Pe cine naiba votăm?

E foarte ciudat reculul cvasimajorităţii comentatorilor din presă, dar şi al multor politicieni, pe tema votului uninominal, cel abia votat în Parlament.

Mă aşteptam ca cel puţin oficioasele să sară-n sus de bucurie şi să aplaude pînă li se înroşesc mînuţele, după ce au pîrjolit pămîntul în calea lui Băsescu, pe vremea Referendumului pentru acelaşi vot uninominal.

“Poporul vrea”, ţipau, cît îi ţinea bojocii, pupinbăseştii! Acum tac, dacă nu cumva încep să mîrîie, că nu e tocmai cuşer, că să vedeţi, că ar putea intra în legislativ tot soiul de neica-nimeni, doar pentru că au notorietate şi că Parlamentul s-ar transforma astfel într-un soi de menajerie de personaje bizare.

Culmea ipocriziei o ating cei care urlă împotriva uninominalului la preşedinţii de consilii judeţene, cum că ar da posibilitatea baronilor locali ai PSD (de ce Dumnezeu doar ai ăstora?) să-şi legitimeze posturile. Auzi tîmpenie! Păi e mai bine să ajungă numiţii baroni în aceste posturi prin aranjamente şi pertractări, decît prin a fi aleşi de jumătate plus unul din alegătorii unui judeţ?

Ştiu şi eu că votul uninominal nu e o soluţie miraculoasă, care va reforma clasa politică, aşa cum ţîpurea pe la mitinguri preşedintele Băsescu, pe vremea Referendumului. Că nu poţi aduce în prim plan decît o mînă de politicieni adevăraţi, care să fie pe placul electorului. Ăştia sînt, alţii trebuie să se nască.

Deşi, dacă ne uităm la fîţele şi beizadelele care sînt vîrîţi la tineretul unor partide, de genul duduii Băsescu, te apuci cu mîinile de cap. Dar, tot e ceva, faţă de blestemata aia de listă, aranjată după negocieri (a se citi sponsorizări) la drum de seară.

N-am să cred, însă, în ruptul capului, că vor pătrunde în legislativ manelişti, fotbalişti şi alţi “işti”. Cînd e singur în cabina de vot, omul gîndeşte altfel. Şi sînt aproape sigur că nu va pune ştampila pe un Vali Vijelie, chiar dacă fredonează toată ziulica melodiile alea tîmpiţele.

Unghiuţele preşedintelui

După această imensă tevatură europarlamentaro-referendară, am rămas cu oarece nedumeriri. Prima: de ce oare votul pentru euroalegeri e în toate cele 26 de state membre, numai pe liste (înţeleg că există şi o normă, sau aşa ceva, impusă de P.E.)?

Răspunsul e simplu şi logic: pentru că Uniunea Europeană nu-şi poate permite să nu fie reprezentate în parlamentul său toate curentele politice importante. Vă imaginaţi cum ar arăta Parlamentul European cu doar două grupuri politice - popularii şi socialiştii, fără liberali şi verzi?

Sau chiar fără naţionaliştii eurosceptici? Iată o realitate despre care n-au suflat o vorbuliţă adepţii votului uninominal majoritar (ăla cu “alegeţi parlamentaru ca primaru”, cum zicea reclama aia şchioapă). Pentru că nu le convenea. Ceilalţi, care nu vor vot majoritar, au dormit în şoşoni. Or că n-au ştiut, or că nu le-a păsat, contînd doar pe eurolehamitea neamului, care a şi dus la invalidarea referendumului.

Or, aceasta e şi principala motivaţie pentru care s-au zbătut Pro Democraţia şi liberalii (în speţă) atunci cînd au promovat uninominalul proporţional, unde parlamentarii sînt aleşi “jumate-jumate”: să se dea o şansă şi partidelor medii şi mici. Altfel, am putea avea un Parlament cu doar doi poli: PD şi PSD. Chestie care l-ar face foarte fericit pe Băsescu. Nu degeaba a zis el, cu năduf pizmaş, c-ar vrea să-i vadă pe ăia care n-au venit la “vorbitor” (consultări) “zgîriind cu unghiuţele în poarta Cotroceniului” cînd se va face guvernu.

Uitînd, chipurile, că dumnealui nu “face” guverne, ci doar numeşte un premier. Dar ce, te pui cu “unghiuţele” preşedintelui? El vrea să facă şi să desfacă după bunu-i plac. Iar pentru asta are nevoie de pîrghii. Una ar fi regimul prezidenţial de tip american, pe care-l iubeşte nespus. Pentru asta, trebuie schimbată Constituţia.

Chestie a naibii de grea. Trebuie să porţi tratative cu partidele, care (cu excepţia PD) nu vor să-i dea pe mînă mai multă putere. Ştiu ele ce ştiu. Apoi, trebuie să fie de acord poporul (era să scriu cu P mare).

Iarăşi greu, că nu vine la vot decît “electoratul activ”, cum le-a zis Băse celor patru milioane de “ştampilanţi” la referendumul său.

Aşa că, toată speranţa sa atîrnă de votul “ca primaru”. Visînd la momentul în care-i vor mînca din palmă şi Parlamentul, şi Guvernul.