Home

E dincolo de orice îndoială că Traian Băsescu a contribuit cu deasupra de măsură la patrimoniul de gîndire al neamului. Băsescianismul e, clar, o doctrină matură, solidă, viabilă, precum confucianismul, maoismul, marxismul, oportunismul sau pupincurismul. Pe care nu doar PDL, cum bine zice intelectualul cu bărbiţă, ci toate partidele, întreg poporul, unit în cuget şi-n simţiri, e musai s-o adopte. Ce mai, băsescianismul trebuie predat în şcoli şi universităţi, iar Academia ar face bine să-L primească pe Gînditor între membrii săi de vază. Dar mapamondul, ce tot stă şi se coieşte? Sughite UNESCO dacă-l declară pe TB patrimoniu al umanităţii?

Găozar, ţigancă puturoasă, succesuri, Adi Minune, manele, mafiot obraznic, moguli, să-i sugi lanterna licuriciului, băieţi deştepţi, pixelul albastru, „să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu”, hăhăitul său unic, lacrima abil pişată pe la colţul ochilor, şi cîte alte bijuterii din doctrina băsesciană, ar trebui vîrîte repede în dicţionare, pentru uzul generaţiilor viitoare. Gînditorul de la Murfatlar&Chivas îi va lua locul celui de la Hamangia. Brand de ţară.

4 thoughts on “Gînditorul de la Murfatlar

  1. E bataia pe lins mina (si curu’) Tatucului. Sunt ultimii metri.
    ‘geaba mai incearca si Anastase sa prinda si ea o buca’ de ceva, domnul barbierit incomplet le-a luat fata tuturor.
    tare-s curios cu cita „demnitate” o sa-si ocupe zilele de dupa.

  2. Yaaac.
    refuz sa-mi imaginez…
    Eu nu imi explic cum li se atrofiaza gena demnitatii.
    Poate ai tu vreun prieten psiholog?
    ca eu mi i-am omorit pe toti…
    incepuseara sa ma laude cam tare.😉

  3. Academia sa piarda un asemenea specimen si sa nu i se alature taraturii blonde?

    Imi face fite fite , stiu eu ce la calculator.Bine ca mai am de scris putintel.

    Deci printre expresiile nenumarate si de inalta valoare, mai putem trece si „un fleac,i-am ciuruit” si ordinul scurt de schimbare a procentelor in favoarea sa, nu-mi aduc aminte izact cum suna.
    Si mai zic una si basta, mi-ar fi placut ca in locul lui „precum confuciansmul…”sa fi fost „asemeni confucianismului……” Imi suna mai bine.
    Am ce am eu cu precum. Il destest, na ca am zis-o.
    Toate articolele de pe pagina sunt super.
    Sambata si duminica placute, si un martisor fain, Maria s.(TM)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s