Home

Mulţi ciudaţi are în preajmă Traian Băsescu. Ciudaţi dar fideli. Motiv mai mult decît suficient pentru ca personajele să binemerite de la partidul prezidenţial şi să obţină demnităţi sau să fie vîrîte în diverse colegii uninominale, cu speranţa că, de la toamnă, vor popula Parlamentul.

Între ăştia iese în evidenţă, ca o bubă pe nas, unul Avramescu. Insul e de comă. Cînd îl asculţi, te cruceşti.

Cînd îi citeşti panseurile, îşi vine să dai cu basca-n ţărînă. Iată doar două dintre cele mai gogonate idei ale Avramescului:

1. Parlamentul e o frînă pentru democraţie, aşa că trebuie desfiinţat. Preşedintele poate guverna şi legifera singur, prin referendumuri;

2. Constituţia e inutilă şi trebuie abolită (eliminată, rasă, aruncată la coş). Sînt democraţii solide, ca Israelul, care n-au Constituţie, conchide gînditorul.

V-am zis eu că tipul umblă cu steguleţe, pe cîmp? Dar gîndiţi-vă că ăsta e unul dintre cei mai importanţi sfătuitori ai preşedintelui, însuşi şeful cancelariei prezidenţiale, succesorul celebrei Elena Udrea!

La urma-urmei, n-ar trebui să ne mire că îl place Băsescu. Mă gîndesc ce minunat, aproape orgasmic, trebuie să sune în augustele urechi prezidenţiale ideea asta: să poată conduce ţara singur, fără Parlament şi Constituţie!

Mai sînt şi alţii. Sever Voinescu, dat afară de la un ziar pentru că îl tămîia fără milă pe preşedinte, care l-ar fi vrut ambasador la Washington, dacă nu l-ar fi respins, atît de abject, Parlamentul.

Traian Ungureanu, ziaristul care e pentru Traian Băsescu ce era cîndva Adrian Păunescu pentru Ceauşeşti.

Adică, unul care se căzneşte să găsească cele mai deşănţate superlative pentru a-l zugrăvi pe marele om de partid şi de stat.

Liiceanu. Îl ştiţi.

Monica Macovei, această Ana Ipătescu a justiţiei.

Lista e mai lungă. Cu ei ar vrea să defileze la toamnă Traian Băsescu. Gurile rele spun că peste capul partidului. Toţi oamenii preşedintelui…

Anunțuri

2 gânduri despre „Toţi oamenii preşedintelui

  1. Mr Too Clean?
    An anti-corruption crusader faces the sack

    FIGHTING corruption in a country that tolerates it is a lonely job, and Daniel Morar may not have his for much longer. Intensely disliked by most of Romania’s politicians and vilified in the media, he reaches the end of his term as head of the Romania’s anti-corruption agency on August 12th. A government announcement on his future—and likely replacement—is expected imminently.

    http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=11849254

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s