Home

Ce-o fi fost în sufletul tovarăşului general maior (r) de miliţie al URSS Vladimir Voronin, cînd i-a auzit pe studenţii protestatari din Chişinău cîntînd „Deşteaptă-te, române!”, şi scandînd „România, nu uita, Basarabia-i a ta”? Nici măcar arderea portretelor sale în faţa preşedinţiei nu cred că l-a supărat atît de tare pe ultimul ghivol comunist al Europei, precum chemările făţişe la unire.

Şi-atunci, a plămădit, vorba lui, cumplite răzbunări. A închis graniţele, interzicînd pînă şi intrarea moldovenilor în propria lor ţară. L-a expulzat pe ambasadorul român la Chişinău, lucru nemaiîntîlnit în relaţiile dintre ţări, cu excepţia unei stări de război. A „băgat” vize pentru români. A acuzat direct România de lovitură de stat (!?) Asta, pe scurt. Va mai cloci destule mizerii, n-am nici o îndoială. Bătrînul bolşevic urăşte atît de mult tot ce vine de dincoace de Prut, încît a fost în stare cu nu ştiu ce ocazie să ceară interpret moldovean, care să-i traducă din română! Acesta e personajul care păstoreşte cea mai săracă ţară a Europei, şi singura cu un regim declarat comunist la putere.

Ştiţi ce e Basarabia? O ţărişoară cît 3-4 judeţe din România, cu un PIB de tot rîsul – cam cît al judeţului Braşov, alimentat în mare parte (vreo 28%) cu banii trimişi acasă de moldovenii plecaţi la muncă, un sfert din populaţie. Care populaţie pare un amestec bizar de bătrîni nostalgici, cu creierele spălate de propaganda sovietică, şi tineri furioşi, care vor să schimbe totul, chiar şi prin foc, în timp ce părinţii lor şi-au luat de mult lumea-n cap.

NA: De ce tace Traian Băsescu? I-o fi plăcînd atît de mult vinul pe care i l-a făcut cadou generalul?

2 thoughts on “Tov. general e mînios

  1. „Cortina de vorbe goale”

    Revoltele din Moldova si abuzurile flagrante comise de regimul Voronin developeaza chipul urat al Europei: cinica, indiferenta, stupida in relatia cu micul stat terorizat de la periferia Uniunii. Dramele de la Chisinau au fost si un test picat de multi politicieni romani: universul lor incepe si se termina cu Basescu, dincolo de el nu mai exista viata. Ne-au spus ceva si despre televiziunile de stiri din Romania: incremenite in marele proiect Gigi Becali. Traian Basescu a trecut onorabil un moment dificil, discursul sau fiind apreciat ca fiind corect pana si de marele sau adversar politic, Adrian Nastase. Insa adevaratii eroi sunt la Chisinau: cei doi tineri ucisi, studentii batuti mar de militia comunista, ziaristii liberi, bravul primar Dorin Chirtoaca.

    Cele mai sinistre probe de miopie politica vin in aceste zile de la Consiliul Europei si OSCE. Cele doua institutii ar fi trebuit sa denunte primele crimele, abuzurile si incalcarea grosolana a unor drepturi fundamentale in Republica Moldova. Nesocotirea lor n-a inceput in 7 aprilie, ci au devenit un mod de guvernare la Chisinau in ultimii opt ani. Cu toate acestea, daca veti citi rapoartele Consiliului Europei, veti constata ca ele descriu Republica Moldova ca pe o democratie functionala, cu ceva probleme la capitolul justitie, libertatea presei, societate civila, coruptie si crima organizata, dar totusi o democratie.

    Din calcul meschin, UE i-a validat in timp pe Voronin si partidul sau comunist ca parteneri legitimi, desi actiunile sale plaseaza Moldova in categoria statelor din lumea a treia. Comisia Europeana si-a deschis la Chisinau o misiune, UE are un reprezentant special. Adevarul brutal e ca UE n-a avut niciodata si nu are vreun interes sa integreze in spatiul sau o tara saraca, cu patru milioane de locuitori din care jumatate rusofili, ci sa o mentina intr-o zona gri, un spatiu tampon intre granita sa din Est si Rusia.

