Home

De zile bune, eu unul nu mai înţeleg nimic din ce se întîmplă acolo, sus, în sferele puterii. Atîtea declaraţii „ferme” sînt contrazise de aceiaşi a doua zi, încît te întrebi, oamenii ăştia sînt întregi la cap?

Campion al limbariţei e, de departe, Traian Băsescu. Chiriaşul de la Cotroceni e ce vrei, premier, ministru de finanţe, ministrul muncii, uneori şi al educaţiei, ba chiar şi purtător de cuvînt al guvernului, numai preşedinte nu e.

Uneori ai senzaţia că s-ar pregăti să candideze anul ăsta la funcţia de prim ministru, pentru că nu-i place deloc să stea „în deal” şi să-i lase pe alţii să facă bugetul şi alte alea.

Ieri, de exemplu, toată presa era în fierbere. Se anunţase că la Ministerul Finanţelor s-ar fi adunat şi trimişii FMI, şi Băsescu şi Boc (apropo, e premier!), şi Pogea (un fel de ministru al banilor) şi sindicatele şi patronatele! Ce-o fi, soro? Ăştia vorbesc toţi, otova? Adicătelea, tratează FMI cu sindicatele, sub înaltul patronaj prezidenţial? În sfîrşit, se termină paranghelia şi ies unii şi alţii.

Nici urmă de FMI, or fi plecat ăia pe uşa din dos, îngroziţi de ce-au văzut/auzit. Iese şi Traian B., care ne spune, senin, că le-a prezentat sindicaliştilor şi patronilor „situaţia economică a României şi contextul internaţional”. N-a mai scos o vorbă T.B. despre „îngheţarea” salariilor. Ce i-or fi zis ăia de la FMI? Vine şi Pogea la microfon. Şi ce ne informează? Că are laringită! Şi că, mă rog, lucrează şi la buget, care e „bazat pe dialog”. Cu sindicatele?

„Vom avea buget” – ne „linişteşte” Pogea pe noi, ăştia care credeam că în 2009 vom trăi, vai de capul nostru, fără legea asta. „Mîine?” insistă un reporter. Pogea pleacă, răguşit, fără să răspundă. Nu mîine, e clar. Au urmat tocşoiştii, la purecat întîmplarea.

Unul cu scaun la cap a tras concluzia: „Nu s-au înţeles”. Apropo, Boc n-a ieşit la vorbitor. Nu i s-a dat voie? Sînt rău, ştiu. Da, uite că mai pe după amiază i-a chemat „premierul” Băsescu pe sindicalişti şi patroni, pentru negocieri separate, la el, la palat.

Nu mai stau să aflu ce vor declara după. Deja ştia: mai nimic. După ziua de ieri, am aflat că: Pogea are laringită, Băsescu are limbariţă, Ana are mere.

Anunțuri

2 gânduri despre „Ana are mere

  1. Basescu, mogulii si topoarele lor de sticla

    Traian Basescu a reluat un atac mai vechi impotriva mogulilor, formulat cu alte cuvinte: televiziunile lor se ocupa cu discreditarea deliberata a statului ca sa castige ei respect. Seful statului trage pe langa. Mogulii ataca si discrediteaza la comanda, in momente cheie, ca sa castige bani, nu respect. Agresiunile impotriva statului urmaresc, de regula, profituri masurabile in euro. Desigur, toti viseaza sa-si repare onoarea pierduta, daca plecam de la premisa ca ar fi avut-o candva. Dar problemele mogulilor sunt: degradarea mediului jurnalistic, falsificarea continua a realitatii, santajul si furtul de presa exercitat continuu de unele posturi TV.

    * Televiziunile de stiri au abdicat de la standardele jurnalistice. Au coborat nepermis stacheta. Moderatorii nu mai au curiozitati, nu mai intreaba, nu vor sa afle. In schimb acuza, explica, dau sfaturi, exagereaza, dramatizeaza, se isterizeaza. Se pricep la toate si la nimic, isi elimina pe sticla propriile frustrari si toxine politice, scuipa si fluiera ca la meci.

    * Mai ingrozitoare e siguranta cu care se pronunta pe orice subiect, fara teama de propria impostura sau de ridicol. Oamenii care nu se indoiesc niciodata de ei sunt prosti, foarte prosti sau, cu ingaduinta, ticalosi.

