Home

Nu ştiu ce institut a avut inspiraţia să facă un sondaj despre ce modele sînt numai bune de urmat în viaţă. Rezultatul e şi nu e surprinzător. Cel mai fain model e, pentru destul de mulţi, Mihaela Rădulescu, alias Răduleasca. Pentru sexul mai degrabă frumos decît slab, e o chestie să fii ca Mihaela Rădulescu.

E, orice s-ar spune, o femeie de succes, sînt pline tabloidele de aventurile şi de cugetările ei. Poza Răduleascăi, cvasigoluţă, e şi pe blocurile din Braşov, mare cît un teren de badminton.

Cum să nu tînjeşti tu, liceancă plină de coşuri, după aşa o expunere mediatică? Imediat după puria iubitoare de juni fragezi, a ieşit în sondaj Mircea Badea.

E clar, ne place miştocăreala şi luatul în răspăr. Pe 3 vine modelul Băsescu. Nu-mi cereţi să comentez. Din punctul meu de vedere, Băselu e bun de model pentru madam Udrea şi pentru fonfăita de fi-sa. A, şi pentru Boc, dar ăsta nu se pune.

Doar pe locul 4 apar părinţii. Să nu fim prea aspri. Părinţii sînt grijulii, cicălitori, enervanţi, adesea în exces, cum naiba să fie modele? În sfîrşit, ca să nu merg mai departe cu o listă mult mai lungă, pe 5 e Becali. Gigi Becali. Bani, fotbal şi ieşiri de neam prost. Acum, chiar nu mă aşteptam să-şi aleagă tinerii modele gen George Emil Palade, singurul român laureat cu Nobel.

Le-aş cere, probabil, prea mult. Mă miră însă că nu sînt citaţi deloc interlopi celebri, precum Fane Spoitoru, manelişti glorioşi – Guţă sau Copilul Minune -, vedete porno ca Alian Plugaru! Ce, ei nu pot fi modele?

Eu, dacă aş fi mai tînăr, l-aş alege drept model pe Botorog. Omul e colosal! De 5 ani protestează, zi-lumină, cu o energie incredibilă.

Pe vînt, pe caniculă, pe ger, Botorog e acolo, la datorie, în faţa Prefecturii din Braşov. Şi nu ţin minte să-şi fi luat vreodată concediu. Botorog e cool!

Anunțuri

2 gânduri despre „Modelul Botorog

  1. Operatiunea „Ocuparea centrului“ (V)

    Horia Roman-Patapievici: „Semnificatia formarii „noii aliante“ nu se rezuma deloc la o regrupare de forte politice, ea implica în mod esential o redefinire a „sistemului de putere“ postcomunist, la fel de radicala precum cea realizata, în primii ani de dupa 1989, de Ion Iliescu si grupul sau.”

    Cum se stie, aceasta prima întrupare a sistemului de putere postcomunist a fost denumita „regimul Iliescu“.

    Regimul Iliescu si-a avut înflorirea politica maxima sub guvernarea Vacaroiu, când expresia sa a fost politic-politieneasca: „statul + partidul mare“; a cunoscut apoi o consolidare subterana extrem de ofensiva în timpul administrat iei Constantinescu („cel mai bun pre- sedinte al regimului Iliescu“, cum l-a denumit Mircea Mihaies), când s-a retras, „conspirat“, în lumea afacerilor; si a revenit la lumina zilei în timpul guvernarii Nastase, pentru a pune bazele unei noi formule de „sistem integrat de putere“, prin cuplarea lumii politicii cu lumea afacerilor, cu subordonarea justitiei si a aparatului de stat. Aceasta noua formula si-a dobândit expresia deplina abia prin guvernarea Tariceanu, când „noua alianta“, odata cu tentativa de suspendare a presedintelui Basescu, si-a marcat în mod vadit diferenta fata de regimul Iliescu.

    Esenta regimului Iliescu a fost identificarea partidului mare cu statul. Iliescu personal detesta puterea oamenilor cu bani, de aceea regimul Iliescu, în mod strict, s-a constituit ca un aranjament de putere în care lumea afacerilor ramânea subordonata, iar la putere se afla „puterea de stat a partidului mare“.

