Home

Aşadar, Mutu e, conform fanilor lui Lazio, ţigan de rahat. Toţi românii sînt ţigani nenorociţi, care trebuie arşi, ucişi, expulzaţi, ca în Evul Mediu. Aşa zic italienii mai înfierbîntaţi. Şi aşa gîndesc, spun sondajele, cei mai mulţi dintre macaronari. Aici mi-am amintit de ce spunea cîndva cronicarul: „Noi de la Rîm ne tragem”. Adică de la Roma.

Sîntem popor latin, e clar. Ce relaţie de rudenie e între noi şi italieni? Una de sînge, desigur. Am putea spune că sîntem fraţi. Dar dacă noi sîntem ţigani, italienii, fraţii noştri de sînge, ce sînt? Pot să le spun şi eu, băi, ţiganilor mîncători de usturoi?

Revenind la fondul problemei, o să recunosc din start că poziţia lui Băsescu a fost OK atunci cînd a criticat decretul guvernului italian şi cînd a cerut Comisiei Europene să ia poziţie. Pe noi ne caută şi-n pardon dacă o măsură luată de guvern – vezi taxa de primă înmatriculare – nu se potriveşte cu normele europene. Ia să-i mai caute şi pe ei.

Mai ales că, spun juriştii, şi de la noi şi de la ei, decretul Prodi nu e „cuşer”. Românii nu sînt emigranţi, sînt cetăţeni ai Uniunii Europene. Iar în această calitate avem deplină şi neîngrădită libertate de mişcare în toate ţările UE. Aşa stînd lucrurile, modul în care acţionează prefecturile italiene, care au început să-i expulzeze pe ai noştri, pare abuziv.

Dacă un român calcă pe bec într-o altă ţară membră a UE, atunci trebuie judecat, condamnat, eventual încarcerat tot în această ţară. În nici un caz expulzat! Aici Guvernul nostru trebuie să fie mult mai ferm. Dacă nu vrea să piardă bruma de simpatie pe care o mai are, Tăriceanu e obligat să protesteze vehement.

Şi să-l pună pe placidul ministru de externe să ceară celor de la Bruxelles să ia poziţie. Sînt sigur că dacă rolurile ar fi fost inversate, guvernul Prodi ar fi mîrîit pe toate canalele posibile. Iar UE s-ar fi grăbit să ne condamne. O va face şi acum, cînd comisarul pentru justiţie, Franco Frattini, e italian?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s