Home

Gorilaz
Feţele urîte ale României

3. dulce-mahala.tapirul.net: “În partea de nord a citadelei se ridică un fel de staul de vite, numit Aeroportul Băneasa. Acolo, îngrămădiţi unii peste alţii, oamenii par să se rupă în două categorii. Unii sunt burghezii săraci dar spălaţi, oameni cu facultate, văzându-şi de treburile lor europene cu ajutorul companiilor low cost. Mai ales tineri, frumos îmbrăcaţi în culori tomnatice, cu un soi de inocenţă pe chipurile catifelate, au în cap burse Erasmus, stagii de tot felul, călătorii frumoase şi ipoduri. Şi apoi sunt românii şi ţiganii care merg la muncă. În haine ponosite, cu lanţuri grele la gât, cu nesfârşite paporniţe, fete tinere şi puternic machiate şi slabe ca vai de ele, băieţi cu spatele lat, bătrâni pletoşi, femei cu câte un prunc la fiecare ţâţă, căruţe de nenoroc, nădejde şi curaj, ferocitate, priviri piezişe, miros de fum.”

2.www.petreanu.ro, despre “trenurile jegului”: “Întârzierile sunt atât de comune în ultima vreme, încât poţi separa fără greş pasagerii ocazionali de cei obişnuiţi. Aceştia din urmă au acele priviri albe, resemnate, de victime inevitabile ale unui nenorocit destin feroviar românesc. Primii, în schimb, se agită, întreabă, privesc ceasul şi ţistuie neîncrezător pe măsură ce trece timpul degeaba. Obişnuiţii îşi conservă energia, întâmplătorii încă se mai revoltă fără ţintă.

În sala de aşteptare a gării, grupul a glumit cât a putut, ignorând cu eroism decrepitudinea încăperii – colţul inundat al tavanului, ţevăraia strâmbă, la vedere, cele 5 neoane chioare şi cele 3 arse, vopseaua îngălbenită de pe uşi, care, acum vreo 10 ani, s-a scurs pe geam la a doua mână, caloriferele lustruite la negru de un milion de dosuri înfrigurate, mozaicul crăpat de pe jos. Au alergat după tren, pentru că nimeni n-a anunţat cu ce vagon începe garnitura. Au fugit prin beznă, pentru că lumini sunt doar în dreptul intrării în clădirea gării – mai încolo, Dumnezeu cu mila. În compartiment, tapiseria bate în maro cleios, şi nimeni nu vrea să-şi închipuie care era, de fapt, culoarea iniţială. Cu uşa închisă, înăuntru se face prea cald, prea repede, dar nici unul nu încearcă robinetul caloriferului – deja şi-au adus aminte că astfel de subtilităţi tehnice, precum reglajul temperaturii, nu sunt proprii CFR-ului.”
1. teaca.wordpress.com face o scurtă teorie a scuipatului la români: “Pe străzi, în parcuri, pe stadioane, în grădini, la birt sau în politică, românul scuipă voios. Chestie de civilizaţie, vor spune unii. Scuipatul, ca şi înjuratul, face parte însă din fibra noastră naţională. Babele scuipă-n sîn, de deochi. Sau blestemă uşurel, «stuchite-ar mîţele». Bărbaţii scuipă-n palme, ca să aibă spor la lucru. Credincioşii se apără de cel rău cum pot: «ptiu, ucigă-l toaca».
Altfel, înţelepciunea populară e un izvor nesecat de splendide expectoraţii metaforice: unde-ai scuipat odată, a doua oară să nu te mai întorci; să nu scuipi contra vîntului; să nu scuipi în farfuria din care mănânci; să nu lingi unde-ai scuipat; săracul, nu mai are nici scuipat în gură; nu merită nici un scuipat de bufniţă; e prost de-i curge scuipat din gură; mănâncă sfinţi şi scuipă draci”.
Publicat joi, 5 noiembrie, în Cotidianul, sub semnătura lui Radu Pircă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s