Filme cu proşti

By teaca

La Galaţi, nişte muncitori sînt puşi să sape la temelia unui bloc în construcţie. Blocul, săracul, se prăbuşeşte.

La Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu îl sună pe patriarhul Daniel şi-i comunică, total neprotocolar, că intenţionează să-l invite pe Papă în România.

Patriarhul îi răspunde printr-un comunicat că nu se procedează aşa, că Biserica Ortodoxă Română trebuie să se implice direct în negocieri ş.a. Băsescu, indiferent, se duce la Papă, şi-i face invitaţia!

Dialog televizat între doi şefi ai minunatului fotbal românesc. Mitică Dragomir, şeful Ligii: “Ai adus curve pentru şefii din Federaţie. Eşti un peşte!”. Florin Prunea, director în FRF: “Eşti un miliţian bătrîn şi agramat. La balamuc, impotentule!”. Ei, cum sînt şefii, aşa-i şi fotbalul.

De unde scandalul? Păi, Prunea nu l-a lăsat pe Mitică să urce în avion cu naţionala. Sîmbătă, anonimii din Lituania i-au “descălţat” pe mult mai titraţii şi mai bine plătiţii fotbaliatori români.

Alde Contra (ce caută ăsta la naţională?), Rădoi (mult prea gonflat), Tamaş (penibil) şi Marius Nicolae (anonim) n-au făcut decît să arate pe unde sîntem cu acest sport. La “şi alţii”. “Scenariştii spun că jucătorii au vrut să-l piardă pe antrenorul Piţurcă, “montaţi” de “naşul” Sandu.

Nu cred. Dac-ar veni, să zicem, un antrenor străin, care să nu fie mînjit în afaceri cu fraţii Becali, mulţi dintre ei n-ar mai pupa nici lotul lărgit. Aşa că, trăiască nea Piţi!

Etichete , , ,

Lasă un Răspuns