    Iar acum Moscova pare decisa sa-si recupereze integral fostul satelit, iar Voronin a renuntat sa mai mimeze orice urma de europenism. Pusa in fata noilor realitati de la Chisinau, UE reactioneaza excesiv de prudent, OSCE tine lectii penibile de jurnalism, Consiliul Europei abia astazi se ingrijoreaza de “pretinsele violari ale drepturilor omului, insotite de alegatiile de detentie a unui numar mare de persoane, inclusiv copii”. UE, la fel ca Statele Unite, reactioneaza selectiv atunci cand drepturile fundamentale sunt incalcate in afara sferei sale de interes.

    Dar UE poate fi trezita. Singura reteta de insanatosire a Republicii Moldova este cea prescrisa de primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca. Consiliul Europei va trebui sa modifice indicele de tara al Republicii Moldova. UE va trebui convinsa sa nu mai puna semnul egal intre regimul comunist de la Chisinau si democratie, ci sa se raporteze la el ca la un regim totalitar, care isi terorizeaza proprii cetateni. Numai ca delegitimarea regimului cere timp si un intens lobby politic. Mecanismele institutionale se misca greoi. Ca sa ajunga la CEDO, victimele represaliilor de la Chisinau trebuie mai intai sa astepte verdictul instantelor interne si sa epuizeze toate caile de atac.

    Altfel spus, moartea celor doi tineri, cele cateva zeci de cazuri de studenti brutalizati de autoritati vor trebui judecate mai intai de justitia controlata de comunistii lui Voronin. Abia apoi, victimele vor putea apela la CEDO si, ulterior, la Haga, daca vor dori ca autorii abuzurilor sa plateasca pentru crime impotriva umanitatii. Tot acest proces poate dura insa ani buni. In absenta unor sentinte clare, comunistii vor castiga timp. Prin urmare, pe langa modificarea raporturilor institutionale dintre UE si republica Moldova, un obiectiv imposibil de atins peste noapte, e nevoie de radicalism si intoleranta politica, de denuntarea imediata si continua a abuzurilor comise de regimul Voronin.

    De acum incolo nu mai e loc pentru diplomatie cu Voronin, cum sugerau unii politicieni romani. L-am auzit pe Varujan Vosganian certandu-l pe seful statului pentru tonul agresiv. E tot ce a inteles domnia sa din ce se intampla la Chisinau. Lipsiti de viziune si simt istoric, politicienii romani n-au avut nimic de spus despre Moldova. Cine tace astazi complice sau are ceva de negociat face indirect jocul Moscovei.

    Daca ii dezbraci de Basescu, daca le scoti numele lui din vocabular, politicienilor romani nu le ramane nimic. Din acest motiv, revoltele din Moldova nu sunt altceva pentru ei decat expresia esecului sau in politica externa: cand tace greseste iar cand vorbeste spune prostii. Basescu e vinovat chiar si de nebunia lui Voronin.

    Dramele moldovenilor? Un detaliu. Abuzurile lui Voronin? N-au auzit de ele. Pana si Adrian Nastase a avut puterea sa admita ca discursul lui Traian Basescu din Parlament a fost corect. Dar a fost ceva mai mult decat atat: corect, coerent si curajos. A aratat ca Traian Basescu are capacitatea, in situatii exceptionale, sa se ridice la inaltimea functiei sale, sa se comporte ca un adevarat sef de stat sau sa taca strategic daca situatia o cere.

    Televiziunile de stiri din Romania s-au aratat mai departe infinit mai preocupate de soarta lui Gigi Becali, arestat pentru sechestrare si tortura, decat de dramele sutelor de cetateni de langa ei, sechestrati si torturati de conducatorii lor. Inainte de cortina de fier care coboara incet incet pe Prut, europenii si pigmeii politici de la Bucuresti ridica intre ei si poporul blestemat de istorie de sub fereastra lor o cortina de vorbe goale.

    PS: Ganditi-va la tinerii de 18-20 de ani, la disperarea care ii cuprinde in urma revolutiilor esuate organizate pe Twitter, ultimul pai de care se atarna inainte sa se scufunde in alte cateva decenii de intuneric si saracie. Ganditi-va la ei ca niste oamenii vii condamnati de indiferenta noastra sa devina o noua generatie moarta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s