Jandarmul şi ceilalţi

E mai mult decît evident că, în chestiunea Kosovo, SUA au făcut jocurile. Şi că marile puteri europene s-au dat vînjoase, mimînd “forţa UE”, dar au bătut din călcîie, cu ochii peste Ocean.

Ceea ce n-ar fi fost posibil pe vremea cînd Franţa şi Germania îi ziceau “pas” lui George W., refuzînd să trimită trupe în Irak, pentru că nu exista acordul ONU.

Între timp, s-au schimbat garniturile la Paris şi la Berlin, iar Sarkozy şi Merkel se dovedesc pe zi ce trece mai pro-americani decît premierul britanic, dacă se poate aşa ceva. Cred că De Gaule se răsuceşte în mormînt. Dar, asta e, SUA sînt Jandarmul mondial, pentru care ONU nu e decît o cantitate neglijabilă.

Mă uitam, ieri, pe CNN, cum a ieşit secretarul general Ban Ki-moon, sud-coreeanul pus tot de americani în fruntea ONU, să răspundă jurnaliştilor. Întrebat dacă nu cumva e ilegală proclamarea independenţei Kosovo în absenţa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate, coreeanul a bălmăjit ceva despre rezoluţia 1244, dar a evitat cu obstinaţie să răspundă clar, cu toate insistenţele jurnaliştilor. Jalnic.

Teama de SUA se face simţită cam peste tot în lume, făcîndu-i pe unii “actori” să ezite, chiar să revină asupra deciziei anterioare. Cazul Bulgariei. Sau al Israelului, care întîrzie să ia o hotărîre, deşi are frisoane că se poate trezi, după acest precedent scandalos, cu un “fait accompli” în teritoriile palestiniene. China, la rîndul ei, a evitat să se alăture Rusiei, în Consiliul de Securitate, deşi i s-a cerut să declare nulă şi neavenită independenţa Kosovo.

Or, China are serioase motive să se teamă de reacţia Taiwanului, pe care-l consideră parte a teritoriului său. De unde, totuşi, această decizie febrilă şi intempestivă a Franţei? Mai ales că cei din Hexagon au probleme, şi nu de azi de ieri, cu separatiştii din Corsica, ale căror acţiuni au fost adesea sîngeroase.

Să fie grija faţă de reacţia celor cinci milioane de musulmani francezi, cea mai mare comunitate din Europa? Asta ar explica, întrucîtva, graba cu care francezii au recunoscut independenţa unui Kosovo musulman, susţinut activ (inclusiv cu arme şi combatanţi) de lumea musulmană! Interesant e şi cum vede presa europeană acest act şocant.

Mai toate marile cotidiane - The Guardian, Financial Times, Liberation, Le Figaro, Berliner Zeitung, Die Welt ş.a., sînt de acord, pe de o parte, că se vor intensifica mişcările separatiste, iar pe de alta, că independenţa provinciei sîrbe e un test major pentru UE.

De unde putem citi printre rînduri cam aşa: americanii au făcut vraişte Iugoslavia, forţînd mîna europenilor, după care i-au lăsat să cureţe mizeria în Balcani!

Fărădelegea Kosovo

Duminică, 17 februarie 2008. O zi neagră pentru legislaţia internaţională. Pentru prima dată după al doilea război mondial, un stat este dezmembrat, împotriva voinţei sale, din momentul în care provincia sîrbă Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa, cu sprijinul explicit al marilor puteri - SUA, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie.

Carta ONU, care prevede inviolabilitatea frontierelor şi garantează suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a tuturor statelor membre, a devenit, din acest moment, un simplu petic de hîrtie. Şi cînd te gîndeşti că tocmai Carta ONU a fost invocată de Bush - tatăl, atunci cînd a pornit, în 1991, primul război din Golf, după ocuparea Kuweitului de către Irak.

“Precedentul Kosovo” va putea fi invocat, de-acum încolo, de orice grupare etnică din orice stat al lumii. Ce-i va împiedica pe ciprioţii turci să ceară recunoaşterea independenţei Ciprului de Nord, după 34 de ani de la o secesiune niciodată acceptată de comunitatea internaţională?

De ce n-ar face acelaşi lucru bascii şi catalanii în Spania, sau scoţienii în Marea Britanie? Dar Transnistria? Dar Abhazia? Dar Nagorno - Karabach? Sau, ce-ar zice SUA dacă Texasul şi-ar proclama independenţa?

În ultimă instanţă, de ce tace ONU? De ce nu ia atitudine împotriva acestui viol încurajat, chiar aplaudat de mai marii UE şi de SUA? Obstinaţia cu care au marşat pe această dezmembrare a Serbiei dă senzaţia că cei amintiţi mai sus chiar vor să schimbe legislaţia internaţională în domeniu. Fără să ia seama la ce consecinţe dezastruoase s-ar putea naşte.
Ce se poate întîmpla în continuare: Serbia nu va recurge la armată. Ar fi un act sinucigaş, după ce a fost bombardată sălbatic de americani în 1999. Dar, va putea declara un soi de blocadă economică, tăind, între altele, alimentarea cu energie electrică a provinciei rebele. Plus că îi va încuraja pe sîrbii bosniaci să facă exact acelaşi gest.

Chiar, vor accepta marile puteri, pe acelaşi “calapod”, independenţa “Republicii Srpska”, parte a Bosniei?
În sfîrşit, în lipsa unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU, unde Rusia va uza de dreptul său de veto, Kosovo nu va fi decît un protectorat al UE, mulţi ani de-acum încolo. Un fel de “Cipru de Nord”, protejat de Turcia.

N.A. N-am amintit aici de efectele perverse ale acestei zile asupra României, pentru că subiectul trebuie tratat separat. Să remarcăm doar că “celebrul” Consiliu Secuiesc, cel care doreşte (deocamdată) autonomia ţinutului cu acelaşi nume, a salutat independenţa Kosovo!