Archive for martie 6th, 2008

Pe cine naiba votăm?

6 martie 2008

E foarte ciudat reculul cvasimajorităţii comentatorilor din presă, dar şi al multor politicieni, pe tema votului uninominal, cel abia votat în Parlament.

Mă aşteptam ca cel puţin oficioasele să sară-n sus de bucurie şi să aplaude pînă li se înroşesc mînuţele, după ce au pîrjolit pămîntul în calea lui Băsescu, pe vremea Referendumului pentru acelaşi vot uninominal.

“Poporul vrea”, ţipau, cît îi ţinea bojocii, pupinbăseştii! Acum tac, dacă nu cumva încep să mîrîie, că nu e tocmai cuşer, că să vedeţi, că ar putea intra în legislativ tot soiul de neica-nimeni, doar pentru că au notorietate şi că Parlamentul s-ar transforma astfel într-un soi de menajerie de personaje bizare.

Culmea ipocriziei o ating cei care urlă împotriva uninominalului la preşedinţii de consilii judeţene, cum că ar da posibilitatea baronilor locali ai PSD (de ce Dumnezeu doar ai ăstora?) să-şi legitimeze posturile. Auzi tîmpenie! Păi e mai bine să ajungă numiţii baroni în aceste posturi prin aranjamente şi pertractări, decît prin a fi aleşi de jumătate plus unul din alegătorii unui judeţ?

Ştiu şi eu că votul uninominal nu e o soluţie miraculoasă, care va reforma clasa politică, aşa cum ţîpurea pe la mitinguri preşedintele Băsescu, pe vremea Referendumului. Că nu poţi aduce în prim plan decît o mînă de politicieni adevăraţi, care să fie pe placul electorului. Ăştia sînt, alţii trebuie să se nască.

Deşi, dacă ne uităm la fîţele şi beizadelele care sînt vîrîţi la tineretul unor partide, de genul duduii Băsescu, te apuci cu mîinile de cap. Dar, tot e ceva, faţă de blestemata aia de listă, aranjată după negocieri (a se citi sponsorizări) la drum de seară.

N-am să cred, însă, în ruptul capului, că vor pătrunde în legislativ manelişti, fotbalişti şi alţi “işti”. Cînd e singur în cabina de vot, omul gîndeşte altfel. Şi sînt aproape sigur că nu va pune ştampila pe un Vali Vijelie, chiar dacă fredonează toată ziulica melodiile alea tîmpiţele.