Home

DNA zornăie cătuşele pentru senatorul pesedist Cătălin Voicu. Mi se cam rupe. Poate e vinovat, poate nu. Oricum, în DNA nu am pic de încredere, oamenii lui Morar lucrează mai degrabă pentru  direcţia juridică a Cotrocenilor.  În ce-l priveşte pe şobolanul pesedist pe care-l vrea încătuşat anticorupţia băsescistă, numai dacă-l vezi, necum să-i citeşti CV-ul (din presă), şi-ţi vine să-l împuşti cu mîna ta. Omul pare cancer curat. Numai că, vedeţi, eu am primit cîndva o lecţie, care m-a cam lecuit să pun ştampile pe neve. Hai să v-o spun.

În adolescenţă, făceam vioară la Şcoala populară de artă. Mă duceam acolo cam fără chef, mai ales pentru că profesor îmi era un neamţ ursuz, cu nas coroiat şi cu o faşă neagră peste ochiul drept, care-şi tîra vizibil un picior. Hitleristul, aşa îi spuneam, mă scotea din minţi, se răţoia, era mereu nemulţumit, ce mai, îl uram din rărunchi. Pînă într-o zi cînd, ajungînd la oră, omul mi-a zis să nu scot vioara. „Astăzi nu exersăm, astăzi povestim. Se împlinesc 15 ani de cînd m-am întors din prizonierat”. Şi mi-a povestit. Cum l-au arestat şi deportat ruşii, din Braşov, doar pentru că era sas. Despre lagărul din Siberia. Despre munca la pădure, apoi la mină, cîte 16-18 ore pe zi. Cum şi-a rupt degetele şi se gîndea că n-o să mai poată cînta niciodată la vioară. Cum mureau pe capete, cîte 15-20 într-o noapte. Cum vînau şobolani şi şopîrle, ca să nu moară de foame. Cum îi mîncau păduchii. Cum s-a îmbolnăvit de tifos. Cum şi-a pierdut un ochi, după ce l-au bătut gardienii. Cum i-au tăiat, fără anestezie, degetele degerate de la un picior. Und so weiter.

După o oră, m-am trezit ca dintr-un coşmar. Şi mi-a fost ruşine. Hitleristul i-a dat o lecţie adolescentului plin de coşuri. După cîteva săptămîni a şi murit. În locul lui a venit o ţoapă de la Filarmonică. Gata lecţia.

7 thoughts on “Lecţia hitleristului

  1. Asta este praful in ochii prostimii.Doar ca Motoc n-avede , n-aude ca multimea se talazuie ca nu are locuri de munca , ca este platita prost , ca isi pierde bruma de agoniseala in favoarea bancherilor de aiurea ,care numai romani nu sunt , ca fiscul pune poprire pe tot venitul omului si blocheaza toate conturile uitand de legile care spun ca nu ai voie sa iei mai mult de 1/3 din venituri.Asta este…multi dom’le , prosti dom’le , da’ si cand or iesi prostii pe strazi …
    Sa revenim. Ca sa nu iasa , aruncam in fata ce a mai furat unu , ce a mai facut altu , care nu sunt in cartile conducatorului iubit , numai ca multimii nu ii mai pasa decat de buzunarele si flamanzelile proprii.

  2. Impresionant. Am cunoscut si eu un om din Giurgiu care a stat 10 ani in lagarele rusesti. Prizonier de razboi. Foarte multi ani a fost deportat in Siberia, aproape de Cercul Polar. Dupa ani de asteptari, timp in care nu a putut lua contact cu familia, a fost declarat mort. Doar prietena lui din copilarie a fost convinsa ca traieste. L-a asteptat cu speranta 10 ani. Ca sa nu innebuneasca s-a refugiat in pictura. Pica nopti intregi. Intr-o zi omul despre care vorbe a reusit sa trimita veste acasa ca traieste. Dupa putin timp a fost eliberat. Prietena lui ii este acum sotie. Inca mai picteaza. El si-a scris memoriile care au aparut in doua volume. A trecut cam prin aceleasi cazne ca si Hitleristul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s