Home

Cînd toată suflarea aştepta un scandal monstru inventat/provocat de preşedinte ca să acopere mizeria Udrea, ce să vezi, a venit! Numai că-l loveşte direct şi năprasnic pe Traian Băsescu. Povestea asta cu frăţiorul băgat într-a firmă „făcută” să opereze afaceri superprofitabile cu arme, desigur, cu statul, miroase rău. Şi, e clar, l-a prins descoperit pe preşedinte, care se încurcă penibil în explicaţii.

Ba îşi cere scuze, ba îl „somează” pe frati-su să iasă din firma aia nenorocită, ba se plînge că prostiile lu ăsta micu o să-l determine să nu mai candideze, ba zice că el, care se laudă că e cel mai informat om din ţară, n-a ştiut nimic, ba iese mai tîrziu şi afirmă fără să  sughită că frăţînele habar n-a avut ce-a semnat! Cine şi ce să mai creadă? Mai intervine şi Mircea B., fratelo, şi se miră, cum, el nu poate să facă ce vrea în ţara asta, unde Big brother e şef? Iar omul pare chiar sincer.

Ar fi păcat, pe de altă parte, s-o uităm pe Nuţi. Prestaţia madamei la comisie a fost memorabilă. Mi-am imaginat imediat o chivuţă care blestemă şi-şi ridică fustele în faţa „organelor” venite s-o amendeze pentru că vinde seminţe fără autorizaţie. Chiar aşa, de ce s-a dus Udrea la comisie, după ce s-a jurat că nu şi nu? Păi nu vă e clar? Ca să-i scuipe-n faţă pe „securişti”(citat din E.U.). „M-am prezentat din respect faţă de instituţiile statului”- zise duduia, şi fleoşc, o flegmă:dacă nu schimbaţi comisia, nu mai vin, na! Imediat după spectacol:”am fost foarte drăguţă şi simpatică” Ptiu, să nu se deoache.

Ceva mai tîrziu:”Comisia de anchetă mi-a transmis solicitări pe care nu le înţeleg deloc, gen jpg, gif sau pdf”. Cred că puştanii amatori de „Counter strike”, jocul acela pe calculator, s-au pişat pe ei de rîs auzind-o pe distinsa doamnă ministru, doctor şi conf univ…

E uluitor cît de mult seamănă cei doi piloni pe care se bazează total T.B. Şi care-i sînt, normal, aproape de sufleţel: Fratelo şi  Blondelo. Ambii sînt impertinenţi, aroganţi, tupeişti, profitori, oportunişti, şantajişti, cam sfertodocţi, dar foarte plini de ei. Nişte personaje triste, în fond. Şi care vor dispărea în uitare, odată cu ieşirea din scenă a păpuşarului. Ceva mai bogaţi, desigur…

One thought on “Fratelo şi Blondelo

  1. foarte misto scris.. chiar ma gandeam, acum vreo cateva ore, ca TB a fost un manager prost la capitolul resurse umane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s