    * De ce procedeaza asa? Sunt toti prosti sau foarte prosti? Sunt chiar toti ticalosi? Nu, desigur. Dar cum ar putea sa mai faca presa adevarata cand stiu ca politicienii din platou, unii si aceiasi, nu vin acolo pentru ca mor de grija concetatenilor? Cum sa faca presa cand in casca telefonului aud: la banii pe care ti-i platesc, s… p… fara batista?

    * Unii jurnalisti isi bat joc de meseria lor de buna voie. Inainte sa le calce pragul studioului, trimit politicienii sa semneze intai un asa numit contract de PR sau de consultanta politica. Altfel spus, prostitutie jurnalistitica in toata regula. Nu pare sa fie un fenomen, dar aud tot mai des ca asa se intampla.

    * Apoi: cei mai multi jurnalisti TV isi dispretuiesc proprii telespectatori si, inevitabil, pe ei insisi: stiu ei ca poporul needucat vrea circ, nu dezbateri rationale cu argumente. Asa se explica toate actiunile ultra-populiste, lacrimogene, predilectia pentru tema care se adreseaza simturilor primare, nu ratiunii.

    * S-a raspandit in televiziuini ideea, falsa dupa parerea mea, ca dialogul civilizat nu aduce rating, doar circul, scandalul, zgomotul si furia. Este din pacate modelul OTV, cel mai facil si mai lenes gen de televiziune. Moderatorul nu investeste nici un gram de inteligenta, de imaginatie, nu face nici un efort de documentare si intelegere ci lasa totul pe seama ignorantei spectaculoase, pe seama prostiei plenare si a certurilor explozive dar sterpe.

    * Modelul autentic de televiziune, bazat pe rigoare, documentare temeinica, echilibru si specializare intensa costa mult, presupune investitii masive in resurse umane ceea ce mogulii n-au chef sa faca. Ei vor topoare de sticla, pe care sa le manevreze in momente cheie, nu produse jurnalistice de excelenta.

    * Genul jurnalistic practicat pe scara industriala in industria televiziunilor asa zis de stiri din Romania nu-l veti gasi la BBC, CNN, EuroNews sau alte canale de stiri serioase: dezbaterea continua intre jurnalisti. Nicaieri nu veti vedea atatia gazetari, pareristi si opinaci la televizor, vorbind intre ei, ca sa explice ceea ce nici ei nu inteleg, de cele mai multe ori: lumea din jurul lor.

    * Cand n-ai argumente, urli, dai din maini, gesticulezi artistic din sprancene, scuipi flacari pe ochi si dai cu invitatul de pamant ca sa mai ridici un punct audienta. Jurnalistul-maimuta castiga teren si face pui vii.

    * Primul semnal de alarma bine argumentat pe tema discursului jurnalistic l-a tras in urma cu vreo doua saptamani Horia Roman Patapievici in Evenimentul Zilei, vezi articolul Jurnalisti, opriti degradarea din mediul jurnalistic.

    * Excesele televiziunilor au fost corect sesizate si de colega mea, Anne Marie Blajan, in textul Televiziunile de stiri scarbesc tot mai multi oameni

    * Derapajele jurnalistice semnalate mai sus tin de profesie si altereaza increderea in presa pe termen lung. Dar derapajele de ordin profesional nu se explica doar prin goana dupa audienta. Mogulii TV au perfectionat veritabile mecanisme ale santajului ca mod de business.

    * Cel santajat este in ultima vreme statul, ministerele si autoritatile publice care gestioneaza bugete importante sau care decid in afacerile mogulilor. In vremuri de criza, statul este colac de salvare si pentru moguli.

    * Daca te intereseaza terenurile de pe aeroportul Baneasa, incepi o campanie impotriva Autoritatii Aeronautice Civile, impotriva ministerului Transportului sau impotriva celui care are decizia. Daca vrei concesiuni in Marea Neagra, iti ucizi adversarii de pe piata si iti pui om la Agentia de Resurse Minerale. Daca vrei contracte de la Primaria Capitalei, il umpli de bale pe Sorin Oprescu. Etc, etc.

    * Dar televiziunile mogulilor nu s-au oprit la santajarea metodica a statului, principala sursa de profit. Mai nou fura la cantar, isi inseala prin diferite metode potentialii clienti din publicitate umflandu-si artificial datele de audienta. Mecanismul a fost descris in detaliu si pe intelesul tuturor de colegul Dragos Manac pe blogul sau.

