am convingerea ca daca o spui asa este pentru ca ori esti platit de ei… si atunci asta e , ori daca e dupa capul tau „prost cap ai” , dar nu-i nimic , avem loc toti sub soare.Sic.
    Si daca ai uitat cumva, iti aduc eu aminte – cel care nu era de acord cu ce se spune pe blog esti tu…deci care e treaba???eram pe blogul tau si nu am fost de acord cu ce ai scris ???
    Cat despre faza pe care o tot arunci cu nevasta , cu familia ,ma face sa cred ca nu ai asa ceva, sau daca ai vai de mama lor daca deschid gura in fata ta.
    Presupun ca faci parte din acei fericiti neafectati-exista si din acestia- de aceasta criza si de masurile aberante care se vor lua si am o urare : SA TRAIESTI BINE BAIETE ! si cat mai mult , sa te bucuri de cei alesi , indiferent de culoarea lor politica, pentru ca esti genul care stie sa supravietuiasca oricum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s