Home

Au fost de-ajuns două zile de iarnă adevărată, cu zăpadă şi viscol, pentru ca două ţări să fie date peste cap. Se întîmplă şi la alţii, veţi spune, dar asta nu ne încălzeşte.

Nouă ne pasă că sudul României a fost, practic, blocat, că salvările n-au mai ajuns la bolnavi, că pe autostrăzi nu se putea circula, că aeroporturile au fost năpădite de călători nervoşi şi epuizaţi, după 30-40 de ore de dormit cu capul pe bagaje, în aşteptarea avionului salvator, care să-i ducă spre Londra, Torino, Barcelona, Madrid sau Milano.

O nebunie! Dar, cînd văd ce se întîmplă la vecinii noştri bulgari, cei cu care sîntem mereu comparaţi şi cu care am intrat, „la pachet”, în UE, zău că mă simt niţel fericit. Sînt alţii, îmi zic, mai proşti, mai neputincioşi şi mai hoţi decît noi. Aleluia!

Au simţit-o pe pielea lor mii de români care au avut nefericita inspiraţie să-şi petreacă sărbătorile la ei. Sau, să se întoarcă prin Bulgaria cu maşina, din Grecia şi Turcia. Ce-au păţit, săracii!

Trei zile pe drumuri înzăpezite, îngheţînd în maşini, nedormiţi, flămînzi, furioşi. Unii, mai norocoşi, au dormit pe la săteni. Pe bani. Alţii au încercat pe rute ocolitoare. Mare greşeală! Au fost întorşi din drum şi umiliţi de poliţişti indiferenţi, cînd nu erau aroganţi. Şi care nu mişcau un deget fără să ceară pe faţă mită.

Pe unul de-al nostru, care n-a putut să dea maşina înapoi, l-au luat şi l-au caftit bine, după care i-au făcut şi dosar penal! Pe o şosea în pantă, lăsată dinadins necurăţată, poliţiştii nu lăsau să treacă maşinile româneşti, că n-aveau lanţuri.

Şi, ce să vezi, imediat au apărut întreprinzători care vindeau lanţuri, pe bani grei! Plus alţi speculanţi care cereau mormane de euroi pentru ceva mîncare, apă şi carburanţi.

„Capcana bulgărească” a funcţionat binişor. Nu degeaba Sofia e denumită „capitala europeană a corupţiei”. Ai noştri mai au de învăţat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s