    Esenta noii aliante este o întelegere de tip casta între guvernare, lumea politicii si lumea afacerilor. Un triumvirat motivat nu atât de interese, cât de logica dominarii, care are drept scop dispunerea discretionara (care se vrea legalizata) de resursele statului. Cum? Cu ajutorul transformarii presei într-un organ de propaganda al capilor întelegerii si prin întrebuintarea democratiei ca simplu mecanism de recrutare al noilor cadre si, în acelasi timp, ca instrument de legitimare. Baza de functionare a noii aliante este, prin urmare, (a) controlul guvernarii, (b) monopolizarea mediilor de informare cu audienta si (c) mentinerea justitiei într-o stare de coruptie endemica. Controlul guvernarii permite confiscarea resurselor statului în interesul lumii afacerilor. Detinerea în monopol (sau relativ monopol) a mediilor de informare permite controlul opiniei publice si dresarea electoratului. Mentinerea justitiei în stare de coruptie permite subordonarea ei oamenilor triumviratului, prin care acestia pot obtine impunitate pentru abuzuri, legalizarea privilegiilor si dreptul de a stabili (în favoarea lor) exceptiile. În fine, o justitie îngenuncheata prin coruptie si un parlament recrutat prin întrebuintarea democratiei ca mecanism de recrutare controlata a cadrelor contribuie, deopotriva, la legalizarea actelor triumviratului si neutralizarea actiunilor adversarilor acestuia. Ca „adversar“ este definit oricine pune în discutie normalitatea constituirii noii aliante. Cum botezul de foc al constituirii ei a fost suspendarea presedintelui, „adversar“ a fost definit tot ce are legatura cu presedintele, cu justetea actelor sale ori cu legitimitatea suspendarii. Pe scurt, „adversarul“ este politica presedintelui de a denunta ca „sistem ticalosit“ aceasta noua alianta – mostenitoare a regimului Iliescu, în epoca oligarhilor cu ambitia de a domina statul.

    Marele tur de forta al noii aliante a fost dublu: (a) sa redefineasca centrul în functie de interesele lor; (b) sa îi atraga si pe jurnalistii onesti în aceasta minciuna interesata (caci, în mod sigur, nu toti jurnalistii care au cazut în logica acestui joc sunt „tonomate“; dar perversitatea sistemului face ca si cei care nu profita de pe urma lui sa nu mai poata fi cu adevarat inocenti). Urmarea acestui succes a schimbat atmosfera televiziunilor controlate de oligarhi. Toate interesele triumviratului au fost tacit definite ca „bune“ si „normale“; toate criticile adversarilor au fost declarate „rele“, „perverse“, „în solda presedintelui“. Efectul pervers al acestei distorsionari este ca oamenii au ajuns sa accepte violarile care vin din partea „buna“ si sa respinga toate lucrurile bune care vin din partea considerata rea. Când, de exemplu, presedintele se opune deposedarii functiei sale de prerogativele constitutionale standard (care nu i-au fost negate nici lui Iliescu, nici lui Constantinescu) se cheama ca se lupta pentru putere; când parlamentul acumuleaza neconstitutional prerogative ale justitiei, faptul trece neobservat.

    Prin acceptarea deplasarii centrului (la care a împins-o noua alianta), presa a ajuns sa nu ne mai poata apara decât de excesele presedintelui (care sunt doar verbale), fiind în schimb incapabila sa ne apere de excesele guvernarii ori ale parlamentului (care sunt efective si cu consecinte grave asupra statului de drept). Ca urmare, autoritatile în stat nu se vor mai putea modera reciproc, potrivit spiritului Constitutiei. Prin deplasarea centrului, opinia publica este legata la ochi în ce priveste tot ce nu vine de la presedinte si încurajata sa huiduiasca tot ce i se spune ca ar veni de la el. Or, asa nu ne pregatim de democratie: ne livram nepregatiti pericolelor pe care suntem învatati sa nu le vedem, fiind mereu trasi de mâneca în privinta pericolelor care nu exista.

  2. Regulators in Europe fight for independence
    By Kevin J. O’Brien
    Sunday, November 9, 2008

    BERLIN: Being one of the national telecommunications regulators in Europe is not an easy job, largely because the governments they work for still own significant stakes in powerful former state phone monopolies. That can make it easy to get caught up in politics.

    Consider Dan Cristian Georgescu, the former telecommunications regulator for Romania, who was fired by the Romanian prime minister, Calin Popescu-Tariceanu, in August.

    At the time, the prime minister cited unspecified improprieties involving staffing in Georgescu’s agency to justify his removal. Georgescu said the charges were fabricated and on Sept. 18, an appeals court in Bucharest agreed and ordered Georgescu back to work.

    With court order in hand, Georgescu left the courthouse and walked straight to his old office. But hours later, he was shown the door again. The prime minister had signed an executive order abolishing the agency, replacing it with a near identical one with a slightly different name. Popescu-Tariceanu had done the same thing to relieve the previous regulator of his job.

    „I don’t know the real reason for my dismissal,” said Georgescu, 59, in an interview, the first he has given since his removal. „But Romania’s telecom regulator is no longer as independent as it was. We used to be truly independent.”

