Capcana bulgărească

Au fost de-ajuns două zile de iarnă adevărată, cu zăpadă şi viscol, pentru ca două ţări să fie date peste cap. Se întîmplă şi la alţii, veţi spune, dar asta nu ne încălzeşte.

Nouă ne pasă că sudul României a fost, practic, blocat, că salvările n-au mai ajuns la bolnavi, că pe autostrăzi nu se putea circula, că aeroporturile au fost năpădite de călători nervoşi şi epuizaţi, după 30-40 de ore de dormit cu capul pe bagaje, în aşteptarea avionului salvator, care să-i ducă spre Londra, Torino, Barcelona, Madrid sau Milano.

O nebunie! Dar, cînd văd ce se întîmplă la vecinii noştri bulgari, cei cu care sîntem mereu comparaţi şi cu care am intrat, “la pachet”, în UE, zău că mă simt niţel fericit. Sînt alţii, îmi zic, mai proşti, mai neputincioşi şi mai hoţi decît noi. Aleluia!

Au simţit-o pe pielea lor mii de români care au avut nefericita inspiraţie să-şi petreacă sărbătorile la ei. Sau, să se întoarcă prin Bulgaria cu maşina, din Grecia şi Turcia. Ce-au păţit, săracii!

Trei zile pe drumuri înzăpezite, îngheţînd în maşini, nedormiţi, flămînzi, furioşi. Unii, mai norocoşi, au dormit pe la săteni. Pe bani. Alţii au încercat pe rute ocolitoare. Mare greşeală! Au fost întorşi din drum şi umiliţi de poliţişti indiferenţi, cînd nu erau aroganţi. Şi care nu mişcau un deget fără să ceară pe faţă mită.

Pe unul de-al nostru, care n-a putut să dea maşina înapoi, l-au luat şi l-au caftit bine, după care i-au făcut şi dosar penal! Pe o şosea în pantă, lăsată dinadins necurăţată, poliţiştii nu lăsau să treacă maşinile româneşti, că n-aveau lanţuri.

Şi, ce să vezi, imediat au apărut întreprinzători care vindeau lanţuri, pe bani grei! Plus alţi speculanţi care cereau mormane de euroi pentru ceva mîncare, apă şi carburanţi.

“Capcana bulgărească” a funcţionat binişor. Nu degeaba Sofia e denumită “capitala europeană a corupţiei”. Ai noştri mai au de învăţat.

Nu daţi şpagă, daţi comision!

De cîte ori nu ne-am amuzat de reclamele plătite din bani publici, şi nu puţini, dacă ne gîndim la tarifele percepute de televiziuni şi ziare, împotriva corupţiei: “Nu da şpagă”, sau “Eu nu dau şpagă”, sau “Combate şi tu corupţia”. Sînt atît de penibile, că au devenit repede subiecte pentru bancuri. E ca şi cum ai combate hoţia spunîndu-le şuţilor “Nu mai fura”, sau ai pune afişe prin cîrciumi: “Nu mai bea”. Spre delectarea machitorilor care, citindu-le (dacă le mai văd!) sigur ar începe să cînte: “Ş-aşa beu oamenii buni”!

Bineînţeles că banii sînt aruncaţi pe fereastră. Undeva, într-un departament care se ocupă de lupta împotriva corupţiei, un înalt oficial va bifa, mulţumit, încă un episod al campaniei, şi l-ar strecura într-un raport către Uniunea Europeană. Hai că sîntem mari! Ce dovadă mai bună despre inutilitatea acestui demers vreţi decît ce reiese din sondajul pe care-l comentăm în acest număr: 91% dintre români n-au reţinut nici un slogan! Chestia cu “Nu da şpagă” le-a intrat printr-o ureche şi le-a ieşit prin amîndouă. Pe de altă parte, aproape 60% dintre români sînt convinşi că justiţia nu e independentă. Şi ştiu ei ce ştiu. Aproape nu e zi în care presa să nu dezvăluie cazuri de corupţie vizibile şi de pe Marte.

Pe unele, vînjoasele noastre parchete nici nu le bagă-n seamă. Cum să se lege DNA-ul prezidenţial de “Dragă Stolo”, despre ale cărui afaceri puturoase s-au scris kilometri de articole? Sau, credeţi că se va sesiza acelaşi DNA despre afacerile dubioase ale pediştilor Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu, oamenii preşedintelui? Mai ales că subiectul e tratat în Evenimentul Zilei (bravo lor, de această dată!), socotit de foarte mulţi “oficios”! Aşa cum nu cred că va ieşi ceva, deşi afacerea miroase de la o poştă, din povestea ofensivului ziarist de la Gîndul, Bogdan Chirieac, care face avere din bani băgaţi pe sub uşă (legal, desigur!) de un serviciu de informaţii. Dar despre cazurile, iarăşi îndelung mediatizate, Cataramă, Tender, Iancu, Vîntu (lista e foarte lungă) aţi mai auzit ceva? Nici n-o să auziţi.

Pentru că, la noi (excepţiile sînt penibil de puţine) lupta împotriva corupţiei se duce cu afişe pe care nu le citeşte nimeni. În rest, o mînă o spală pe cealaltă. De pildă: voi îmi spălaţi mie dosarul Flota, iar eu vă apăr de Chiuariu. Sau, voi îl daţi la TV pe hipopotamul ăla mîncător de caltaboşi, iar eu vi-l spăl pe Ţuluş.

Ce nu înţeleg: şpagă nu e bine să dăm. Dar bacşiş? Dar un comision, ceva? Dar o atenţie cinstită?