    * Furtul la cantar imbraca si alte forme, mai putin subtile. Trusturile mogulilor mai recurg si la smecherii primitive, dar eficiente: isi umfla tirajele tiparite, bat palma cu lideri de partid ca fiecare din cele 40 de filiale sa incheie o mie de abonamente lunar (40 de filiale x 1000 = 40.000 in plus la tiraj). Mogulii obtin astfel falsa audienta, cu care isi mint clientii de publicitate. Trucand datele afacerii, joaca incorect fata de adversarii din piata, distorsionand competitia.

    * Din acest motiv spun ca Traian Basescu a tras pe langa subiect: nu dupa onoare si respect fug acum mogulii cu limba scoasa. Ii roade o cumplita foame de bani. Din cauza asta santajeaza, fura, inseala si mint artistic in momente cheie sau cand interesele lor o cer, mimand in restul timpului ca fac presa pe bune.

    * Din pacate, unii colegi onorabili au ales cea mai josnica metoda pentru a acoperi mizeria din care isi iau leafa: ridiculizarea presedintelui pe motiv ca e obsedat de moguli. Mimeaza cu falsa inocenta nedumerirea: cum, adica, discrediteaza mogulii statul? Nu cumva tot ei sunt vinovati si de venirea primaverii?

    * Imi cer scuze fata de colegii onesti din televiziuni, multi, putini, cati ori fi ramas, care cauta sa-si faca meseria cinstit si profesionist. Stiu ca n-au de ales, ca nu mai ai unde sa fugi in ziua de azi si ca trebuie sa inghita multe. Insa nu lor le sunt adresate randurile de mai sus.

    * Din pacate, televiziunile, presa cu putine exceptii, arata la fel ca partidele, la fel ca institutiile publice: corupte, populate cu impostori, cu personaje de rea credinta si cu oportunisti, sub dictatura carora o mana de oameni cumsecade se zbat sa supravietuiasca.

    PS: Da, statul se autodiscrediteaza, la fel si presa. Dar competitia autodiscreditarii nationale are antrenorii ei.

  2. „Nimic nu îmbolnaveste mai mult corpul politic cu neîncredere în democratie decât felul în care e practicat la noi jurnalismul de televiziune”.

    Patronii presei, care au toti o agenda politica ofensiva, sunt dublati în studiouri de niste baroni ai presei, autointitulati moderatori, care prelungesc aceasta agenda si se îngrijesc de tâmpirea noastra zilnica, fireste, cu asentimentul si concursul nostru. Ca sa elimini din oameni bunul-simt, care este egal raspândit în toti (la nastere), trebuie sa-i tii într-o permanenta mobilizare: (I) în jurul nimicurilor; (II) în jurul minciunilor; (III) în jurul falsificarilor, pentru a le obisnui mintile cu faptul ca totul e derizoriu, ca nu exista adevar si ca orice poate fi demonstrat. Marea lectie a moderatorilor de televiziune este rastalmacirea, pas cu pas si în proportie de masa, si vârârea pe gât a rastalmacirilor, în direct si la ore de maxima audienta. Nu exista mai mari dusmani ai educatiei democratice decât acesti jurnalisti de televizor, platiti regeste de patronii lor sa-si bata joc de dreptul nostru la informare corecta.

    Gratie acestor oameni, acum nu ne mai uitam la televizor ca sa ne informam ori ca sa ne lamurim, ci ca sa aflam cine pe cine mai înjura. Canalele de televiziune care au fost lansate cu intentia de a furniza stiri în flux neîntrerupt (dupa modelul CNN) au devenit canale de stiri si dezbateri, apoi s-au transformat pe nesimtite în televiziuni de talk-show-uri si stiri orientate, apoi, cu nesimtire si pe sest (adica fara sa anunte CNA de schimbarea statutului), s-au transformat în televiziuni de pamflet politic. Din acest punct, au degenerat rapid în instrumente de propaganda jurnalistica, ce combina smulgerea stirilor care provoaca scandal cu suetele politice de demascare a inamicilor si de mascare a amicilor.