    Nobody claimed to believe that Georgescu had been removed because he had angered the former Romanian monopoly, the Romtelecom, and high-profile dismissals like this are rare. But his firing illustrates the fragile position many national regulators have in EU countries, where they are often caught between EU demands to maintain a fair and open market and the financial interests of government employers.

    The European Parliament will soon be considering a measure proposed by the EU’s telecommunications commissioner, Viviane Reding, to create a European telecommunications regulator. The proposal would also give new power to the bloc’s national regulators.

    In measures she has ushered through Parliament and that are before Parliament now, Reding has championed regulation as necessary to increasing competition and bringing down prices for consumers.

    In eight of 27 EU countries, national governments own an outright majority in former phone monopolies, which gives them a veto over major decisions, according to the European Competitive Telecommunications Association, a group in Brussels that represents competitors to the former monopolies. In 10 other countries, including Germany, France, Austria, Sweden and Romania, the government holds a minority stake but remains the largest shareholder.

    „The independence of regulators needs to be clearly defined by law,” said Levi Nietvelt, an economist at The European Consumers’ Organization, an advocacy group based in Brussels. „That we don’t always have.”

    Consider Belgium, which owns 53.5 percent of Belgacom, the former fixed-line phone monopoly. Belgacom paid €300 million, or almost $400 million, in 2007 in dividends to the government. Reding asked the Belgian regulator, the Belgian Institute for Postal Services and Telecommunications, to reduce the retail prices on Belgacom’s network. So far, Belgium has not done so.

    Catherine Rutten, a member of the four-member council that runs the Belgian regulator, said her agency was shielded from political influence even though the government owned a majority in Belgacom. Rutten said her agency would make a recommendation soon on how to bring down Belgacom prices. So far, the agency has favored fining Belgacom, rather than imposing price ceilings, which it has never done.

    „Just because the government owns a stake in Belgacom doesn’t mean we are not independent,” Rutten said.

    A similar conflict is being challenged in Germany, where national lawmakers and the telecom regulator are letting Deutsche Telekom – still 31.7 percent owned by the German government – bar competitors from leasing space on its €3 billion high-speed fiber optic VDSL network, which it is using to sell video services.

    Barring access is against EU law. The European Commission has sued Germany over what it called a „regulatory holiday” for the former national carrier but the issue will not be settled by the court for another two years. During that period, the company can take advantage of its exclusive, faster technology, gaining a market advantage over competitors and higher prices for consumers.

    „The German government’s stake in Deutsche Telekom creates a constant conflict of interest,” said Jürgen Grützner, executive director of VATM, a group in Bonn representing 90 companies that compete with Deutsche Telekom. „The end result is a desire on the part of the government to protect Deutsche Telekom and its jobs.”

    Daniel Pataki, the Hungarian telecom regulator and chairman of the European Regulators Group, an advisory panel of 27 national chiefs, said regulators viewed independence as critical.

    „This is, however, a national matter for each country,” Pataki said. „The question is not whether a particular state holds a stake in a telecom operator. What is important is that national regulators are equipped to be able to exercise their functions independently of their respective political bodies embedded in the national legal systems.”

    A bill before European lawmakers in Brussels attempts to shield regulators from political influence by giving them broader authority to impose fines. The legislation would also bar regulators from leaving their jobs to work for phone companies they had just regulated. The bill would require regulators to work „independently, impartially and transparently,” forcing prime ministers, for example, to state the reasons why they dismiss regulators.

    Such a change would be welcome in Romania, said Varujan Pamuccian, chairman of the information, technology and communications committee in Romania’s lower house, the Chamber of Deputies. „What happened to Mr. Georgescu is because the agency is directly under the government,” said Pamuccian. „No one really knows why he was fired.”

    The conflict has a certain quality of déjà vu. In 2005, Popescu-Tariceanu removed Georgescu’s predecessor, Ion Smeeianu, in similar fashion. After Smeeianu won his job back in Romanian court in 2006, the prime minister abolished the agency, reorganizing and renaming it to block Smeeianu’s return.

    A member of the Romanian Parliament and a phone company executive in Romania, both of whom did not want to be named for fear of political retribution, said they believed Popescu-Tariceanu had removed Georgescu to give his post to a member of the opposition party, whose support he may need in elections later this month.

    Reding has sent Popescu-Tariceanu two letters asking him to explain the firing of Georgescu. So far, she said, she has not received a clear answer. Whether European lawmakers will change the rules to combat such situations remains unclear. Members of European upper house, the Council of Ministers, removed the word „independently” last month in their version of the bill from the phrase requiring regulators to work „independently, impartially and transparently.” They are scheduled to vote on the bill Nov. 25.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s