Dragi hoţi români!

Afişul pe care-l vedeţi în fotografie l-am găsit lipit în vitrina unui super - mall din oraşul Watford, la 40 km de Londra. Am aflat că nu e singurul. În primul moment, am tresărit, văzîndu-l. Un afiş în limba română, tocmai în Albion? Apoi, m-am dumirit: e adresat hoţilor de portofele români, care fac, se pare, ravagii prin buzunarele clienţilor magazinelor englezeşti.

E jenant, dar e real. Singura consolare, dacă poate fi vorba de aşa ceva, e că lîngă “al nostru” e un afiş cu un mesaj identic în bulgară. Împreună, în Uniunea Europeană!
Şi, dacă tot a venit vorba de preocuparea poliţiei britanice, o să vă povestesc o întîmplare. Mă plimbam agale, cu aparatul foto de gît, prin acelaşi cochet orăşel Watford. Pe o stradă liniştită, zăresc nişte vile superbe, în binecunoscutul stil din sudul Angliei. Albe, cu bîrne negre şi olane roşii, cu peluză în faţă. Şi care nu seamănă deloc cu viloaiele de prost gust pe care şi le ridică îmbogăţiţii noştri.

Pun camera la ochi şi “trag” cîteva poze. Aproape imediat (întîmplător?) trage pe stînga (nu pe dreapta, ca la noi) un autoturism argintiu, din care coboară un vlăjgan în blugi şi tricou. Numai zîmbet, îşi scoate tacticos legitimaţia, cu insignă aurită şi poză, pe care scrie mare “London Metropolitan Police”. Mă întreabă, politicos, de ce fotografiez “această casă”. Pentru că îmi place, îi răspund, candid. Totuşi, insistă, de ce tocmai această casă. Îi spun, repede, că am pozat şi alte case drăguţe, pentru că sînt ziarist român şi vreau să scriu un reportaj. Aveţi un ID (paşaport, permis de conducere)? N-aveam la mine. Nu e nici o problemă, în Marea Britanie nu e obligatoriu (ca la noi, unde te şi amendează!) să porţi cu tine “buletinul”. În paranteză fie spus, ăştia nici nu au buletine!

Doar că, dacă le pari suspect, îţi pot cere referinţe (adresă, telefon, persoană de contact), ba chiar te pot conduce la o secţie de poliţie. Omul pare cam încurcat auzind că-s ziarist. Dar nu renunţă. Mă întreabă dacă vreau să şterg pozele cu case. Nu vreau, mă dau eu cocoş. Sînt pe stradă, într-un loc public. În România e legal să fotografiezi orice şi pe oricine dintr-un loc public. În Marea Britanie e altfel? Admite că e la fel. Şi-mi explică de ce e preocupat. În ultimul timp s-au înmulţit spargerile de locuinţe.

Hoţii îşi fac bine temele: fotografiază casa, zona, urmăresc zile-n şir obiceiurile locatarilor, cînd pleacă de-acasă, cînd se întorc. Abia apoi dau lovitura. Rîd: nu credeam că arăt ca un spărgător. Rîde şi el: cum arată un spărgător? În sfîrşit cădem la pace. Mă întreabă, aparent doar de dragul conversaţiei, unde stau, unde lucrează fiul meu, ce ziar reprezint, cînd plec din M.B., ce mi-a plăcut pe la ei - chestii d’astea banale, dar bine ţintite. Şi-o fi dat seama, presupun, că sînt un individ inofensiv, aşa că ne despărţim prieteneşte, ne dăm mîna şi ne urăm reciproc “good-luck”.

Concluzia acestor istorioare: şuţi şi spărgători români, fiţi atenţi, poliţia britanică e cu ochii pe voi!