Otrăviţi-le fîntînile!

Am chiuit şi eu de bucurie cînd “a băgat-o-n aţe” clămpăul ăla de Goian. Dar, hai să fim drepţi, a fost un meci al naibii de urît România - Olanda. M-a amuzat Ogăraru cînd a declarat, cu patos patriotic, că au luptat băieţii precum răzeşii lui Ştefan cel Mare, şi că rîul, ramul au fost cu noi. Păi cam aşa a şi fost: ne-am bătut ca la Războieni sau Podul Înalt. Noi, mai necăjiţi, am otrăvit fîntînile, am ars holdele şi-am dat cu ploaie şi vînt. Iar vornicul Piţi a pus vreo 7 fundaşi în calea hoardelor olandeze.

Uite-aşa ne-am apărat poarta strămoşească. Cu încrîncenare şi disperare. Pînă şi excelentul Lobonţ a degajat de vreo opt ori mingea aiurea, în aut. Iar briliantul Mutu, ce să mai zic. A venit nu o dată în tranşee, cot la cot cu fundaşii. Hai că am avut şi noroc! “Norocul ţine cu cei mai valoroşi” - a conchis, mîndru, vornicul, cu mîna la brăcinar. Las-o jos, Piţi, că măcăne rău!

Zi bogdaproste c-a ieşit aşa. Pînă la urmă, istoria o scriu învingătorii. Iar cronicile vor consemna că, într-o seară cumplită de toamnă, la malul Mării Negre, răzeşii lui Piţi i-au zdrobit, luptînd doar în tricou şi chiloţi, pe infatuaţii cavaleri înzăuaţi din Amsterdam. Iar dacă nu ne împiedicăm, ca proştii, în micul ducat aflat la doi paşi de Olanda, gata, ne-am calificat.

Aşa că, băieţi, ardeţi-le holdele şi otrăviţi-le fîntînile, fir-ar ei să fie de luxemburghezi!