Home

M-a vizitat ieri o cunoştinţă. A venit în concediu la părinţii săi, care locuiesc în Piaţa Sfatului, din Braşov, şi a nimerit în „nebunia” Cerbului.

Mai ales de cînd au început repetiţiile, zgomotul e de nesuportat. „La noi mai e cum mai e, că stăm în spatele scenei, dar cei de pe laterala pieţei sînt terminaţi, li se sparg geamurile din cauza vibraţiilor”, îmi povesteşte omul. Nu e singurul braşovean nemulţumit.

De vreo două săptămîni, penele de curent se ţin lanţ în Centrul istoric, datorită lucrărilor de cuplare a instalaţiilor din piaţă. Iar după ce se va termina festivalul, vor mai fi două-trei săptămîni de şantier în Piaţa Sfatului, blocată cu totul mai bine de o lună.

N-aş vrea să fiu cîrcotaş cu tot dinadinsul. Sînt absolut convins că, dacă s-ar face un sondaj printre braşoveni, cel puţin 90% s-ar declara mîndri şi mulţumiţi de faptul că această manifestare are loc în oraşul nostru.

Problema e, ca întotdeauna, disconfortul teribil pentru braşovenii din zonă. Ce contează, veţi spune, că-s unii, puţini, nemulţumiţi, dacă majoritatea „consimte”?

La noi nu contează. În alte ţări, din Occidentul civilizat, o astfel de manifestare n-ar putea avea loc fără acordul riveranilor, ameninţaţi cu spargerea timpanelor.

Dar, ce să mai vorbim de „mărunţişuri”?

Plasarea amfiteatrului şi a scenei în monumentala Piaţă a Sfatului e ok, totul arată superb, dă bine şi la televizor, ne mai lăudăm şi noi la străini, văd şi potenţiali turişti ce grozav e Braşovul… Nemulţumiţii?

Să-i ia naiba, îi trecem la victime colaterale!

Anunțuri

Un gând despre „Victimele Cerbului

  1. Da, alţi europeni mai civilizaţi pare-se decît noi, construiesc săli gigante doar pentru un singur festival. Apoi, rămîn şi cu sala, şi oamenii sunt mulţumiţi, şi arhitecţii iau premii pentru proiectare, etc. La noi, da. Aşa e. Cum ai zis şi tu. Ne ia dracu’, da’ pe limba noastră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s