    Primul post de televiziune care, încercând initial sa combine stirile cu dezbaterea, a descoperit ca poate face rating prin substituirea dezbaterii cu instigarea la ura politica a fost Antena 3. Pacat de echipa de stiristi de acolo – era buna. Echipa de stiristi a fost distrusa de echipa de vedete la instigare, care a deturnat o televiziune potential buna, într-una fatisdistructiva. Antena 3 a decazut atât de mult, încât „amanuntul“ ca urmareste servil agenda politica a patronului a ajuns sa paleasca în fata faptului ca a contribuit decisiv la impunerea pe piata, la cote înalte (adica pe bani buni), a jurnalistului care nu mai are nimic de-a face cu informatia jurnalistica si care îsi câstiga pâinea din manipularea informarii si producerea dezinformarii. Antena 3 a fost prima televiziune care, pretinzând ca informeaza la zi, dezinformeaza sistematic si cu agenda. Realitatea TV îi calca rapid pe urme.

    La început, aceasta degradare s-a orchestrat pe sest: ne aflam în faza conspiratiei. Acum, degradarea se produce la vedere, caci televiziunile se concureaza în rapiditatea cu care abandoneaza standardele de jurnalism: am ajuns în faza consensului. Nimeni nu se mai preface ca ar fi obiectiv. Dimpotriva, rating fac tocmai partinirea, mistificarea, paraponul, injuria, garagata. Profesori si de rating, si de abandonarea oricarui standard jurnalistic, au fost Badea, Gâdea, Grecu, Stan. Acum au format o scoala – ar trebui sa le poarte numele, ca sa nu fie uitati când ratingul lor va scadea si vor fi înlocuiti cu altii, probabil si mai rai.

    Pe ce s-a bazat succesul acestei distorsionari grave a jurnalismului? Pe o observatie simpla privind natura umana: aceea ca e foarte usor sa-i strici pe oameni lingusindu-le defectele. Obiectivitatea plictiseste? Furnizam subiectivitate si transformam stirile în garagata. Dezbaterea onesta nu aduce influenta politica? Balacarim selectiv oamenii si oferim normalitate numai ca recompensa, iar obiectivitate numai ca pretla santaj. Decenta nu face rating? Punem oamenii pe jar cu scandaluri si-i tinem în priza cu mijloacele cu care se tine ratingul sus. Caci unde e rating sunt reclame, iar unde vin reclame, banii curg (inclusiv în buzunarele jurnalistilor specializati în instigare). Asa s-a ajuns ca defectele sa fie bine platite, iar calitatile prost, potrivit principiului: „Daca nu putem face rating din virtuti, sa facem propaganda cu vicii“. De aici pâna la sofismul ca piata impune abandonarea eticii jurnalismului clasic nu mai e decât un pas, pe care cinicii l-au facut (pentru ca sunt cinici), patronii l-au încurajat (pentru ca ies bani), iar lichelele l-au adoptat (pentru ca sunt lichele).

    Pe vremuri, ca sa fii un bun jurnalist, îti trebuia talent. În actuala atmosfera jurnalistica, una care premiaza jurnalismul neprofesionist si descurajeaza ori penalizeaza jurnalismul de calitate, ca sa faci rating e suficient sa fii cât mai lipsit de caracter. Degradarea în care ne-am instalat cu totii, cu o inconstienta care se va razbuna fara mila, e deja irespirabila pentru oricine face efortul de a-si imagina cum ar trebui sa fie. Pentru calitatea jurnalismului, pierderea e enorma si e foarte greu de reparat. Pentru discernamântul opiniei publice, urmarile sunt dezastruoase si ar putea fi ireversibile. Pentru spiritul public, raspândirea în toata presa a noului profil moral al jurnalistului de instigare (nu de investigare) are efecte devastatoare, caci se masoara în respectul din ce în ce mai mic pe care opinia publica îl are fata de democratie, fata de informatia curata (si acurata), fata de decenta, fata de bun-simt, fata de buna-credinta.

    În fond, miza profunda nu este nici calitatea presei, nici discernamântul opiniei publice, ci democratia, adica mentinerea în stare de functionare a unei societati respirabile pentru toti. În afacerea degrada rii mediului jurnalistic, unii câstiga bani (lichelele si patronii), iar altii (electoratul spectator) câstiga ura, prin sansa de a-si putea înmuia seara de seara, gratuit, buzele în sângele aproapelui pe care îl detesta. Toti vom plati însa oalele sparte ale democratiei, când votul va ajunge nu doar sa reflecte aceasta degradare (ceea ce deja se întâmpla), ci sa fie expresia ei directa.

    Horia Roman-Patapievici

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s