Ticu Dumitrescu ameninţă cu greva foamei. Mircea Dinescu deplînge “solidaritatea ticăloşilor din România”. Cristian Pîrvulescu (Pro Democraţia) vorbeşte de o “restauraţie”. Tot felul de mici komisari din presă, ţipă din rărunchi că “au cîştigat securiştii”.
Chiar şi în societatea asta inflamată în exces de războaie politice, subiectul este unul incendiar. Bref, Curtea Constituţională a spulberat “Legea Ticu” şi, pe cale în consecinţă, a “îngropat” Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Principalul punct contestat (şi nu de azi, de ieri) a fost abilitarea CNSAS de a da verdicte de poliţie politică, aproape ca o instanţă. În mod cert, decizia Curţii, survenită după atîţia ani în care legea şi-a produs efectul, pare cel puţin bizară. Dacă legea era neconstituţională, de ce nu s-a pronunţat C.C. acum doi-patru-şase ani? De ce doar azi, în prag de campanie electorală?
Mulţi au început să se teamă, şi nu fără temei, că această Curte e pe cale să devină (dacă nu e deja!) cea mai tare instituţie din România. Şi asta după ce ani şi ani era considerată un fel de “cimitir al elefanţilor” pentru tot soiul de foşti (miniştri, procurori generali ş.a.) trimişi spre o binemeritată şi bine plătită odihnă la amurgul carierei şi al vieţii.
Iată că, peste noapte, “elefanţii” au devenit importanţi, odată cu declanşarea sîngerosului război Parlament - Guvern - Preşedinte. Li s-a cerut imperios expertiza la suspendarea lui Băsescu, la refuzul preşedintelui de a numi nişte miniştri şi, în final, la “Legea Ticu”.
Cei care deplîng faptul că deciziile Curţii nu pot fi contestate, şi care cer acum revocarea membrilor săi, ar trebui să-şi aducă aminte cum s-au bătut pentru modificarea Constituţiei, care prevedea cîndva ca deciziile CC să poată fi schimbate cu votul a două treimi dintre parlamentari. Fără să-şi dea seama de consecinţe, au dat Curţii o putere incredibilă.
Ce va urma? Parlamentul trebuie să vină cu o nouă lege, în 45 de zile. Sau, Guvernul să dea o Ordonanţă de Urgenţă. Oricum, “Legea Ticu” nu va mai exista. Probabil că CNSAS va supravieţui, dar numai ca o structură inertă, care să studieze arhivele securităţii, aşa cum sună şi numele său.
Fără să poată da verdicte. Iar dosarele de informatori, urmăriţi ş.a. ale candidaţilor la diferite funcţii publice vor fi publicate pe Internet, spre ştiinţa alegătorilor şi a presei.
Disputa, însă, nu se va încheia decît după sfîrşitul fizic al generaţiei mele. Poate nici atunci, dacă stăm să ne gîndim bine.
Credeţi că vor scăpa urmaşii prilejul să spună despre un candidat, prin 2030, că tac-su a fost securist?
