Ce grad are Comănescu?

Luni, spre seară, cîţiva proeminenţi lideri liberali dăduseră în bîlbă pe la televiziuni, neştiind ce să răspundă la întrebările insistente cu care erau bombardaţi. E clar, Tăriceanu le-a “tras-o” iar, ca şi în cazul ministrului Justiţiei, înţelegîndu-se cu Băselu peste capul lor.

Şi uite-aşa, ne-am trezit cu toţii, poporul + liberalii, că, în locul pleziristului Cioroianu e plantat la Externe, foarte operativ, omul lui Băsescu. Pe care, se vorbeşte, preşedintele l-ar fi vrut consilier. Ok, veţi spune, şi ce dacă s-au înţeles ăia, şi încă uluitor de repede, în ore, dacă nu în minute? Doar au pus un profesionist la MAE! Păi, să vedem cine e noul ministru de Externe. Diplomat de carieră, Comănescu a slujit cu credinţă în minister, sub toate regimurile, de la Ceauşescu la Băsescu.

Dar asta nu înainte de a fi trimis, în 1973, să se specializeze în Franţa, la Sorbona! Cei mai de vîrsta mea ştiu ce însemna pe vremea aia să te trimită partidul să studiezi afară. Aşadar, Băse a vrut şi Tăriceanu a acceptat, fără să crîcnească, un vajnic soldat (era să zic ofiţer, scuzaţi!) la Externe, dar un tip şters şi cam fără coloană. Apropo, televiziunile au scos repejor imagini în care-l vedem pe noul ministru în toată “splendoarea” sa.

Adică, la o întîlnire cu ambasadorii, unde preşedintele a icnit o dată, “Comănescule, ia zi…”, iar ditamai (pe atunci) ambasadorul României la UE a ţîşnit în picioare şi s-a bîlbîit ca un elev prins de dirigu fumînd în budă.

Ei şi, veţi spune, tot e mai bine să avem la Externe unul de meserie, în locul unui amator plin de ifose. Mă rog, dar mie tot nu-mi dă pace un drăcuşor: de ce n-a mai studiat Băselu mapa profesională a lui Comănescu, aşa cum a făcut în cazul Noricăi Nicolai?

Ei, de ce! Pentru că avea oricum în sertar dosarul lui complet. De la Servicii, să trăiţi! Aşa că nu pot să nu mă întreb, rău şi negru în cerul gurii, ce grad o fi avînd Comănescu? Că doar nu crede cineva că l-au lăsat serviciile la vatră, după ‘89!

Miza pe locale

Administraţia locală a devenit o miză esenţială pentru partide, mai ales de cînd s-a decis că preşedinţii de consilii judeţene vor fi aleşi prin vot direct. Pe cale de consecinţă, partidele îşi trimit să se bată în teritoriu senatori, deputaţi, miniştri şi foşti miniştri.

Iată, PD-L îşi împinge “greii” fie spre primării (Blaga la Bucureşti e cel mai proaspăt exemplu), fie spre consilii judeţene (Berceanu la Dolj). Liberalii îşi “sacrifică” şi ei nişte miniştri, sperînd să cucerească fie Bucureştiul, cu L. Orban, fie Iaşi-ul, cu Adomniţei.

Nu altfel procedează PSD-ul care, după o lungă perioadă de gherilă internă, se pare că a optat, la Capitală, pentru super-greul Mitrea, pe care nu-l trimiţi la colţ cu o vorbă buruienoasă, cum puteai să faci cu un Vanghelie.

De unde această invazie de “greuceni” spre administraţia locală? Unii susţin că partidele ar fi în criză de personalităţi. Nu cred în această motivaţie, cam simplistă. Mai degrabă, partidele au înţeles repede că în perioada următoare e esenţial să domini administraţiile locale.

Şi că primarii, mai ales cei din marile municipii, sau preşedinţii de consilii judeţene, aleşi uninominal, vor fi mult mai importanţi decît parlamentarii sau miniştrii, chiar dacă aceştia sînt mai vizibili. Pentru că cea mai mare parte a fondurilor de la Uniunea Europeană se vor îndrepta direct spre judeţe.

Pentru că investitorii străini au înţeles repede că pot trata mai bine cu oficialităţile locale pentru facilităţi şi condiţii prietenoase (vezi cazul Jucu - Nokia). Pentru că localităţile şi judeţele vor avea din ce în ce mai mulţi bani la dispoziţie, din impozite, taxe şi nu numai. Motiv pentru care aceste alegeri locale vor fi mai dure şi mai colorate decît tot ce-am văzut, din ‘90 încoace.

Nu pleca înaintea mea!

Miercuri, 2 aprilie. Bucureşti. George Bush ţine un “spici” la Palatul CEC. Foarte frumos. Şi-a adus aminte (iar) de curcubeu! Se termină momentul, strînge omul cîteva mîini, îi bate pe spate, amical, pe cei doi foşti (Iliescu şi Constantinescu), după care se suie în Chevrolet-ul său super-blindat şi goneşte spre aeroport: în mai puţin de o oră trebuie să se întîlnească, la Neptun, cu preşedintele Băsescu.

La Otopeni, George W. şi Laura se suie pe scara “Air Force One”, fac distins cu mîna spre cei din Secret Service (că altcineva nu mai era pe pistă), apoi intră în avion. Şi stau. Şi stau. Şi stau. Ce să fie? Peste vreo 10-15 minute, televiziunile arată pe “culoarul unic” o coloană de maşini oficiale gonind nebuneşte spre aeroport. E Băsescu! Şi încep comentariile. De ce-o fi întîrziat? Va pleca Bush înainte? Păi, cine-l va aştepta la Constanţa? Prefectul?

În fine, ajunge şi Băse la Otopeni, se suie în vechitura lui prezidenţială (Boeing 707) care decolează imediat, scoţînd un şuvoi de fum gros. Bush aşteaptă răbdător. După încă vreo 10 minute, pleacă şi “Air Force One”. Restul îl ştiţi. Băse l-a aşteptat pe W. la Kogălniceanu, apoi au convorbit la vila lui Ceauşescu din Neptun, după care au ţinut o conferinţă de presă, cu marea în spate. Interesant. Dar mie tot nu-mi iese din cap momentul penibil de pe Otopeni, cînd era mai-mai să plece Bush înaintea lui Băselu.

Care s-a mai făcut odată de rîs. O fi adormit şi-o fi uitat de întîlnire? Lăsînd gluma, vă daţi seama, dacă se pot face astfel de gafe la nivel înalt, ce-o fi mai jos, la nivelul funcţionărimii?? Hai să vă mai spun una: mii de gazetari străini au vrut să vadă (şi să audă!) discursul lui Bush, pe monitoare, la centrul de presă de la Palatul Parlamentului. Vă daţi seama de ce surpriză tîmpită au avut parte ziariştii de la CNN, Financial Times, La Monde ş.a., văzînd că au doar imagine, nu şi sunet? Ne-am făcut de cacao? Ne-am făcut!